Emil Botta e sincer fara constrangere, minutele lui de adevar sunt ale vietii nu ale clipei. Starea de agregare a fiintei sale, sinceritatea, este poftire la ospatul modestiei, adevarul – licoare plamadita din intelepciune si delicateta. O delicateta cum numai poetii o pot avea. Si dintre cei mari.
La inceput a fost cuvantul sau miscarea? In cazul sau, legile succesive ale fiintei s-au contopit si manifestat deodata. La vremea cand Ion Livescu isi mustra elevul pentru discretia lui neteatrala, cand tanarul absolvent prefera provincia capitalei, atras de mirajul si teama sfanta in fata marilor partituri nedetinute acolo sub cheia numelor consacrate, poetul isi punea intrebarile dintai asupra destinului:
“Oare ce mi-a scris pe frunte afurisitul destin
Cu litere fine, cu o pana de venin,
Am intrebat savantii lumii cu fete de iasca,
Dar nici unul n-a stiut sa-mi citeasca”
“April”, intunecat in anii debutului, nu s-a insorit in peisajul “gurii de rai”. Savantii lumii i-au ghicit pana la urma destinul de “slujbas al durerii”, marturisit in “Vineri”. Caci nici poezia distilata in esente mereu mai subtile, nici mastile mereu innoite pe scena nu i-au daruit acestui mare insetat dupa desavarsire sentimentul deplinei realizari.
A fost numai trecatoare moda si extaz momentan, solemna reculegere a publicului in fata lui Astrov, Timiriazev si Versinin, in prezenta lui Othello si a lui Karandisev? Blandele discutii cu Maica Domnului, prefacuta in veverita de Ion Nebunul si-au capatat nerepetabil ecou doar pentru ca textul lui Caragiale era cu neasemuita maiestrie scris?
Noi, cei carora anii ne ingaduie sa putem decanta, nu din cenusa, ci din pamant aurifer imagini mai vechi si mai noi ale intruchiparilor sale, stim ca bucuria cu care il asteptau pe Emil Botta si il primeau spectatorii a fost, intotdeauna, spontan si respectuos omagiu adus unui poet al scenei.
Constanta Trifu
No comments: