 |
| Gheorghe Dinica |
L-am cunoscut in casa lui Alexandru Repan. Intr-o perioada, venea des, dreptu-i ca locuia la scara alaturata, dar se si simtea iubit si protejat. Seara, dupa spectacole, uneori suna la usa si-l ademenea pe prietenul lui cu o singura propozitie: "pustiu`, tasnim"? De obicei, se lasa cu o plecare pe undeva, dar, daca era prea frig, ramaneau acolo, in salon, in timp ce la bucatarie se pregateau taietei cu varza sau sufleuri simple si delicioase (specialitatile lui Montzi-Neni, mama lui Alexandru). Conversatia avea ceva din ritualuri secrete, presarata cu sclipirile de spirit ludic ale lui Gigi. Nu i-am spus niciodata altfel decat "domnul Dinica", fiindca nu poti sa tutuiesti o fiinta extraterestra, asa cum mi-a parut mie. Il vazusem in spectacole, in filme, la petreceri. Avea aceeasi naturalete orice ar fi facut.
De fiecare data, la un anumit moment, incepea sa-si aminteasca fraze intregi din "Nepotul lui Rameau". Spectacol de referinta pentru toata suflarea artistica, prin anii `70, in regia lui David Esrig, fusese pentru Gheorghe Dinica o experienta despre care vorbea cu atata entuziasm, cu atata prospetime si lux de amanunte, incat daca nu stiai contextul, puteai sa crezi ca inca repeta. O "vedeam" pe madame Sybille, profesoara de balet cu care lucrase si el si Marin Moraru. In sufrageria lui Alexandru, Gigi se transforma de la inceputul primului cuvant rostit in nepotul lui Rameau. A fost un cadou exceptional pe care ni-l facea, mie, mai ales care nu apucasem sa vad spectacolul si, din cate stiu, nu exista nici o filmare. De atunci, au trecut mai mult de 20 de ani, Gheorghe Dinica a facut multe si mari roluri. Totusi, pentru mine, el ramane "Nepotul lui Rameau", un personaj din a carui amintire se hranea si apoi stralucea in jur. Acum joaca pentru Diderot, undeva, intr-un amfiteatru paradisiac, in aplauze divine! Fiindca si Dumnezeu are nevoie de spectacole bune!
De fiecare data, la un anumit moment, incepea sa-si aminteasca fraze intregi din "Nepotul lui Rameau". Spectacol de referinta pentru toata suflarea artistica, prin anii `70, in regia lui David Esrig, fusese pentru Gheorghe Dinica o experienta despre care vorbea cu atata entuziasm, cu atata prospetime si lux de amanunte, incat daca nu stiai contextul, puteai sa crezi ca inca repeta. O "vedeam" pe madame Sybille, profesoara de balet cu care lucrase si el si Marin Moraru. In sufrageria lui Alexandru, Gigi se transforma de la inceputul primului cuvant rostit in nepotul lui Rameau. A fost un cadou exceptional pe care ni-l facea, mie, mai ales care nu apucasem sa vad spectacolul si, din cate stiu, nu exista nici o filmare. De atunci, au trecut mai mult de 20 de ani, Gheorghe Dinica a facut multe si mari roluri. Totusi, pentru mine, el ramane "Nepotul lui Rameau", un personaj din a carui amintire se hranea si apoi stralucea in jur. Acum joaca pentru Diderot, undeva, intr-un amfiteatru paradisiac, in aplauze divine! Fiindca si Dumnezeu are nevoie de spectacole bune!
Adriana Mocca
Sursa text: http://adrianamocca.blogspot.ro/2009/11/dinica-nepotul-lui-rameau.html
Foto via Istoria Teatrului Romanesc
No comments: