Mariana Mihut in "Palaria florentina" de Labiche, in regia lui Lucian Giurchescu.
- Doamna Mariana Mihut, cam cat va "costa" un rol in teatru? Cata munca, energie si har risipiti, pentru a va magnetiza spectatorii, pentru a crea acea punte miraculoasa spre ei?
- Oricat de mare ar fi pretul, bucuria e inzecita. In fond, asta este ratiunea noastra de a fi. Efortul, chinul... astea se uita cel mai repede. Pana la urma, ne ramane satisfactia de a juca intr-un spectacol bun, de a bucura publicul, de a avea parteneri minunati, de a colabora cu regizori minunati. Desigur, scena cere si sacrificii. Mi s-a intamplat sa vad colegi venind la spectacol cu 40-41 de grade. Petrica Gheorghiu, saracul, a venit odata atat de bolnav la un spectacol, incat credeam ca se va prapadi acolo, pe scena. Si mie mi s-a intamplat sa fiu foarte, foarte racita, sa tusesc pana la sufocare. Si totusi, odata iesit in fata publicului, simti ca se petrece o minune... Te concentrezi fara sa-ti dai seama. Si... parca joci si mai bine... poate din cauza febrei. Cine stie? Ce-i drept, minunea nu dureaza decat doua ore si jumatate. Dupa care, ajuns acasa, te prabusesti in suferinta... De-a lungul carierei mele am avut alaturi niste eroi - pur si simplu. Uite, imi amintesc ca jucam cu Ileana Predescu intr-o piesa de Roger Vitrac. Ea venea din spital si juca... A jucat pana s-a prapadit... A fost unul dintre cei mai minunati oameni pe care i-am cunoscut. O actrita extraordinara! Ori Gina Patrichi! Gina aflase ca are cancer. Si totusi, a avut puterea sa joace pana in ultima clipa si a facut un mare rol in Antoniu si Cleopatra. Doamne, Dumnezeule! De cata generozitate, de cata daruire era capabila Gina!
Sursa text:
http://www.formula-as.ro/2005/679/
