 |
| Stefan Iordache in ultimul sau rol, Printul Potemkin, in piesa Ecaterina cea Mare |
Cum as putea oare sa nu-l amintesc pe Stefan Iordache? Ar fi un mare pacat. Da, cred ca este un pacat sa-i uiti pe oamenii care au scris istoria teatrului romanesc, marcand una dintre cele mai prolifice perioade ale lui.
(...) Pentru ca intotdeauna am spus si spun si acum, la sfarsit de drum, ca in aceasta profesie nu suntem egali.
Exista un Stefan Iordache sau un Gheorghe Dinica sau un Marin Moraru, si ca ei mai sunt cativa. Sunt actori atinsi de o aripa de inger, cum imi place mie sa spun. Asta nu inseamna ca noi, ceilalti, actori buni, care ne-am dat in ani grei masura talentului, nu ne avem locul nostru sub soare. Dar trebuie sa intelegem ca ei, cei atinsi de aceasta aripa de inger, sunt undeva acolo, deasupra. Da, nu suntem egali.
Stefan Iordache era un tip cuceritor, inteligent, avea o micuta viclenie a lui, foarte cocheta si atragatoare. Avea multa inteligenta, mult umor, era un hatru si un companion minunat, puteai sa stai cu el pana dimineata si nu te plictiseai.Chiar si tacerile lui erau inteligente.
Stefan era un partener de scena minunat, genul de actor care in afara de faptul ca transmitea extraordinar, te tragea si pe tine undeva langa el. Poate unora li se va parea ca bat campii cand vorbesc de fenomenul acesta paranormal al unei aure care pluteste in jurul unui actor. Eu cred ca este real. Stefan avea aura si te absorbea si pe tine sub acea aura.
Si daca am facut si eu un rol de exceptie in acest spectacol, "Fuga", l-am facut si datorita lui, care efectiv te absorbea undeva acolo, in zona aceea miraculoasa, olimpiana. Sunt lucruri pe care daca nu le recunosti inseamna ca esti mic la suflet si te vei chinui toata viata crezand ca tie ti se face mereu o mare nedreptate. Toti suntem utili, toti ne avem locul nostru sub soare, unii sunt insa acolo undeva deasupra si daca n-o recunoastem vom fi tot timpul niste suferinzi si niste infirmi.
Vladimir Gaitan - Zig-zag prin alfabetul vietii
No comments: