Iti mai aduci aminte, Amzule, de noptile lungi de filmari in care povesteai, tinandu-ne cu sufletul la gura si cu rasuflarea taiata? Acele lungi nopti de filmari, cu farmecul, dar si cu greutatile lor, ne-au apropiat.
Ma duceam deseori pe la el pe acasa, eram prieteni buni. Intr-o astfel de vizita a avut loc una dintre celebrele lui replici. Cand voia sa o stearga de acasa, Amza spunea ca nu mai are tigari si disparea, plecarea lui de cateva minute durand uneori si trei zile… Intr-o zi, am ajuns la el acasa si imediat ce am intrat mi-a soptit: “Spune ca n-ai tigari!” Si apoi, cu voce tare: “Vladimire, da-mi si mie o tigara!” “N-am”, am zis, asa cum ne inteleseseram. “Domnica, ma duc cu Dudita sa iau niste tigari.” Domnica, de la bucatarie, a spus: “Da, da, stiu!” Am ajuns in pragul usii si am vazut-o pe Oana uitandu-se cu jind la noi, moment in care Amza a zis: “Si daca intarziem putin, pe asta mica s-o dai la Medicina, ca e o facultate foarte buna.”
Oana avea atunci vreo noua anisori. Dupa vreo zece ani, timp in care ea a devenit o frumusete foarte speciala, mi-a devenit partenera in primul ei film, in anul in care a murit si Amza, un film realizat de DEFA Berlin.
Cele mai extraordinare amintiri care ma domina sunt noptile de filmare cu Amza Pellea. Am facut o epopee nationala, “Razboiul de independenta”, cu doua serii, una in regia lui Sergiu Nicolaescu si alta in regia lui Gheorghe Vitanidis. In asteptarea comenzii “Motor!”, la focurile de tabara pe care le faceam pentru a ne incalzi se spuneau povesti, Amza fiind unul dintre povestitorii neintrecuti. Se radea cu lacrimi la povestirile lui. Doamne, ce haz nebun aveai, Amza…
Celebrele lui scheciuri erau exersate acolo, in jurul acelor focuri de tabara la care se mai frigea si o slanina cu o bucata de paine si toate capatau dimensiuni de basm. Erau niste nopti fascinante. Amza, in afara de faptul ca era un mare povestitor, era si un gurmand. Daca iti facea el o felie de paine cu slanina, nu se compara nici cu mama homarului sau cu cea mai buna friptura din lume, putea sa fie ea si din carne de dinozaur. Painea, dupa ce o prajea, o freca cu usturoi – intotdeauna la cortul generalului era agatata o funie de usturoi - , apoi intindea pe paine slanina aia care curgea, sa picure bine in paine… Ptiu, imi ploua in gura si acum cand imi aduc aminte! Era ceva minunat! Sendvis mai bun, mai gustos, cu bucatele si de carbune si de cenusa pe ele, nu am mai mancat si nici nu cred ca voi mai manca vreodata. Toate povestile acestea, insotite de un umor absolut debordant, cu un Colea Rautu si el un bun povestitor, cu Mircea Albulescu, un personaj special, cu Ion Besoiu, despre care putini stiu ca este un povestitor fabulos, sunt pastrate cu sfintenie in seiful sufletului meu.
Vladimir Gaitan – Zig-zag prin alfabetul vietii
Sursa foto: Eva Sirbu - Actori care nu mai sunt
No comments: