Picture Background

Monday, August 31, 2015

Catalina Buzoianu: "«Furtuna» este un spectacol pe care il montezi o singura data in viata, daca ai noroc."


«Furtuna» este un spectacol pe care il montezi o singura data in viata, daca ai noroc. Inseamna mult pentru un regizor. Mie mi-a dat prilejul sa ma intorc in timp si sa-mi reconstitui toata viata teatrala. Incerc sa inteleg ceva din piesa aceasta si din trecerea mea prin viata si prin teatru. Este ca o oglinda a timpului in care imi revad nu numai viata, dar o separ pe etape si incerc sa inteleg ce a reprezentat totul si ce reprezinta segmentele.

Catalina Buzoianu


Sursa:
http://www.mediafax.ro


Dorina Chiriac: "Iar eu cred in continuare ca e cea mai mare actrita la ora asta."

Mariana Mihut, Dorina Chiriac

Iar acum... Mariana Mihut. Auzisem despre ea. Jucasem cu Victor Rebengiuc in cateva filme si asa am cunoscut-o, dar nu ma apropiasem de ea pe scena. Ei bine, auzisem ca ti se face rau fizic alaturi de ea pe scena din cauza energiei pe care o emana, din cauza consumului ei cumplit.

Dorina Chiriac, Mariana Mihut
Si avand de lucru cu ea, personajul meu fiind conceput asa sa empatizeze cu Lear, cu ce face ea, provocarea a fost enorma. Am zis, la un moment dat, ca nu sunt pregatita, ca simt de multe ori ca trupul meu nu e pregatit fizic sa primeasca ce da afara aceasta doamna.

Mariana Mihut
Dar provocarea e sa-i tii piept. Provocarea este sa te tii sanatos langa ea. Iar eu cred in continuare ca e cea mai mare actrita la ora asta. Are un joc extrem de modern, de concret, de emotional si e cineva dupa care sa ma tin. Iar daca inca mai exista persoane ca ea, dupa care sa te tii, eu simt ca merita sa mai fac treaba asta un timp. Ca asa, cateodata, te mai apuca sa te intrebi: „Care-i rostul?“

Dorina Chiriac

Sursa: http://www.revistatango.ro
Foto: Paul Buciuta


Saturday, August 29, 2015

George Constantin

George Constantin in anul doi de institut

Un episod pe care poate ca multi l-au uitat mi-a ramas incrustat in memorie. Eram inca studenti, George in ultimul an, eu - cum se spunea intre noi - mai mica, insa avand cativa ani de teatrologie si filmologie pe parcurs. Teatrul de Arta din Moscova, vestitul MHAT al lui Stanislavski, venise in turneu la Bucuresti; si actorii, si regizorii rusi erau invitati sa vada spectacolele Institutului nostru de teatru. Absolventii prezentasera o mica scena din "Balcescu", o scena in care George Constantin avea un rol mut: in aproape tot episodul nu facea altceva decat sa asculte. Noi ceilalti, studentii care jucam, foarte dornici de a-i privi si auzi pe marii actori de la MHAT, ne ingramadiseram in sala, pe atunci sala mica de la Ateneu, pentru a lua parte la eveniment. La sfarsit, actorii rusi au facut cateva observatii. Studentul pe care l-au laudat cel mai mult era, fara rezerve, George Constantin. Bineinteles ca ne-am mirat tare, doar rolul era lipsit de importanta si George parea sa nu faca nimic. Dar rusii il vazusera in primul rand pe el. Abia dupa cativa ani am inteles cata dreptate avusesera acesti mari cunoscatori ai artei scenice - dar atunci nu mai era greu sa vezi in George Constantin cel mai puternic actor al generatiei sale, devenise foarte cunoscut. Rusii il vazusera de la bun inceput - pentru ca stia sa asculte, pentru tacerea lui puternica, vie si bogata.
Era, intr-adevar, o prezenta smulsa din lumea teatrului mare, un actor nascut pentru a da trup partiturilor lui Shakespeare.

Ana Maria Narti (1998)


Sursa text: Florica Ichim 
"George Constantin si comedia sa umana"


Octavian Cotescu: "Dar, ia spune-mi, dealurile… Dealurile, puiule, sunt tot asa de domoale si de verzi?"


Avea Tavi un fel al lui de a starni pasiuni, era blajin si ingaduitor, nu facea caz de uriesenia lui de maestru, vorbea cu toata lumea la fel si de aceea ucenicii, cei care se strecurau pe usa carciumii ca sa se afle in preajma lui, se bucurau de atentie mare, lucru care probabil le facea bine, ii ridica in proprii lor ochi.
Ii placea sa cante cand bea, mai ales “Calugarul din vechiul schit”, se vedea probabil pe sine, robit de frumusetea – rapitoare, ce-i drept – a Valeriei Seciu, pe care o diviniza.
- Cu femeia nu te poti pune, puiule, spunea uneori. Ea este pedeapsa noastra si trebuie s-o induram cu demnitate si oleaca de vin, cat sa nu ne fie tare greu.
Venea la clasa destul de des, se aseza pe un scaun si radea cu pofta daca era de ras, privea cu preocupare daca era de plans, simteai ca este langa tine, chiar fara sa faca sau sa spuna ceva.
Intr-o zi am aflat ca a murit. Tocmai repetam “Eunucul” la Bulandra. Ajunsesem acolo dupa ce Tavi l-a chemat pe Besoiu, pe atunci director, sa vada examenul clasei mele cu aceasta comedie antica. Examenul fusese un succes nebun, asa ca “Eunucul” nostru a intrat in repertoriul Bulandrei, unde avea sa faca peste o suta de reprezentatii cu sali arhipline in numai o stagiune.
- A murit Mesterul! spune Stelica Nistor si se pune pe plans. 
Vestea ne-a coplesit pe toti, teatrul era dintr-o data sarac si amarat, nu mai avea nici un haz, nici un sens.
- Gata, am zis, vom avea vreme si de plans, acuma repetam. Cred ca lui Tavi asa i-ar placea, sa ne vedem de treaba noastra pe scena, acolo unde avem si timp sa-l plangem cum se cuvine.
Inmormantarea lui a fost ca un film mut, o coloana imensa de masini care mergeau in tacere, nici nu se putea plange, ne-am luat adio de la El in liniste, ca si cum, gasindu-l dormind, n-am voit sa-l tulburam.
Ma uit mereu la “Operatiunea monstrul”, filmul facut special pentru el, Toma si Marinus. Acolo Cotescu era la el acasa, viata ii era in personajele sale, care-l aparau de defectele si de necazurile lui, multe nedrepte, il stimulau sa traiasca si sa se bucure de viata.
Probabil ca in ziua aceea nefericita personajele lui au iesit un pic la plimbare, au intarziat cascand ochii la cine stie ce vitrina si, de dorul lor, Maestrul s-a topit ca o lumanare.
Cand s-au petrecut toate acestea? In ce lume, in ce veac? Oare s-au petrecut sau totul nu este decat o nascocire a unor minti ratacite, obisnuite sa imbrace azi o haina, maine alta, azi un chip si maine altul?
Daca ai intreba lumea pe strada ce poate spune despre Cotescu, probabil ca marea majoritate ar zice degraba Tanta si Costel, iar Maestrul ar da din cap incetisor, in felul lui inimitabil, ar apuca un pahar de Cotnar, l-ar ridica la nivelul ochilor, ar privi cum lasa dare pe clestarul cupei si ar spune:
- Puiule, Cotnarul este un dar de la… ! – semn ca intre el si Dumnezeu era un pact de fidelitate pe care, respectandu-l, i-a fost ingaduit sa plece si sa ne lase singuri sa ne descurcam cum vom putea, mai necajiti si mai lipsiti de aparare, dar mandri ca am putut sa-i fim prin preajma.
- Ce mai este pe la Botosani, puiule? ma intreba cand reveneam din vacanta.
- Sunt toate bune.
- Asa gandeam si eu, ce li se poate intampla lor? Dar, ia spune-mi, dealurile… Dealurile, puiule, sunt tot asa de domoale si de verzi?

Mihai Malaimare – “Sansa"
Foto: Armand Rosenthal, Arhiva AGERPRES


Thursday, August 27, 2015

Mihai Malaimare: "Praful scenei nu are asemanare..."


Poate ca soarta a vrut sa-si rada de mine punandu-ma fata in fata cu atatea figuri mari ale teatrului romanesc si universal, dar eu am sfarsit prin a ma considera bogat, realmente bogat, caci nu este de ici, de colo sa fi dat mana, sa fi stat de vorba si chiar sa fiu prietenul atator oameni ilustri. (...)
Praful scenei nu are asemanare, caci este cel mai perfid drog cu putinta, pentru ca da dependenta si asigura una din cele mai stralucitoare morti posibile.
Am umblat si umblu inca prin teatru cu un fel de regrat de care nu am cum sa scap, ca un fel de cocoasa din nastere, ca o boala cronica pe care te-ai obisnuit s-o duci pe picioare, care face chiar parte din viata mea de zi cu zi: am jucat aiurea, toata cariera mea este anapoda, fara semne clare, fara logica sau, daca exista vreuna, eu nu am dibuit-o. (...)
Ma fericesc cu amintirile mele si cu sansa, intr-adevar uluitoare, de a fi intalnit oameni fantastici, pentru ca in prezenta lor m-am simtit extraordinar, am trait clipele astrale ale existentei mele de actor, de om de teatru, de om, la urma urmei.


Mihai Malaimare
"Sansa"


Tuesday, August 25, 2015

Seara raspunsurilor

Eugenia Badulescu si Corina Constantinescu

Seara raspunsurilor 
de Sidonia Dragusanu


Premiera la Teatrul Mic Bucureşti - 10.06.1957
regie  GEORGESCU, GHEBAL
distribuţie ANTAL, LUDOVIC
BĂDULESCU, EUGENIA
CAROZZI, DONA
CIORANU, AUREL
CONSTANTINESCU, CORINA
DONE, DORINA
DONOS, ARCADIE
IEKEL, TATIANA
IOANID, LEONTINA
LEFESCU, VALERIU
STĂNESCU, PUICA

Sursa:
http://www.sidonia.ro/p/biografie.html

Sidonia Dragusanu



Prozatoare şi autoare dramatică. 
(numele la naştere: Drăguşeanu),
4 aug. 1908, Bucureşti - 3 mai 1971, Bucureşti.

Fiica lui Leon Drăguşeanu şi a Matildei (1886-1974)
    A urmat Institutul francez „Choisy-Mangiru" (1919-l932).
    Debuteaza in revista "Reporter" (1933); debutul editorial fiind cu romanul "Intr-o gara mica" (1934).
    Este premiata de editura "Cugetarea" cu mentiunea "Cel mai frumos roman de adolescenta" (este povestea unei prietenii intre doua adolescente, legata intamplator intr-o calatorie cu trenul si supusa, in timp, avatarurilor provocate de dragostea lor pentru acelasi barbat. Motivul central dragostea prilejuieste incursiuni interesante in universul uman intim infatisate cu masura, echilibru si discretie).

Redactor la revista "Femeia si caminul" (1945-l949), "Femeia" (1949-l950), la ziarul "Romania libera" (1948-l950); redactor, apoi redactor-sef Ia Editura de Stat pentru Literatura si Arta (195l-l955).
Colaboreaza la "Cuvintul liber", "Dimineata", "Adevarul", "Dimineata copiilor" etc.
Bogata activitate la Radiodifuziune si, din 1956, la Televiziune - scenete, scenarii radiofonice, conferinte etc., unde timp de mai multi ani a sustinut rubrica „Curierul inimii".

    Câteva poveşti şi povestiri adresate copiilor, scrieri originale sau prelucrări, îi sunt tipărite între 1945 şi 1955. Tonul acestor scrieri este simplu, stilul cizelat; subiectele, atractive şi dinamice, sunt împrumutate din universul de preocupări al primului contact cu lumea înconjurătoare. Sunt elogiate nedeclarativ calităţi morale şi comportamentale - dreptatea, bunătatea, corectitudinea, generozitatea, răsplata binelui făcut. Personajele nu aparţin unui univers al închipuirilor, ele se aliniază, în perimetrul îngăduit de basm, legilor de convieţuire din realitatea zilnică.
     Din această categorie de lucrări fac parte "Moaţa, Creaţă şi Grasu la bal" (1945), "Cu Ţăndărică spre mările Sudului", după Erick Kastner (1946), "Mia, Lia şi Cuţache" (1947), "Paznicul florilor" (1955). Un alt capitol al literaturii scrise de Drăguşanu îl reprezintă dramaturgia.
     In "Jurnalul Aurorei Serafim" (1957), eroina se dedica ingrijirii copiilor, dar dupa ce a suferit un esec amoros; Magdalena, personajul feminin din "Dragoste rea" (1960), dupa ce esueaza in casnicia cu dezordonatul muzician Luki, isi canalizeaza toate energiile pe tarim profesional s.a.m.d. Personajele sint nefericite si de aceea vorbesc prea mult, facind noi ipoteze mai ales despre dragoste. Mai interesante sint nuvelele cuprinse in volumul "Doamna cu ochelari negri" (1974).

     In teatru debutează cu o lucrare bine primită de critică, "Seara răspunsurilor", în 1958, construcţie dramatică reuşită sub raportul compartimentării faptelor, cu un dialog viu, cursiv, spiritual. Personajele, antrenate într-un turnir al confruntării dintre adevăr şi mistificare, se mişcă în mediul actoricesc al unui teatru de provincie, ilustrând prin radio­grafiere, confortul sufletesc minor căruia îi cad victime în primul rând cei care n-au tăria să reziste agresiunii psihice.
     "Fiicele(1963) dezbate tezist chestiuni de etică familială, în aceeaşi manieră fiind prezentată şi replica decisă a colectivităţii chemate să judece „devierile" de comportament în "Zizi şi formula ei de viaţă" (1964). Piesa "Întâlnire cu îngerul" (1965) comentează, în registre vag ironice, variante posibile ale unor crize conjugale, adăugând moralizarea aferentă.

    A tradus din H. Balzac, H. Ibsen, Anna Seghers, E. Zola, Wanda Wasilewska s.a.
    Prozele infatiseaza cupluri nefericite, experiente erotice ratate, mici mistere ale unor fiinte care, prin forta lucrurilor, nu sint facute sa stea in prim-plan.


OPERA:
Romane:
Intr-o gară mică, roman, Bucureşti, 1934
Una din noi e de prisos, Bucureşti, 1947 (pseud. Catrinel) 
Jurnalul Aurorei Serafim, roman, Bucureşti, 1957 
Dragoste rea, roman, Bucureşti, 1960

Nuvele:
Doamna cu ochelari negri, nuvele, Bucureşti, 1974
Teatru:
Seara răspunsurilor, teatru,  Bucureşti, 1958
Fiicele, teatru , Bucureşti, 1963
Valsul, teatru, Bucuresti 1963
Zizi şi formula ei de viaţa, teatru, Bucureşti, 1964
Intîlnire cu îngerul, teatru, Bucureşti, 1965
Jocul adevărului, teatru, Bucureşti, 1966
Necunoscuta si cei patru cavaleri, muzical, 1969, Bucuresti
Comisarul, în colaborare cu Ana Rubinstein, Bucureşti, 1971  
(versiune maghiară, Tîrgu Mureş, 1973)
Sentimente şi naftalină, Bucureşti, 1980
Literatura pentru copii:
Moaţa, Creaţa şi Grasu la bal, ilustraţii de Magdalena Rădulescu şi Siegfrid, 1945
Cu Ţăndărică spre marile Sudului , Bucureşti, 1946 
O javră, un caine şi un copil, Bucureşti, 1947 
Mia, Lia şi Cuţache, Bucureşti, 1947 
Mache, răţoiul încălţat, Bucureşti, 1952
Anişoara şi Chiuş-Chiuş, Bucureşti, 1955 
Paznicul florilor, Bucureşti, 1955 
Hoţul din grădină, Bucureşti, 1955 
Părinţi şi copii, în colab. cu Adriana Kiselef şi Tania Lovinescu, Bucureşti, 1957

Traduceri:
S. Baruzdin, Svetlana, în colab. cu E. Bandrabur, Bucureşti, 1954
Brody S., Invăţătoarea, în colab. cu Karin Rex, Bucureşti, 1958
P. Courtade, Pianul, Bucureşti, 1959 
J. Larii, Uimitoarele peripeţii ale lui Karik şi ale Valiei
  în colab. cu Eya Szilagyi, Bucureşti, 1960 
Wanda Wasilewska, In lupta cea grea, în colab. cu Măria Sîrbu, Bucureşti, 1960 
Vl. Braghin, In ţara codrilor de iarbă, în colab. cu Eva Szilagyi, Bucureşti, 1962
E. Zola, Atacul de la moară, Bucureşti, 1963
Balzac, Teatru, în colab. cu Polixenia Karambi, N. N. Condeescu şi  Al. Mirodan, Bucureşti, 1964 
H. Ibsen, Un duşman al poporului in colab. cu N. Filipovici, în vol. Teatru, II, Bucureşti, 1966
H. Ibsen , Femeia marii, în colab. cu Fl. Murgescu; idem 
H. Ibsen ,Hedda Gabler, în colab. cu Măria-Alice Botez, în vol. Teatru, III, Bucureşti, 1966
H. Ibsen ,Constructorul Solness, în colab. cu Măria-Alice Botez, în vol. Teatru, III, Bucureşti, 1966
Anne Philipe, Doar un suspin, Bucureşti, 1967

Cu Geo Bogza si Miron Radu Paraschivescu


Sursa:
http://www.sidonia.ro/p/biografie.html

Mihai Berechet


Mihai Berechet impreuna cu muncitorii si actorii teatrului, dupa o repetitie la "Intalnire cu ingerul" de Sidonia Dragusanu.


Sursa:
Mihai Berechet
"9 caiete albastre"


Monday, August 24, 2015

1970 - Mariana Mihut - Premiul de interpretare feminina


Pentru rolurile Carmen (Ciuta de Victor Ion Popa) la Televiziune, Silvia (Acesti ingeri tristi de D.R.Popescu) si Suzanne (Nunta lui Figaro de Beaumarchais) pe scena Teatrului Giulesti.
A fost remarcata ca o actrita de mare farmec si rafinament, foarte buna si in drama si in comedie, inca de la absolvirea I.A.T.C. in 1964, cand a fost vazuta in cele doua roluri atat de diferite: Natasa (Cei din urma de Maxim Gorki) ai Audrey (Cum va place de Shakespeare). A debutat la teatrul Giulesti, in 1964, cu Gaby din Padurea impietrita de Sherwood. A evoluat stralucit pe aceeasi scena in roluri din toate genurile dramatice: de la spumoasa si gratioasa, vesela Helene (Palaria florentina de Labiche), la vibranta Lizzie (Billy mincinosul de K. Waterhouse si W. Hall), de la sensibila si energica Lida din Bietul meu Marat de Arbuzov, la indracita Suzanne si pana la compozitiile viguroase, pline de culoare, cu fior liric sau tragic din piesele romanesti: Maria (Visul unei nopti de iarna de Tudor Musatescu), Mira (Mesterul Manole de Lucian Blaga), si Silvia (Acesti ingeri tristi).


Revista Teatrul
nr. 12 decembrie 1970


Catalina Buzoianu-Amintiri cu Gina Patrichi

Iulisca in "Mireasa desculta" de Sütő András, regia Valeriu Moisescu, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galati,1958 

Priveam Gala UNITER care o premia pe Gina Patrichi pentru toata cariera. Pentru toata viata, se putea spune. Ii mai ramasese foarte putin din marunta viata, pana la marele somn. Eram obisnuita cu vorbele de duh ale Ginei, cu umorul ei coroziv si cu sentintele ei irevocabile, pe care le emitea ca si cum cineva i-ar fi dictat din alta sfera o invatatura izoterica, implacabila.
Odata eram foarte nenorocita si plangeam. A trecut pe langa mine si mi-a spus: Pleurette, nu uita ca viata este a invingatorilor. Si a plecat. Invingatoare pentru ca a inteles. Pana la ultima gura de aer din rezerva de spital – mi-au povestit cei prezenti – a incercat sa faca suportabila despartirea cu hazul ei inevitabil. Acum, cand meditez asupra textului atat de cunoscut, incerc sa inteleg ce inseamna vorbele: Actorii nostri au fost doar spirite, s-au topit in mare, in aerul subtire, asemenea teserii imateriale a unei iluzii. Si voi toti, care sunteti aici, va veti topi asa cum a palit acest cortegiu de umbre.
Imi aduc aminte cum a urcat, ea, Gina, treptele scenei. Cu dificultate, pentru ca spunea, o cam durea un picior. Si cum se confesa, oarecum uimita ca joaca un rol pe care nu si-l imaginase in palmaresul ei. Un rol pe care nu l-am vazut interpretat mai bine in panoplia universala a interpretilor. Erau straluciti, jucau bine teatru, un pariu de cariera, ar fi spus Bergman. Saltimbanci in conditia de a depasi propriile performante. As fi putut juca Ariel, poate, - a spus Gina – dar Prospero?
La fiecare repetitie stiu ca acest spectacol cu “Furtuna” ii e dedicat. Imi amintesc sfaturile ei profesionale in repetitii: draga Dodo, lui Victor, draga Tavi, lui Octav, draga Pompo, Irinei. Impreuna teseau iluzia imateriala. Iar ea, Ariel eliberat, se topea, s-a topit in aer. Un spirit intr-un cortegiu de umbre.

Catalina Buzoianu


Sursa foto: pagina de facebook Gina Patrichi


Ioan Grigorescu


Nimic nu mi s-a parut mai fragil in fata marilor rigori ale perenitatii operei ca arta actorului. Spre deosebire de muzele celorlalte arte, Thalia isi devoreaza discipolii cu o apetenta insatiabila, si totusi, pe altarul ei fumul jertfelor oferite de buna voie nu se subtiaza niciodata. E un destin implacabil, o soarta dinainte scrisa, o lege ineluctabila, ca din arta actorului sa nu mai ramina dupa trecerea lui din viata decit fumul amintirilor?

Ioan Grigorescu 
Revista Teatrul, decembrie 1969


Sunday, August 23, 2015

Ion Lucian - Amintiri...



Va mai amintiti de dascali?

Bineinteles! Din fericire, Liceul Matei Basarab mi-a oferit sansa unei garnituri de profesori remarcabili. Frumuzache Chiriac, fost primar al Capitalei si lider liberal, preda latina. El a fost primul profesor cu care m-am intalnit in "Matei Basarab". A intrat in clasa, a pus catalogul pe ca­tedra si a intrebat cine sunt elevii noi? Eram in primul an de studii din partea superioara, clasele V-VIII. Ne-am ridicat vreo trei. I-au cazut ochii pe mine si ma intreaba: "Cum te cheama?". Eu atunci purtam numele bunicului adoptiv al tatei, Lazarovici Ion. S-a incruntat putin si m-a intrebat: "Esti ovrei?" Eu am inghetat la o asemenea "primire". Am raspuns: "NUUU". "Atunci e bine, stai jos!" M-a pus cu baiatul lui in banca. M-a iubit foarte tare, fiindca eram bun la latina. Ce a suferit cand am trecut la partea reala! Eu ma pregateam pentru inginerie, nu pentru actorie. 

Pe cine ati avut diriginte?

Pe Georges Hilt. (...) Era de o eleganta sclipitoare! Nu venea imbracat, de doua ori intr-o luna, cu acelasi costum. A calatorit pana la Polul Nord, a fost si in Sahara. Era profesor de franceza. In calitate de diriginte, ne-a povestit ce inseamna furtul anilor. Ne-a spus ca fiecare varsta are satisfactia ei. Prima minge, la trei ani. Prima tricicleta, la patru; primii pantaloni lungi, la 11; primul papion, la 13; primul fior, la 15; prima floare oferita, la 17; vine diploma de Bacalaureat, apoi studentia... Fiecare varsta are bucuria, satisfactia, victoria ei! Cine fura aceste bucurii inainte de varsta respectiva, la momentul oportun se trezeste fara satisfactie si incepe sa caute alta satisfactie. Satisfactie ce se regaseste in droguri... Incerc si eu sa le transmit tinerilor de astazi ca fiecare mare bucurie a varstei trebuie traita din plin, cu puritate, cu devotament. 
(...)

In copilarie, aveati "simptome" de talent artistic?

(Rade) La 5 ani am facut primul film. Fratele mamei mele, Jenica Un­gu­rescu – arhivarul Primariei Piatra Neamt, care semana cu Chaplin atat de bine, incat putea sa-i fie dublura – a facut, prin 1929, o varianta a filmului lui Chaplin "The Kid", care se nu­mea "Piciul". Jucam eu si unchiul meu. Sa retineti, am avut un debut cinematografic la 5 ani! (rade). Am mai avut o aparitie pe scena actualului Teatru foarte Mic, tot copil fiind, in chip de clovn. Era un bal al copiilor si spectacolul era animat de doi clovni celebri: Ceacanica si Caramel. Ceacanica m-a observat in public si a spus: "Oooo, un coleg!". M-a luat in brate si m-a urcat pe scena! De atunci am ramas pe scena...

Fragment dintr-un interviu semnat Dana Andronie, Jurnalul National 20 aprilie 2011


"Este un om de o tandrete extraordinara" Marturisiri despre doamna Olga Tudorache



Florin Zamfirescu

Pentru actorul Florin Zamfirescu, cel care i-a fost ani de zile asistent la Universitatea de Arta Teatrala si Cinematografica, Olga Tudorache este un mister din care a reusit sa descifreze doar o mica farama. „Pentru mine, mecanismele interioare ale actritei Olga Tudorache - o actrita imensa, cea mai mare pe care o are teatrul romanesc - au fost un mister. Stand atatia ani la catedra, discutiile cu ea m-au imbogatit. 
Multi au spus ca forta ei este in glas, altii, in privire. Eu am mai descoperit o frantura din acest mister: Olga Tudorache nu minte niciodata, spune exact ceea ce gandeste. Capata o asemenea forta, incat devine inspaimantatoare in fata celor din jur. Le spunea studentilor: «E prost», sau «Este foarte bine! ». Nu spunea si nu facea niciodata lucruri de complezenta“. In acelasi timp, precizeaza Florin Zamfirescu, „este un om de o tandrete extraordinara, nu suporta ideea de a face rau cuiva“.

Catalina Buzoianu

Regizoarea Catalina Buzoianu a lucrat cu Olga Tudorache la mult-premiatul spectacol „Efectul razelor gamma asupra anemonelor“ (1977), experienta pe care o numeste „fabuloasa“.„Olga Tudorache este ea insasi un personaj. Am avut acces la relatia dintre ea si Rodica Negrea, care i-a tinut piept pe scena - pentru ca ele doua aveau rolurile principale. Si pentru Rodica Negrea a fost o experienta uluitoare sa fie cu Olga pe acelasi ritm si cu aceeasi putere. 
Energia Olgai matura tot, dar nu era una devastatoare, ci facea sa infloreasca totul in jur. Totul devenea expresiv, benefic si adevarat. Am mai lucrat cu ea la o piesa de teatru pentru TV, «Trenul de lapte nu mai opreste aici ». 
Era fascinanta. In viata de zi cu zi, am fost prietena cu ea. Este o fiinta fermecatoare - se imbraca bine, eu si sotul meu eram uluiti de felul in care reactiona ca sotie, ca iubita.... Mi-ar placea s-o felicit pentru aceasta varsta incredibila“, a declarat Catalina Buzoianu.

Ilinca Goia

Actrita Ilinca Goia, fosta studenta a Olgai Tudorache, spune ca a fost influentata de personalitate artistica a profesoarei sale. 
„Este o actrita atat de coplesitoare, incat nu poti sa nu te minunezi. Ca profesor, era omul extremelor. Nu exista cale de mijloc." 

George Ivascu

George Ivascu, actor si director al Teatrului Metropolis, se declara fericit ca Olga Tudorache, „probabil cea mai mare actrita a tuturor timpurilor din Romania“, este consultant artistic al teatrului Metropolis. „Este sfatuitorul meu. Ma bucur ca ne va oferi cel mai frumos cadou: joaca de ziua sa. Doamna Olga Tudorache este ceea ce ne trebuie noua: un model“, a declarat George Ivascu.

Sursa: adevarul.ro

Saturday, August 22, 2015

Mariana Mihut


O iau de la zero de fiecare data. De fapt, teatrul de asta este unic si minunat, pentru ca o iei întotdeauna de la zero.

Mariana Mihut



Teatrul National a fost distrus «din greseala»


Una din cladirile distruse în august 1944 a fost imobilul fostului Teatru National, care era situat pe Calea Victoriei. “În timpul bombardamentelor de noapte, germanii, care voiau sa distruga Palatul Telefoanelor si Palatul Regal, au gresit tinta si au dat drumul munitiei, din greseala, peste teatru”, ne-a spus istoricul Dan Falcan.


Cronici de altadata... Nicu Baltateanu

M-am straduit sa copiez intocmai textul, pentru a nu stirbi din farmecul acelor vremuri.

"Eram student pe vremea aceea cand, intr-o zi ireala ca un decor de Traian Cornescu, am pornit, cu un coleg de facultate, dupa o minunata femeie in parul careia cerul turnase toti heruvimii…Am condus-o astfel anonim, fascinati de parfumul frumusetii sale ciudate, din Edgar Quinet, pe Calea Victoriei, a traversat in Piata Teatrului…acolo o astepta Fat Frumos, Armand Duval, Contele Vronsky…, toti intruchipati in silueta puternica a lui Baltateanu.
Frumos ca un zeu, inalt ca unul de la Garda Calare, cu muschiulatura calda a valurilor Dunarii, aparitia lui Nicu Baltateanu pe scena teatrului romanesc a fost apolonica.

Serban Ionescu


"Mi-am trait viata pâna la vârsta asta ca pe o felie de cozonac. Am mâncat-o cu placere si mi-a cazut bine si mie, si celorlalti care n-au apucat sa muste din mine, dar au simtit mirosul de coca de cozonac."


Serban Ionescu


Radu Beligan: "Nu m-am intrebat niciodata pentru ce joc. Am jucat si joc."


Nu m-am intrebat niciodata pentru ce joc. M-am urcat oare pe scena pentru ca simteam ca de pe promontoriul acela de scanduri voi putea fi auzit mai bine ? Pentru ca acolo “sus” deveneam, superior parterului ? Pentru ca doream, pur si simplu, sa-mi castig painea intr-o meserie mai aleasa ? Pentru ca nu ma impacam cu familia si cautam totusi una ? Daca incerc sa examinez actul meu de optiune pentru teatru ma indepartez tot mai mult de anii vietii constiente. Eram inca un copil cand profesiunea de actor a prins sa ma farmece si-mi amintesc cu cata voluptate jucam rolul tatalui si al bunicului, ironizand o severitate si o bunatate excesiva. Mimandu-i aveam sentimental ca m-am eliberat de tutela lor, ca deveneam in ciuda varstei – autonom. Presupun ca aceasta independent ape care mi-o procura teatrul a fost unul din resorturile deciziei mele de mai tarziu. De mic mi-a placut, apoi, schimbarea. Si ce poate fi mai fascinant decat sa-ti schimbi pielea si sa intri in alta personalitate ? E cea mai completa, cea mai neprevazuta, cea mai senzationala dintre calatorii. Calatoria nu e in jurul lumii ci inlauntrul oamenilor. Cand am devenit adolescent si m-am despartit de copilul din mine, am incercat in toate felurile sa-l retin. Presupun ca asa m-am obisnuit sa fiu mereu altul ramanand mereu acelasi. Jocul plin de primejdii al omului matur care incearca sa permanentizeze adolescenta a constituit, cred, o a treia etapa in hotararea de a face teatru: scena imi oferea prilejul nesperat de a reveni pe niste taramuri pe care – fizic –la parasisem de mult. (Predilectia pentru rolurile de adolescenti a venit, poate, de aici). Mult mai incolo, am interpretat tot felul de personaje pe care le simteam vietuind odata cu mine, care ma nelinisteau, care ma tulburau si de a caror prezenta voiam sa ma eliberez.
Dar toate acestea sunt supozitii tardive. Nu m-am intrebat niciodata pentru ce joc. Am jucat si joc.



Radu Beligan – "Pretexte si subtexte"
Sursa foto: Album aniversar "Radu Beligan 90"


Friday, August 21, 2015

Birlic - De mic, hâtru mare

S-a nascut „soltic“. Din copilarie, pentru o sotie, îsi dadea camasa de pe el. Riscând admonestarile, rigorile, toate urechelile… Vesel, ca un zbârnel care nu înceteaza sa se învârta, sugea din reusita poznelor, o hrana a lui, de nebanuita satisfactie. Îi scânteiau ochii, pisicheri, ca banutii sclipitori din cositele codanelor, la hora. Apucarea pe câmpi si pe festa l-a stapânit de mic, cascat la tot ce e de râs, gâlgâit si tonic.

Jean Constantin


Pentru public am facut tot ce mi-a stat in putinta. Eu m-am achitat cu credinta de fiecare data.

Jean Constantin


Toma Caragiu in "Revizorul" lui Pintilie

Toma Caragiu in "Revizorul" de Gogol
 La al treilea spectacol s-a petrecut un eveniment ceresc. A descins, strecurandu-se ca o umbra, Emil Botta. La sfarsitul spectacolului s-a dus la Toma Caragiu si i-a sarutat mana.

Lucian Pintilie 
"Bricabrac"


Sursa foto:
Mircea Morariu -"Cu si despre Mariana Mihut"


Thursday, August 20, 2015

Piersic si contesa



…nimeni nu pleaca pentru ca, la capatul coridorului, a aparut Florin Piersic. Deci, in toata Casa Scanteii, aripa dinspre Mogosoaia, “fornication”…
Fluturandu-si pletele “cu suvite”, Piersic ne povesteste ca la Cluj, stiti voi, dragilor, ce se da? Se da, in fiecare luna, 500 de grame de carne de porc si o jumatate kilo de carne de vita. Intelegeti, dragilor? Nu un kilo. O jumatate de kilo! Glasul lui, ca si mana lui, se ridica si se tot ridica spre tubul de neon lipit de tavan, ca si cum o jumatate de kilo ar fi de trei, de treizeci de ori mai mare decat kilo.
A aparut si Fruji, colega noastra de la “Contemporanul”. Tocmai s-a intors – de unde? – de la Cluj. Ii tine isonul lui Florin. Primo: pentru ca Fruji e fotografa si, cand pozarii dau peste staruri, asta fac. Secondo: Fruji e contesa. Numele ei de familie figureaza in “Almanahul Gotha” si in toate cartile de istorie, iar, pe la Cluj, Fruji are doua castele, nationalizate, e drept. Castelele comunica prin catacombe. Dar nu castelele conteaza, zice Fruji, incretindu-si frumosul ei nas aristocratic. Conteaza ca m-am intors de la Cluj cu sapte oua – asta-i acolo ratia lunara – dar, ghinion, pe trei le-am facut jumari, in tren.
Contesa-contesa, dar nu le-a aruncat.

Magda Stief - Ce zile frumoase

Winnie in "Ce zile frumoase" de Beckett

Cand am primit propunerea sa joc Winnie si am citit piesa, am aruncat-o pe jos. Am spus: Eu nu fac asa ceva! Textul e foarte greu pentru ca se repeta aceleasi fraze si adoarme publicul. Trebuie mereu inventat ceva! Am vrut sa refuz rolul si Helmuth Sturmer mi-a spus: Draga, daca nu joci acum rolul asta, cand il mai joci? Parca as fi auzit vocea lui Vlad, m-am gandit inca o data si am acceptat. Atunci a inceput munca normala pentru un actor: documentatia, am citit tot ce s-a scris despre Beckett, despre piesa.

M-a ajutat foarte mult o intamplare din teatru, la Landshut. Intr-o dimineata, dupa repetitii, l-am intalnit pe fiul femeii de serviciu din teatru, un baiat de sapte ani. Copilul vazuse repetitia si l-am intrebat daca a inteles ceva. Da - mi-a spus. Sa nu dai niciodata inapoi. Replica asta m-a ajutat. Mi-a dat forta interioara, care o reprezinta de fapt pe Winnie. Noi actorii, avem imaginea noastra despre rol si e taina noastra ce gandim, ce vedem. Eu am filmul meu interior si cateodata am si un personaj model. Acum e un actor rus pe care l-am vazut intr-un film si imaginea lui m-a ajutat sa nu fiu in fiecare rol aceeasi. Sa nu te arati, sa te ascunzi cumva in personaj. Asta e foarte important pentru un actor, dar nu ajunge. Trebuie sa intri in detalii... Se spune ca Diavolul se ascunde in amanunte. Daca lipsesc amanuntele, nu reusesti sa faci un rol nuantat.


Oana Cristea Grigorescu, un interviu cu Magda Stief (fragment)
Preluat din Ziarul de duminica, februarie 2008, via Atelier LiterNet


Wednesday, August 19, 2015

"Pretul" de Arthur Miller


Doina Tutescu (Esther) si Ion Marinescu (Victor) in "Pretul" de Arthur Miller, Teatrul Mic


REVISTA TEATRUL
aprilie 1969


Confesiuni - Rodica Mandache



Sursa video:
Oana Monica Nae


Dem Savu



Fotografie din colectia Mihai Sarca


Confesiuni - Eusebiu Stefanescu



Sursa video:
Oana Monica Nae

Invitat: Ion Caramitru



Sursa video: Să Cultivăm Recunoștința! TRINITAS TV
Foto: arhiva personala Ion Caramitru


Chiril Economu



Sursa: Teatrul National
Stagiunea 1975-1975
Caiet program nr. 27


"Ia-i si sa nu mai joci niciodata, 'tu-ti lampa ta!"

Ion Lucian si Birlic in "Doi vecini"

Cum pot sa nu mi-l amintesc si pe Ion Lucian, un alt minunat cu care am jucat mult si pe care l-am pretuit enorm? "Vorbesc" deseori cu ei si zambesc de fiecare data cand imi aduc aminte cate o istorie cu ei sau povestita de ei. O astfel de intamplare ne povestea Ion Lucian, reamintindu-si la randul lui de un alt mare actor roman, Birlic. Intr-un turneu in Cehoslovacia, un coleg mai hapsan i-a luat intr-o seara la poker pe cei mai tineri, printre ei numarandu-se si Ion Lucian, si le-a luat toti banii. Pur si simplu i-a curatat, le-a luat pana la ultima centima. S-au trezit toti ca nu mai aveau bani nici sa manance. Erau fierti cu totii, si Birlic, cu care Ion Lucian statea in camera, afland ce s-a intamplat si vazandu-i catraniti rau de tot, s-a dus la cel care castigase, l-a provocat la o partida de poker si l-a lasat in fundul gol. A aparut frant de oboseala la doua noaptea in camera, i-a dat toti banii lui Ion Lucian si i-a spus: "Ia-i si sa nu mai joci niciodata, 'tu-ti lampa ta!" Le-a dat banii inapoi tuturor celor care jucasera si pierdusera.

Vladimir Gaitan
"Zig-zag prin alfabetul vietii"


Sursa foto:
https://dinarhivatvr.wordpress.com


Invitat: Tania Popa




Sursa video:
Să Cultivăm Recunoștința! TRINITAS TV
Sursa foto: arhiva personala Tania Popa


Ovidiu Iuliu Moldovan


A inhiba un actor, chiar un actor cu mare experienta, este foarte lesnicios. Si nu ma refer la structuri izolate, la sensibilitati exagerate. Un singur cuvant poate rani si indurera enorm, poate duce la infirmitati de durata. Pentru a-ti expune sufletul, fara nici un fel de stinghereala, trebuie sa ai o stare de totala relaxare psihica, pentru ca prin concentrare sa ajungi la catharsis.

Ovidiu Iuliu Moldovan


REVISTA TEATRUL
februarie 1984


D... de la dor de ei

Marin Moraru si Gheorghe Dinica in "Tache, Ianke si Cadir"

Gheorghe Dinica si Marin Moraru au fost foarte buni prieteni, in ciuda faptului ca erau extrem de diferiti. Cred ca o prietenie din acelea in care se vedeau si taceau trei ore impreuna. "M-am intalnit cu Marinus si cred ca am stat vreo trei ore", zicea Dinica. "Si ne-am simtit atat de bine impreuna!" "Dar ce ati facut?" "Daca ma gandesc bine, vreo doua ore si jumatate am tacut." Foarte interesant, cu atat mai mult cu cat nici macar nu poti spune ca stateau la o bauta, fiindca Marinus nu bea.
Doi actori uriasi si doi oameni fantastici, care au dat scenei romanesti valoare, individual sau intr-un "cuplu", cum rar se intalneste.

Vladimir Gaitan
"Zig-zag prin alfabetul vietii"


Sursa foto:TNB


Operatiunea Gambit

Amza Pellea

"Operatiunea Gambit" de Tudor Negoita
Regia artistica Olimpia Arghir


Cristina Deleanu si Amza Pellea

Sursa viseo:
Titircă Inimă-Rea


"Ninge la Ecuator" de Dorel Dorian




Dana Comnea (Livia) si Stefan Mihailescu Braila (Saru) in "Ninge la Ecuator" de Dorel Dorian, Teatrul Muncitoresc C.F.R.











REVISTA TEATRUL
septembrie 1964


Fifi Mihailovici, Romald Bulfinski si Maria Voluntaru


Fotografie din colectia Mihai Sarca


Tuesday, August 18, 2015

Nocturne cu Gheorghe Dinica


Sursa:
TVR

Radu Beligan - Despre Shakespeare



Vizionati AICI

Sursa video:
alonewolf


Nichita Stanescu si Florin Piersic



Sursa:
Arhiva TVR

Stela Popescu si Vasilica Tastaman



REVISTA TEATRUL
septembrie 1981


Tanti Cocea


Portret de Mircea Septilici, 1941


Sursa foto:
http://www.arcadja.com/


Tanti Cocea si Maria Voluntaru



Foto din colectia Mihai Sarca

Monday, August 17, 2015

Comoara din deal


"Comoara din deal" de Corneliu Marcu
Regia artistica: Ion Cojar
Scenografia: Mihai Tofan



Sursa foto: TNB, Caiet program, stagiunea 1974-1975
Sursa video: filmecinemateca


Eternele efemeride - Emil Hossu



Sursa:
"Eternele efemeride"
REU STUDIO, 2003


Mariella Petrescu



In "Ciuta" de Victor Ion Popa
Regia Geo Saizescu, TVR, 1970