George Constantin - un "actor care pur si simplu coseste in jurul sau".

Manole în Omul care și-a pierdut omenia (1965)

Nu stiu cat de important o fi fost Manole in cariera sa, personajul simbolic pe care-l interpreta in regia lui Dan Nasta, nu-mi amintesc mai nimic despre piesa, dar tin minte perfect socul pe care l-am avut atunci: toti ceilalti actori, prezenti in scena, pareau pur si simplu cositi ca firele de iarba, in clipa in care George Constantin isi juca rolul. Nu vreau sa spun prin asta ca nu era un bun partener sau ca i-ar fi  “sabotat” pe ceilalti actori, care-si faceau si ei, cum puteau, datoria. Sunt mai degraba tentat sa cred ca le respecta fiecare replica si cauta chiar sa-i ajute. Numai ca, parca printr-un miracol, in scena ramanea numai el. Ceilalti efectiv nu se mai vedeau. Dispareau ca pulverizati de acest explozibil urias care nici macar nu trebuia sa se dezlantuie, fiind suficient sa “maraie” ca sa-si arate forta. Au trecut de atunci 30 de ani, l-am vazut pe George Constantin in creatii de varf, intrate in istoria teatrului romanesc, despre unele dintre ele am si scris, la timpul potrivit, m-am intalnit la un moment dat si cu un George Constantin “spectacol in spectacol”, caci a fost inegalabil in Prohor Hrapov din “Vassa Jeleznova” a lui Gorki, la National, in regia lui Ion Cojar, dar – poate si datorita distributiilor de calibru diferit – niciodata n-am avut acea impresie, de nesters, ca asist la jocul unui actor care pur si simplu coseste in jurul sau.

Victor Parhon (1998)

Sursa foto:

Revista Teatrala Radio

Sursa text:

Florica Ichim

George Constantin Si Comedia Sa Umana