Irina Petrescu si Gina Patrichi - Amintiri dintr-o frumoasa prietenie ...

 Irina Petrescu si Gina Patrichi

Scuza lipsei mele de memorie in timp este poate doar nevoia mea de desprindere, ... de independenta.
Nu tin minte nici o linie din rolurile pe care le-am jucat. Sa fie poate o lege fireasca a spatiului ce se cere lasat gol pentru a fi locuit de altceva..., de altcineva... (?), sau poate doar o nepasare activa... ori poate doar o forma perversa de eliberare de tot ce te poate tine legat de trecut... ?
Nu stiu, nu are importanta - si, bineinteles, nicio legatura cu memoria afectiva. Atasez insa afectiunii mele de ieri, de azi, de maine pentru GINA memoria unor replici rostite de EA. Doua (la mare distanta de timp una de alta), la care nu incetez sa ma raportez, pentru ca-mi afiseaza pe un ECRAN imaginar acelasi semnal de atentie.

In "Dimineata pierduta"de Gabriela Adamesteanu - ultimul rol al GINEI, in acel spectacol superb al Catalinei Buzoianu la Teatrul "Bulandra", cum n-a mai fost altul si nici nu are sa mai fie (exagerez, poate) - GINA (Ivona), intr-un moment de paguboasa si zadarnica disperare, ii spunea Tamarei Buciuceanu (croitoreasa familiei): "Cui sa spui, Madam Delca..., n-ai cui sa spui..."
Ma intovaraseste, bantuindu-ma, aceasta replica rostita de GINA de cand era si de cand nu mai este, pentru ca, atata vreme cat a trait, GINA a fost pentru mine - esential, definitoriu - cea careia aveam cui spune. Asculta, inregistra, reactiona. Nu medita, nu rastalmacea, nu punea la indoiala demersul, nu intorcea comentariul intr-o directie contrara intentiei. Nu te banuia de ganduri ascunse, pentru ca ea insasi nu cunostea perfidia. Era de o intransigenta taioasa, ferma, imparabila.
A fost prietena mea cea mai draga si de neegalat, din pacate abia in ultimii ei zece-cinsprezece ani. Poate ca boala care a devorat-o a detasat-o de ideea de concurs si rivalitate. Am stiut amandoua ca am pierdut o gramada de vreme cand ne priveam doar cu coada ochiului - fara sa stim ce pierdem. O gramada de vreme de prietenie pierduta, pentru ca n-a stiut niciuna dintre noi a gasi un inceput inaintea bolii care reduce la tacere orice absurditate...
Am aflat fiecare, intr-un tarziu, ca "ai cui sa spui... madam Delca", chiar daca, poate, ... putin prea tarziu...
A doua replica rostita de Gina, cu mult timp inainte de "Dimineata pierduta", ma loveste si azi, din ce in ce mai des. Prin anii '70, in spectacolul "Victimele datoriei" de Eugene Ionesco, pus in scena de Crin Teodorescu, GINA ii spunea lui Virgil Ogasanu: ...tii minte, eram tineri, nu murise inca nimeni...
Azi, cand am inceput sa-i cunoastem pe toti cei care mor, am inteles ca nu mai suntem tineri si ca deja am inceput sa plecam si noi, oricat n-am vrea sa recunoastem.
Gina a stiut si a vrut sa dispara cand era inca tanara...
Mi-e un dor nesfarsit de cea careia aveam oricand si mereu cui sa spun..., ca nimanui altcuiva...

Irina Petrescu

Sursa text: "Carte cu Gina Patrichi" - Mircea Morariu
Sursa foto: via Gina Patrichi