 |
| Scena din spectacol |
 |
| Tamara Buciuceanu, Sanda Toma |
"Asteptand la Arlechin"
de Noel Coward
Regia Ion Cojar
Teatrul National Bucuresti (2002)
Zambet si lacrimi, amintiri si vechi conflicte, caractere si tipologii distincte, replica spirituala, pentru bucuria unei seri de neuitat. 14 femei orgolioase, 14 destine actoricesti. O tulburatoare poveste despre conditia artistului pentru care scena ramane doar o amintire, intr-un spectacol cu mari actrite ale scenei Nationalului.
Regia Ion Cojar
Teatrul National Bucuresti (2002)
Zambet si lacrimi, amintiri si vechi conflicte, caractere si tipologii distincte, replica spirituala, pentru bucuria unei seri de neuitat. 14 femei orgolioase, 14 destine actoricesti. O tulburatoare poveste despre conditia artistului pentru care scena ramane doar o amintire, intr-un spectacol cu mari actrite ale scenei Nationalului.
 |
| Ioana Bulca |
Eroinele lui Noel Coward au asteptat la arlechinul teatrului (adica sa intre in scena la propriu) cea mai mare parte a vietii. Caci toate au fost actrite, nu putine bune si celebre. Foarte diferite ca inzestrari, ca temperament, ca destin personal, ca notorietate - aceste foste slujitoare ale teatrelor de proza, opereta, music-hall au ajuns, toate, in aceeasi situatie: aceea de a astepta, impreuna, intr-o casa a artistilor pensionari (si saraci, evident), „ iesirea din scena, de data aceasta din marea scena a existentei. In aceasta dureroasa asteptare – ele se confrunta cu prabusirea iluziilor, cu solitudinea, cu uitarea, cu anevointele varstei, cu bolile batranetii, si chiar cu amenintarea totalei alienari. (Prezentare Teatrul National)
 |
| Raluca Zamfirescu |
“Succesul acestui spectacol a fost de necontestat. S-a jucat multe stagiuni, cu public numeros, cu aplauze in picioare, cu “Bravo” la sfarsit si cu cronici laudative.
Tamara Buciuceanu povesteste: “Eram in repetitii la Teatrul Ciprian din Buzau si, intr-o zi, aud telefonul sunand. Era Iani Cojar, care ma invita sa joc in piesa pe care o punea la National. Mi-a spus ca nu e rolul principal, dar “am nevoie de tine!”A doua zi m-am prezentat la repetitii si am facut succes in acel rol. Dansam in ritm irlandez, la un moment dat… si apoi, muream in picioare… Publicul m-a iubit foarte mult. La premiera a venit la cabina Olga Tudorache. Mi-a spus ca si pe ea o chemase Iani, dar ca nu a vrut sa vina: “Ce inseamna actor de talent! Dintr-un rol secundar ai facut rol principal!”Stateam in cabina cu Sanda Toma. Ne-am impacat de minune. (…) La ultimul spectacol am vazut-o pe Raluca, extraordinara in rol (poate cel mai frumos rol al ei), cu priviri straine. Se clatina cand a iesit din scena luandu-si la revedere de la noi – asa era construita piesa. Am simtit ca e ultima data cand o vad… si asa a fost… Ce om minunat era!... “ “
Bogdana Darie – “Tamara Buciuceanu, O viata inchinata scenei”
Tamara Buciuceanu povesteste: “Eram in repetitii la Teatrul Ciprian din Buzau si, intr-o zi, aud telefonul sunand. Era Iani Cojar, care ma invita sa joc in piesa pe care o punea la National. Mi-a spus ca nu e rolul principal, dar “am nevoie de tine!”A doua zi m-am prezentat la repetitii si am facut succes in acel rol. Dansam in ritm irlandez, la un moment dat… si apoi, muream in picioare… Publicul m-a iubit foarte mult. La premiera a venit la cabina Olga Tudorache. Mi-a spus ca si pe ea o chemase Iani, dar ca nu a vrut sa vina: “Ce inseamna actor de talent! Dintr-un rol secundar ai facut rol principal!”Stateam in cabina cu Sanda Toma. Ne-am impacat de minune. (…) La ultimul spectacol am vazut-o pe Raluca, extraordinara in rol (poate cel mai frumos rol al ei), cu priviri straine. Se clatina cand a iesit din scena luandu-si la revedere de la noi – asa era construita piesa. Am simtit ca e ultima data cand o vad… si asa a fost… Ce om minunat era!... “ “
Bogdana Darie – “Tamara Buciuceanu, O viata inchinata scenei”
Sursa foto: TNB
No comments: