 |
| Raluca Zamfirescu |
- Sunteti casatorit cu actrita Raluca Zamfirescu, fiica unui scriitor. Un mult jucat autor de teatru. L-ati cunoscut pe G. M. Zamfirescu?
- Nu. Eu m-am instalat la Bucuresti in 1950. El murise demult. Pot sa va spun, in schimb, ca in casa lui Gemi Zamfirescu s-a pastrat traditia unui comportament de autoritate morala iesit din comun. Atat sotia mea, Raluca, cat si eu avem convingerea ca el este si azi printre noi – desi casa aceea a lui G. M. Zamfirescu nu mai exista. Era pe Uranus. A fost demolata, odata cu intreg cartierul – pentru ca pe acele locuri sa se inalte... Casa Poporului... Era o casa cu curte, cu un parter si un demisol spre care ducea o scara. Scara aia scartaia ingrozitor... Am cunoscut-o, in schimb, pe Florenta, sotia lui Gemi Zamfirescu si mama Ralucai, o femeie de o noblete extraordinara. Era de o generozitate si de o putere de a intelege slabiciunea omeneasca cum rar am intalnit! Amuzant, privitor la ambianta in care ne duceam zilele, este faptul ca in casa aceea nu exista o biblioteca obisnuita... Adica o mobila de lemn cu etajere. Nu. Gemi isi tinea cartile in doua cufere uriase, ca de transatlantic... De parca ar fi vrut sa le apere de ochii si de mainile neavenitilor... De parca ar fi fost sipete cu secrete. Mi s-a povestit ca, in schimb, fiecare pagina scrisa de Gemi, chiar si mazgalita, fiecare bucatica pe care se afla cate o mica insemnare a lui, era adunata cu multa dragoste de catre Florenta... Ca si Florenta, sotia mea, Raluca, are o mistica speciala pentru Gemi. Are convingerea ca tot ce vine bun – vine de undeva de sus, de la Gemi... La drept vorbind, de starea asta m-am molipsit si eu...
Ion Cojar
- Nu. Eu m-am instalat la Bucuresti in 1950. El murise demult. Pot sa va spun, in schimb, ca in casa lui Gemi Zamfirescu s-a pastrat traditia unui comportament de autoritate morala iesit din comun. Atat sotia mea, Raluca, cat si eu avem convingerea ca el este si azi printre noi – desi casa aceea a lui G. M. Zamfirescu nu mai exista. Era pe Uranus. A fost demolata, odata cu intreg cartierul – pentru ca pe acele locuri sa se inalte... Casa Poporului... Era o casa cu curte, cu un parter si un demisol spre care ducea o scara. Scara aia scartaia ingrozitor... Am cunoscut-o, in schimb, pe Florenta, sotia lui Gemi Zamfirescu si mama Ralucai, o femeie de o noblete extraordinara. Era de o generozitate si de o putere de a intelege slabiciunea omeneasca cum rar am intalnit! Amuzant, privitor la ambianta in care ne duceam zilele, este faptul ca in casa aceea nu exista o biblioteca obisnuita... Adica o mobila de lemn cu etajere. Nu. Gemi isi tinea cartile in doua cufere uriase, ca de transatlantic... De parca ar fi vrut sa le apere de ochii si de mainile neavenitilor... De parca ar fi fost sipete cu secrete. Mi s-a povestit ca, in schimb, fiecare pagina scrisa de Gemi, chiar si mazgalita, fiecare bucatica pe care se afla cate o mica insemnare a lui, era adunata cu multa dragoste de catre Florenta... Ca si Florenta, sotia mea, Raluca, are o mistica speciala pentru Gemi. Are convingerea ca tot ce vine bun – vine de undeva de sus, de la Gemi... La drept vorbind, de starea asta m-am molipsit si eu...
Ion Cojar
Sursa foto: Teatrul National "I. L. Caragiale" - Caiet program "Poveste din Irkutsk" de A. Abruzov (1959 - 1960)
Sursa text: Silvia Kerim – "Amintirea ca un parfum..."
No comments: