Intr-o zi insorita de octombrie, in curtea conservatorului aveam sa o vad pentru prima oara mai de aproape pe viitoarea mea profesoara, marea artista Marioara Voiculescu. Revenita de curand de la Paris, femeie falnica, cu o tinuta maiestoasa, imbracata intr-o jacheta neagra pe care erau brodate cu matase rosie gracile ciupercute, statea de vorba cu o tot atat de maiestoasa tanara, de o mare frumusete, cu obraji rumeni, ochi inchisi la culoare, un zambet permanent si tonic, eleva la clasa Voiculescu, proaspat debutanta pe scena Nationalului. Peste doua zile aveam sa le revad la clasa, profesoara pe catedra (o biata masa de lemn), eleva preferata in primul rand, cu acelasi zambet pe buze, cu aceeasi permanenta tonicitate. Eu, timid, in fundul clasei, asezat in picioare intre pianul rablagit si soba de faianta rece, asteptam cu sufletul la gura prima auditie in fata marei profesoare. A venit! Tot Cyrano si tot cu curaj!
- Nu e rau, dar Cyrano nu-i pentru dumneata acum! Studiaza “Glossa” lui Eminescu!
Si cu ea, cu Voiculeasca, cum ii spuneau obraznici elevii, am inceput canonul descifrarii textului eminescian. Sensurile le descifram din virgule, ne organizam pe “Glossa” glas, respiratie tot… Voiculeasca era totalitara, pretentioasa, rabdatoare, crea si dadea tonuri-sens exacte. Anul I studia in corpore “glossa puisorilor”, cum spunea ea.
Mihai Berechet
Sursa:
Mihai Berechet – 9 caiete albastre
No comments: