La vie en rose

Clody Bertola si Liviu Ciulei în „Pescarusul“ (1949)

„N-am simtit nici un fior special. N-am intuit nicio clipa ca de omul asta mi se va lega viata atat de profund. Ne-am vazut la teatru, unde am inceput sa repetam. Am avut o simpatie spontana pentru el. Ma cucerea timiditatea lui plina de farmec. Ii admiram dantura superba. Obisnuiam sa-i spun in gluma: «Hai, inspectia», si atunci incepea sa rada cu toata gura ca sa-mi arate dintii lui frumosi. Chipul ii era usor dizarmonios, dar iti atrageau atentia ochii negri, calzi si patrunzatori. A inceput sa vina din ce în ce mai des in cabina mea. Vorbea putin, dar ceea ce spunea era plin de continut, ma interesa. Si incet, s-a inlantuit ceva. Ne întelegeam pe plan spiritual, ne placeau aceleasi lucruri, mai ales discutam mult despre teatru. Toata viata mea cu Liviu Ciulei a fost Teatru.

Dupa ce am terminat spectacolul “Incatusare”, inevitabilul s-a intamplat. Faceam plimbari lungi pe cheiul Dambovitei. Avea o tristete, spunea ca «toate sunt atat de trecatoare si la ce bun e totul?». Vazandu-l atat de melancolic, mi-am zis in gand «o sa vezi tu la ce bun!». Cred ca eram pe strada si ne-am sarutat si mi-a marturisit ca este indragostit. Prima lui dragoste am fost eu. Atunci eram casatorita cu Stefan Constantinescu. Stiam ca, daca voi ramane cu el, n-o sa pot sa fac teatru. Liviu simtea ca aceasta casatorie nu e chiar foarte puternica. Ca institutie. Mi-a cerut sa divortez si sa fim impreuna.

Intre noi era o diferenta de varsta de zece ani. Din aceasta cauza am avut unele ezitari. Cu timpul m-am hotarat ca altfel nu puteam sa fiu clara, limpede in viata mea. Cand doi oameni se iubesc nu poate exista niciun obstacol, ei trebuie sa aiba curaj sa treaca peste prejudecati. Iubirea innobileaza cand e adevarata. A fost un sentiment pe care nu l-am cautat. El a venit si eu l-am trait foarte adevarat şi profund. Consider ca a cunoaste ce e dragostea e o fericire în viata.”

Clody Bertola

Sursa:
Ludmila Patlanjoglu
La vie en rose cu Clody Bertola