Picture Background

Monday, January 12, 2015

Serban Ionescu si Horatiu Malaele in "Dineu cu prosti" de Francis Veber - TNB



"Dineu cu prosti"
de Francis Veber
Regia: Ion Caramitru
Data premierei: 30.10.2010




- Spectacolul "Dineu cu prosti", in care faci un rol exceptional (Serban Ionescu), umple pana la refuz Sala mare a Nationalului bucurestean (...).

- Intr-adevar, spectacolul de la Teatrul National are mult succes si-n Romania, dupa ce "a topit" Franta, atat in varianta de scena, cat si in cea cinematografica. Totusi, in original, "Dineu cu prosti" este o comedie bulevardiera, o piesa cu umor frantuzesc, plin de bibiluri, ca sa nu spun precaritati. Noi am zis sa mergem nitel contra curentului, sa eliminam tot ceea ce avea legatura directa cu societatea frantuzeasca si, in acelasi timp, sa renuntam la registrul bulevardier, cu toate exagerarile pe care le implica. Ceea ce nu e chiar usor, pentru ca in "Dineu cu prosti" personajele-povestitoare sunt doar doua - personajul meu si cel al lui Horatiu Malaele, si, in general, e greu sa povestesti cu personaje putine. Apoi, schimbarea de registru implica si schimbarea uneltelor actoricesti. Tot arsenalul comic a trebuit sa fie ascutit, ca sa ne iasa taieturile mai fine, am fost mai atenti la relatiile dintre personaje, la modalitatea de a rezolva interactiunile dintre ele, am pus punti intre caractere, nu le-am lasat asa, in usuratatea lor. Daca vrei, le-am injectat o tara de titan, in loc de plumb.


- Pierre, personajul pe care il joci, a fost interpretat atat in teatru, cat si in film, de actori celebri. Ai resimtit concurenta?

- Nu, deloc. De altfel, eu nici n-am vazut filmul. Nu neaparat ca n-as fi vrut, ci asa s-a intamplat. In ceea ce priveste varianta scenica, a venit cineva de la Paris, care vazuse spectacolul si acolo si, cu modestia caracteristica romanilor, ne-a zis ca noi suntem mai buni decat francezii. (rade) In general, eu nu ma prea raportez la actorii francezi, pentru ca au o raceala, un soi de detasare cerebrala in joc. Singurii care m-au incantat au fost Louis de Funes, Bourvil, Jean Gabin si Yves Montand, in ultima parte a vietii lui. Revenind la spectacolul nostru, Malaele si cu mine si restul distributiei ne-am implicat mai mult, am fost mai pasionali, mai latini, avand totusi grija ca in felul in care vorbim si in gestica sa nu fim totusi balcanici, certurile din piesa sa nu fie ca la usa cortului, ci niste dispute de salon mai mocnite.

- Regia spectacolului e semnata de Ion Caramitru. Cum ai lucrat cu el? Poate fi si mare actor, si regizor?

- Da, lui Pino Caramitru ii iese si "jocul" asta. Am comunicat bine cu el, ne-am inteles fara sincope, n-a fost genul de regizor cu mana de fier, care tine sa acapareze totul cu personalitatea lui. Fiind actor, Pino a avut cu noi o relatie blanda si tandra. Nu zic ca toti ceilalti regizori mari sunt lipsiti de aceasta tandrete, dar totusi, cei care lucreaza ca el sunt putini. Restul se impun, dar numai de forma, ca fondul ramane gol, iar tie, ca actor, ti-e greu si degeaba te chinuiesti, ca treaba tot nu iese ca lumea.

- Dar cu colegii de scena, Horatiu Malaele si Medeea Marinescu, cum ai lucrat?

- N-am avut dificultati in a lucra impreuna. Ne-am inteles cu totii chiar foarte bine, desi suntem diferiti si cu caractere puternice. Nu am trecut prin momente de contre, de genul: "A, nu-mi taia replica asta!". Se mai intampla si incapatanari din astea prin teatru. Cat despre Horatiu si Medeea In spectacolul asta, exista si momente in care eu raman pe scena, dar sunt in expectativa, si-atunci pot sa-mi urmaresc colegii din perspectiva spectatorului si, de fiecare data, iti marturisesc sincer, sunt incantat. Atat Horatiu, cat si Medeea sunt perfecti: nu ies din matca personajului, nu exagereaza, traiesc cu sinceritate si firesc pe scena! Sigur ca fiecare reprezentatie are o viata proprie. Asta seara nu poate sa fie ca ieri seara si nici ca maine seara. Personajele au, de fiecare data, un "ce" care dureaza doar o seara: au tristete ori voiosie, poate melancolie sau o tusa de romantism - asa cum e actorul in seara respectiva.
Constanta in toata ecuatia asta e emotia cu care intram cu totii pe scena si intrebarea de la final, pe care ne-o adresam noi intre noi: "Ei, cum a fost?".

 
Sursa text: 
Formula AS › Anul 2011 › Numarul 954
Sursa video:


No comments: