Florian Pittis "rebelul cu parul valvoi"

Andrei Partos povesteste cum Florian Pittis a trecut de cenzura comunista cu spectacole senzationale de muzica si poezie.
„Mi s-a parut intotdeauna extraordinar ca initialele lui se suprapun perfect cu epoca pe care a vrut el sa o reprezinte F.P. - Flower Power”, spune Andrei Partos. 


Pe rebelul cu parul valvoi pe care voia sa-l tunda Securitatea ni-l amintim si pentru doua celebre cicluri de spectacole, „Poezia Muzicii Tinere”, jucat si cantat din 1981 pana in 1985, cand a fost interzis, cat si pentru „Cantec pentru mine insumi”, reprezentat din 1985 pana in anul Revolutiei.

In spectacole, Pittis recita din poezie universala, il prefera pe Walt Whitman, si punea muzica de Beatles, Rolling Stones sau Zeppelin pentru sute de tineri care se calcau pe picioare la sala de la Gradina Icoanei a Teatrului Bulandra.

„Nu existau afise, nu se promovau spectacolele in niciun fel, mergea din gura-n gura vestea ca Pittis face spectacole senzationale”, povesteste Partos.

„El ii pacalea pe tampitii de securisti, care se prindeau intr-un tarziu de succesul show-urilor si incercau sa le opreasca. Totusi, muzica si poezia de calitate nu puteau fi interzise, si ceea ce a facut Pittis a dovedit asta din plin”, explica Andrei Partos.

„Se strangeau sute de studenti”

Garderobiera cu cea mai mare vechime la Bulandra, Mia, isi aminteste cum umpleau sala mereu spectacolele lui Pittis. Ea lucreaza din 1975 la teatru, iar Motu’ a poreclit-o Madam Bulandra pentru ca ajunsese cea mai veche in teatru dintre colegele ei.

Mia isi aminteste ca stagiunile se incheiau mereu cu spectacolele lui Pittis, transformate in adevarate festivaluri, cum s-a intamplat cu „Poezia Muzicii Tinere”. „Se strangeau studentii cu sutele. Iar el, care era asa un om minunat, ne ruga sa-i lasam pe toti in sala. Mai bine sa stea la teatru decat sa mearga prin alte parti”, povesteste garderobiera.

In spectacolele sale cu muzica, Pittis aducea tot timpul piese sau texte noi, traduse din engleza, o limba pe care a iubit-o. Gelu Colceag, Mariana Mihut si altii aveau interventii cu texte literare, care erau selectate pe o tematica aproape de muzica. Tinerii veneau puhoi pentru ca puteau asculta aproape integral muzica celor de la Beatles. 

I-a cantat pe Beatles

Pittis, Colceag si Caramitru au fost colegi la cursurile de regie postuniversitara, au terminat in ‘85, iar Motu’ a primit chiar si diploma de regizor.

Colceag a jucat si in „Cum se numeau cei patru Beatles”, un text scris tot de un autor englez, Stephen Poljakoff, si jucat mult in anii ‘80, cu peste 200 de reprezentatii. Actiunea se petrecea la un post de radio, Pittis juca un DJ care intra in legatura cu ascultatorii.

In scena intra si Mariana Mihut. Spectacolul avea muzica tot timpul, textul era intre melodiile pe care DJ-ul le selecta. Acest lucru era extraordinar pentru Romania de atunci, spune Colceag, pentru ca Pittis a pacalit astfel cenzura, a dat publicului muzica noua pe care atunci o ascultau doar la Europa Libera. Unele cantece erau indicate chiar de autor in textul piesei.

Spectacolul „Black and White” a fost un alt succes de la inceputul anilor ‘90, cu Mihai Constantin, Manuela Ciucur, Stefan Banica Jr. Textul, scris de un autor englez, a fost tradus chiar de Florian Pittis. Era o comedie, ceva gen vodevil, unde aparea o problema intre doua cupluri de tineri. 

„Pittis aducea oamenii la teatru intr-o vreme cand muzica si poezia si textul literar de calitate erau singurele refugii. La aceste spectacole iti regaseai libertatea si demnitatea”, isi aminteste Andrei Partos.

Amintirile unui sunetist

Motu’ isi lucra muzica noaptea

Cu maestrul de sunet Alexandru Schulder, pensionat din 1996, Florian Pittis lucra la toate spectacolele sale cu muzica inca din 1974. Pittis se intalnea cu el numai noaptea la teatru pentru spectacole ca „Poezia Muzicii Tinere” si „Cum se numeau cei patru Beatles”. Explicatia era simpla: trebuia sa nu deranjeze pe nimeni.

„Venea cu discurile doua-trei ore dimineata pana incepeau repetitiile, inregistram numai noaptea, dormeam doar cateva ore si o luam de la capat”, povesteste fostul maestru de sunet.

In „Cum se numeau cei patru Beatles” folosea integral cantecele formatiei din titlu. Dar in rest isi aminteste ca mereu avea cateva surprize pentru public: un nou cantec al lui Bob Dylan sau Rolling Stones. Spectacolele se tineau in sala de la Gradina Icoanei, cu aproximativ 450 de locuri, insa mereu intrau 900 de persoane care stateau chiar si pe scena. (Catalina George)

Sursa: aici