Mariana Mihut

Mariana Mihut in "Lear"

Daca mi s-ar oferi un singur cuvant pentru a o caracteriza pe Mariana, as alege fara sovaiala cuvantul fenomen. Mariana Mihut este o actrita fenomenala. Daca m-as amuza putin si as cauta in dictionare, ca in scena geniala din “Politist adjectiv”, filmul lui Porumboiu, sensul cuvantului fenomenal, as gasi – Ceea ce surprinde prin noutatea sau raritatea sa iesita din comun.
Exista in lumea fantanarilor, o competitie, un orgoliu de a atinge panza freatica cea mai profunda, cea mai ascunsa in pamant. Cu cat sursa e mai indepartata, cu atat mai limpede si rara, mai aproape de transparenta lacrimii e apa adusa la suprafata. 
Vocea povesteste drumul lacrimii spre suprafata.
Geneza vocii e foarte aproape pentru mine de geneza lacrimii. Asa e vocea Marianei Mihut.
Intotdeauna se exploreaza panzele freatice cele mai profunde. Foarte bine a asemuit Andrei Serban vocea Marianei Mihut cu aceea a Ymei Sumak. O intindere extraordinara, de la registrul grav al animalelor de prada pana la cel inalt al pasarilor de noapte sau al Reginei Noptii.
Foarte bine ca i-a spus-o Andrei intr-un moment de cumpana al repetitiilor de la “Regele Lear”.
Niciodata ca in “Lear” nu a reusit Mariana sa realizeze atat de nelinistitor sonor, atat de complex, vocea imaginara, teatrala, fenomenala a unui personagiu.
Vocile marilor actrite sunt emblematice. Eu am ramas pe veci indragostit de vocile si rasetele actritelor cu care am lucrat. Fotografiile sunt moarte si le urasc. As vrea sa fiu inconjurat numai de vocile si de rasetele lor.
Mi-e dor de vocea ragusita a Mariei Caseres, de vocea de violoncel a lui Emmanuelle Riva, de vocea lui Christine Scott-Thomas vorbind romaneste cu accent oxfordian, de rasul fericit, solar al Ilenei Predescu, de cel bascalios al Ginei Patrichi, dar mai presus de orice, mi-e dor de rasul feciorelnic al lui Clody, care, ca un val, le sterge pe toate de pe suprafata nisipului.
Va imaginati cu totii cat de profund ma emotioneaza felul in care Mariana Mihut termina insemnarile despre Clody din cartea Ludmilei, “La vie en rose cu Clody Bertola”, cat de tulburatoare pentru mine este marturisirea acestei continuitati:
“Cand a iesit la pensie, Clody mi-a facut cadou trusa ei de machiaj si Lucian m-a intrebat atunci daca imi dau seama ce inseamna acest gest.”

Lucian Pintilie

Sursa text:  “Cu si despre Mariana Mihut” de Mircea Morariu