Clody

“La sfirsitul anului trecut, in virful unui deal cuprins de melancoliile iernii si ale tentativelor de a ma regasi a sosit din norii plumburii vestea mortii lui Clody Bertola. M-a afectat mai tare decit am crezut. Am privit ore in sir jocul luminii unei luminari. Nu am cunoscut-o niciodata si, in mod paradoxal, mi s-a parut intotdeauna ca ne stim prea bine. Fiind prezenta in destinele si amintirile unor oameni care inseamna foarte mult pentru mine, am avut senzatia, mereu, ca este si in mine. Ca am avut contact direct, intr-o forma sau alta, ca ne stim bine. Citeva din poeziile lui Emil Botta, copiate pe coli A4 cu scrisul meu de pustoaica rebela, m-au insotit peste tot, in schimbarile din viata mea.
Am pierdut si ratacit destule. Ele, insa, m-au insotit nesmintit. S-au strecurat printre alte obiecte, printre paginile cartilor, s-au pus la adapost de uitare. Au stat agatate pe rafturile bibliotecii ca ochii sa le intilneasca mereu. De multe ori, m-am gindit ca ceva din tensiunea lor contine si iubirea lui Botta, neimpartasita, pentru Clody. Am recompus-o pe aceasta actrita, pe aceasta femeie fabuloasa din fragmente. De tot felul. Din zeci si zeci de povesti si tot atitea voci de povestitori. Din ochii lui Pintilie. Din cheful de viata al lui Rebengiuc. Din tacerea lui Liviu Ciulei. Din emotia Marianei Mihut. Din pipa lui conu Alecu Paleologu. Din zimbetul cald, nostalgic care se aseza pe fata lui Motu Pittis cind vorbea despre ea. Din amanuntele lui George Banu. Din forta scenelor pe care mi le amintesc din citeva spectacole in care am vazut-o la Bulandra. "Elisabeta I"... Cind am inceput drumul meu la "Romania literara", am impartit biroul cu Andriana Fianu. Cred ca ei ii datorez o mare parte din ce este Clody Bertola pentru mine. Nuante si accente au pus soaptele inteligente ale Lenei Constante. Exista acolo o vibratie extraordinara. Parisul copilariei, aburii ceaiului fierbinte, " Il etait une bergcre...", Balcicul si albul orbitor al falezelor. Repet, fara sa o cunosc, Clody Bertola a facut parte din viata mea. Am vazut-o, invariabil, in lanul de griu adus pe scena de Paul Bortnovschi in "Livada de visini" a lui Lucian Pintilie. Ranevskaia!... alintata de dantelele umbrelutei ce nu putea sa o fereasca nici de soare, nici de neputinte, nici de esec, nic de nelinistile starilor, iubirilor, minciunilor. De acolo privea inainte si inapoi cu in zimbet ce ar putea sa declanseze filosofii nenumarate. Imaginea mea fetis. Nu stiu de ce, cind Paulica Bortnovschi s-a prapadit anul trecut, lanul meu de griu s-a ofilit. Acum, fosnetul lui misca umbre.
Viata lui Clody Bertola a fost departe de amorteala noastra de azi. Departe. Inocenta chipului fragil a cultivat un soi de provocare continua. Pe scena si in viata. Ametitor traseu...Vulnerabilitatea si forta unei feminitati profunde, senzuale, adevarate, inteligente. Gesturile ei, miinile, zimbetul, gratia unui costum, ochii...zeci de detalii le alcatuiesc. Marile spectacole ale teatrului Bulandra sint legate indestructibil de numele ei. Momente tulburatoare. Felul in care a iubit si a fost iubita. Pina la capat. Un personaj care ma obsedeaza, pe care am incercat sa-l descopar, sa-l compun in fel si chip, sa-l inteleg, sa invat din tainele ei, din aura aceea magica, luminoasa din jurul ei.
Pe 31 decembrie mi-am amintit citeva din textele de pe biletele primite de Clody Bertola de la Liviu Ciulei, de la Lucian Pintilie, de la mama ei. Stiu cit de tare m-au emotionat atunci cind le-am citit in cartea Ludmilei Patlanjoglu, "La vie en rose cu CLODY BERTOLA", aparuta la Humanitas acum zece ani. Viata si-a lasat amprenta acolo, in scrisul fiecaruia, in legatura cu o poveste, cu o clipa, cu ceva esential sau cu un fleac. Acolo, in acele rinduri sint tusele majore a tot ce a fost important. De acolo se hranesc amintirile care insotesc un drum. De la lumina la intuneric. De la viata la moarte. Fiecare intoarcere a unei litere sopteste sau urla ceva. Ce pot sa pastrez eu din atitea mesaje primite? Cum sa-mi duca ele mai departe povestea in amintirile mele, in greul sau in sublimul vietii mele? Perfectiunea literelor tiparite sterge tremurul fiintei si imperfectiunea existentelor.
Anul a trecut. Pustiul acelui virf de deal m-a adus aproape de prietenii mei. Am privit focul impreuna, tacind, minute in sir si am ascultat tipatul lemnelor. Dupa miezul noptii, am inceput sa vorbim despre Clody. Fara sa ne dam seama. Am "jucat" scene intregi din "Elisabeta I". Ne completam unii pe ceilalti, cintam, rideam. Erau acolo si Toma, si Motu, si Gina... "cine sint eu?"...si Clody, si Pinti. Parfumul lemnului ars se insotea zglobiu cu acela al ravaselelor lui Clody, al amintirilor de tot felul.”

Marina Constantinescu - Romania Literara Nr:1
(04/01/2008 - 10/01/2008)