 |
| Valentin Uritescu |
Dupa ce m-am eliberat de hainele mele, m-am asezat si, privindu-ma in oglinda, il intreb pe Gica:
- Cum o sa-l machiez pe asta?
- Am auzit cate ceva, dar mi-a zis Toca sa-l intreb pe Jiteanu…
N-am avut mult de asteptat si apar amandoi. Toca, plin de nervi:
- Spune-mi si mie ce poti face la fata asta? Asta-i o fata de popa, nu de clovn…
Jiteanu zice calm:
- Sa vedem… Gica, ai facut rost de sprayuri? Da-le-ncoa.
Ia unul, il agita si cu indemanare, ferindu-mi fata, imi face tot parul si barba rosii… Toca zice:
- S-ar putea sa mearga… Nu poti sa-l faci mai tepos?
Si Jiteanu ia un dermatograf si-mi traseaza pe fata o masca potrivita noului cap al clovnului. Toca pare multumit. Ma uit in oglinda… imi place. Sunt ca un arici in flacari… imi place. Masca pare, cu tot desenul de clovn, chinuita. Cu ce o sa-I mai dau si eu, sper ca va iesi bine… Sunt un arici disperat care-si intoarce capul ca lupul…
La generala asta sala va fi plina de ziaristi, cronicari, fotografi si altii. Sunt arici, ma-ntorc ca lupul de durere, de chin, da’ trebuie sa depasesc durerea asta. Si pentru ca groparul, in viziunea lui Tocilescu, este si clovn, va trebui acusica sa sar in lada asta care este si groapa, si sicriu ca intr-o apa, si eu nu pot sa sar pentru ca poate paralizez… Nu pot!... Dar trebuie! Si-atunci, pentru ca trebuie, ma gandesc s-o fac, sa incerc s-o fac, in stilul Salisbury… daca tot sunt la Londra. Londra nu-i Pocraca, unde-as putea spune: n-o fac, domnule, ma doare, o bag in ma-sa…
Dar sunt la Londra! La teatrul ROYAL. Pe scena asta au pasit si au vorbit sir Laurence Olivier, Peter O’Toole, Richard Burton, sir Gielgud si alti monstri sacri, si-acuma voi pasi si voi vorbi eu, nea Pulica Groparu, si, chiar daca nu le-ajung celorlalti nici pana la glezna, trebuie sa ma straduiesc sa fiu bun, cat mai bun posibil…
Iata, vine momentul si, fara sa ma gandesc, o fac, ajungand in groapa urland. Sunt un ghem de scurtcircuite si arsuri. In sala aparatele tacane, au avut voie sa participe, Razvan se uita la mine, eu, plangand, ii soptesc nu pot, desi incercam din rasputeri sa ma sprijin in maini, si-atunci ma scoate el si ma taraie pana la locul in care, dupa saritura, trebuie sa fac pe tasnitoarea. Si uite c-o fac, si uite ce frumos iese jetul din gura mea si ce rasete se-aud in sala in timp ce pe mine ma incearca o revolta nebuna, dar nu pot sa ma las in seama ei pentru ca vine caratul lui Hamlet pe scara cu paispe trepte, inclinata cam la patruzeci de grade, si poate m-ajuta Dumnezeu si nervul ala, ori ce-o fi el, sa nu se rupa, ca mai am de facut noua spectacole.
Sa fac toate astea de noua ori… Nu s-a rupt, doar ca acum, prin degete, si-au facut furnicile carare.
(…) Spectacolul a fost bun. Multi romani in sala. Toca, la sfarsit, imi zice:
- Ai fost foarte bun. Semeni cu Mutu dintre cei trei frati Marx, da’ tu esti apocaliptic. Toata lumea ia faptul ca te tii mereu de omoplat ca o obsesie, ca o… bizarerie. Eu stiu ca te doare, dar ei nu stiu. Esti de un tragism uluitor, durerea iti da un chip devastator. Esenta clovnului, de-a rasu-plansu, devine, in situatia in care te gasesti, un fel de destrabalare a suferintei. De altfel ti-am mai spus: tu n-ai fi fost niciodata marele actor care esti daca n-ai fi avut Parkinson.
Mai du-te-n pizdele pizdelor ma-tii, gandeam, dand din cap. Noua chiuvete de apa rosie am schimbat. Am plecat ultimul, impreuna cu Gica (primise ordin de la Pino sa aiba grija de mine).
Valentin Uritescu – “asa sunt eu, prost”
No comments: