Cu varu’ Licu, la furat de struguri

Amzulica (Amza Pellea)

Amzulica era cam nazdravan cand era mic, ca orice copil. Tin minte o intamplare cu el si cu varul lui primar, unul Licu. Se duse Licu la Amza al batran intr-o zi de duminica. „Ba, unchiule, da-mi si mie sa-ncur calul!“, ii zice Licu, ca el avea sareta cu cal. „Ia-l, ma, dar sa ai grija!“, ii zice al batran. Amzulica, odata ce auzi, sari si el: „Licule, merg si eu!“. Lui Amza ‘al batran nu prea ii conveni ca stia ca fiul sau e nerod: „Ma, ai grija de el ca asta nu sta cuminte!“. Taman in ziua aia, Amzulica era imbracat intr-o salopeta cu pantaloni scurti, albastra, si purta o camasa curata, noua. Ca de duminica. Pana la urma, se urcara ei in sareta si plecara de-acasa. 

Ajunsera la marginea Bailestiului, mai prin nord, unde erau multe vii. Se oprira acolo langa un pom umbros, cu o fantana alaturi, cu jgheab, si adapara calul. La un moment dat, Licu ii zice lui Amzulica: „Hai, ma, pana la mine la vie sa luam o palarie de struguri. Lasam calul aici, la umbra, si mergem sa mancam cativa, ca eu am dintr-astia romanesti“. Adica via era altoita. „Mergem, Licule!“, raspunse Amzulica. Intrara ei in vie, dar nu pe poarta, ci pe sub o sarma ghimpata, care era de-a lungul drumului. Se asezara la niste buturugi de vie – Lica punea in palarie si manca, Amzulica baga si el cateva boabe prin buzunare. Lica de colo: „Ma, fii atent ca vine unul pe poteca! Da-te asa, sa vedem ce vrea sa faca“. Se pitulara pe sub vie, dar ala tot venea spre ei. Si parea ca in mana avea ori un parmac, ori o arma. Atunci Lica, speriat, striga: „Amzulica, fuuugi, ca nu e via mea!“. El il luase la furat pe varu-so, dar, asa, ca sa manance si ei de pofta (rade). Amzulica dadu sa fuga inapoi pe sub gard, dar isi prinse camasa noua prin sarma, se zgarie pe maini. S-au pus amandoi in sareta, nadusiti mai mult de spaima, si da-i si fugi!

Liviu Dumitrascu

Sursa: aici