Picture Background

Sunday, February 15, 2015

Ion Fintesteanu


Ion Fintesteanu, desi nascut in Bucuresti, se tragea din zona Buzaului, o comuna mai rasarita Fintesti, de unde isi trage si numele Fintesteanu.  De cand era copil s-a jucat de-a teatrul, actor, regizor, director de trupa, rupator de bilete si impresar prin mahalaua Lazureanu. Licean fiind, isi da concursul la sezatorile corale Carmen si la Societatea Petre Maior, precum si Enachita Vacarescu; de altfel, de aici incep visurile lui de teatru.
Era perioada in care se auzeau tot mai des zvonuri alarmante despre razboiul care batea la usa. Impreuna cu alti tineri, cu asentimentul famiilor, o porneste spre Iasi. Aici, in orasul celei de-a doua Capitale a Romaniei, domnul Ionica isi incearca norocul. Citeste si el un anunt prin care se cautau tineri care sa formeze nucleul Operei Romane de mai tarziu. Este admis ca tenor. Toate institutiile importante se refugiasera la Iasi, in special Teatrul National, asa ca nu era de mirare sa intalnesti pe str. Lapusneanu pe Nottara, Tony Bulandra, Ion Manolescu, Ion Manu, Elvira Popescu sau Maria Ventura. Acestia si multi altii jucau seara de seara pe scena Nationalului pentru intretinerea moralului destul de bulversat.
Acolo a debutat Fintesteanu datorita unei intamplari. Un actor se imbolnavise grav si spectacolul era anuntat.
– Ce facem? Este unul la Opera care face pe tenorul, a spus si versuri la raniti, trebuie sa fie in sala ca toata ziua e in teatru.
Pe scena Nationalului din Iasi am spus primele replici ca actor, isi aminteste cu melancolie Fintesteanu. Revenit in Bucuresti, isi termina Conservatorul, in 1921, ca premiat la clasa Luciei Sturdza Bulandra, iar George Vraca premiant la clasa lui N. Soreanu.
Tocmai atunci maestrul Soreanu pregatea un mare turneu in toata tara cu trei mari succese de-ale lui: Avarul, Institutorii si Rata salbatica. In timpul repetitiilor se imbolnaveste un actor, amenintand turneul.
Cand a fost sa aleaga un nou interpret a spus: dintre tineri un singur actor ar putea sa-l interpreteze pe Ekdal – batranul din Rata salbatica, acesta este Fintesteanu. L-am vazut la examenul de absolvire in Ion din Napasta, atat se identificase cu personajul ca, desi juca la sacou modern, eu l-am vazut tot timpul in itari si opinci. Zarurile au fost aruncate si turneul, care a durat 63 de zile, s-a sfarsit cu bine, chiar foarte bine si revenind in Bucuresti il asteapta inca o bucurie, i se comunica angajarea sa la Teatrul National de la 1 decembrie 1921.
Dar din pacate angajarea a durat din toamna pana in primavara, caci, schimbandu-se directorul, noul venit, Al. Mavrodi, fara sa-l cunoasca, fara sa-l fi vazut jucand, afland ca se afla in turneu cu Aristide Demetriade il taie de pe lista, concediindu-l. La interventia dura a lui Demetriade s-a revenit, iar Mavrodi si-a cerut scuze. „Iarta-ma, draga Fintesteanu, era sa comit o mare nedreptate!”
Toate acestea, ca si multe altele, le-am aflat din excelenta carte De la Clovnul Citire (Ed. Sport-Turism, 1983), in care maestrul Fintesteanu isi deapana selectiv amintirile. Am retinut, in mod special, o idee importanta prin adevarul ei: Actorii se feresc, in general sa vorbeasca cu evlavie de inaintasi si am observat cat de rar si cat de greu recunosc influenta pe care au exercitat-o asupra-le marile personalitati artistice care i-au precedat. In contradictie cu acest prost obicei, nu uita sa-i aminteasca pe Nottara, Demetriade, Paul Gusti, Soreanu si trage concluzia: datorez multora tainele mestesugului actoricesc, dar  N. Soreanu a fost marele meu exemplu.
Odata indreptata gafa lui Mavrodi, Maestrul Fintesteanu s-a identificat cu Teatrul National, nu l-a parasit o singura clipa de la intrarea sa si pana la pensionare.
Aici, in casa lui Matei Millo, timp de 60 de ani, a obtinut cele mai rasunatoare succese, creatii de neuitat. Ne pare rau ca nu le putem cita pe toate, ca sunt prea multe, vom aminti doar cateva: Hamlet (Polonius), Regele Lear (Nebunul), O scrisoare pierduta (Farfuridi si Cetateanul turmentat), Scoala femeilor (Arnolf), Avarul (Harpagon), Tartuffe si Orgon, Burghezul gentilom (Dl. Jourduin), Mincinosul (Pantalone), Orasul nostru (regizorul), Anna Karenina (Karenin), Caruta cu paiate (Matei Millo), Ultima ora (Bucsan), Citadela sfaramata (Dragomirescu), Capul de ratoi (Macferlan), Take, Ianke si Kadar (Ianke), Institutorii (Flachsman), Enigma Otiliei (Giurgiuveanu), Inspectorul de politie (Inspectorul), Pescarusul (Dl. Dorn), Aimee (Jean) si Clovnul in care il juca pe celebrul Charly, spectacol excelent pe care l-am vazut de mai multe ori, dupa cum tot de mai multe ori vazusem in timpul razboiului Mincinosul, de Goldoni, regizat de un italian Fernando de Cruciatti, cu care aveam sa colaborez peste ani.
Pantalone, din Mincinosul, era primul rol in care il vedeam pe Maestrul Fintesteanu si ma cucerise total, era secondat de actori straluciti ca Aurel Munteanu, Ion Manu, Florin Scarlatescu, Cella Dima si Fifi Mihailovici.
Tot in acea stagiune l-am vazut in Nevestele vesele din Windsor, ei bine, de atunci nu a existat spectacol in care juca maestrul Fintesteanu sa nu-l vad, sa mai fur ceva din marele lui mestesug. Imi placea stilul lui de joc si pot afirma ca in toate rolurile era de acolo, ce pacat ca arta noastra este efemera cum bine spunea marele meu prieten Radu Beligan in carta sa Notele unui insomniac (Ed. Artprint, 2001). Arta scenica nu se inregistreaza decat pe pupila si timpan, iar trecerea anilor toceste inevitabil, prin suprapuneri succesive, acuitatea imaginilor vizuale si auditive. Suntem sortiti sa sculptam in zapada, iese soarele si o topeste a doua zi.
  
 Ion Focsa - "Oameni de teatru din trecut"

Sursa text: aici

No comments: