Picture Background

Friday, June 26, 2015

MITICA POPESCU: "Noi, actorii, suntem ai tuturor si ai nimanui".


Mitica Popescu (Moceanu) in "Ciuta" de V. I. Popa.
Regia: Olimpia Arghir.

- Neasteptata afirmatie pentru unul dintre cei mai iubiti actori romani, pe care lumea il numeste familiar, si cu tandrete, Mitica...

 - Doamna, eu n-am tinut cu orice pret la iubirea oamenilor, cat la respectul lor. De aceea n-am facut - si sper ca nu voi face nici de aici incolo - compromisuri, concesii comerciale. Refuz sa apar la emisiuni de un anume gen, doar ca sa fiu vazut de cat mai multi telespectatori si sa rostesc un text ce m-ar compromite. Desi am crescut in mahala, nu suport vulgaritatea si mitocania raspandite azi in toate mass-mediile romanesti. Respectandu-ma pe mine si profesia mea, imi respect publicul si demnitatea de om. Eu asta sunt si n-am de gand sa ma schimb la batranete. Seman cu tata, om simplu, care n-ar fi iesit in lume cu capul descoperit si fara cravata, chiar daca se ducea doar pana la colt, la "Rata alba".

- Era numele vreunui barulet?


- Era una din cele mai vestite carciumi ale cartierului nostru, Aparatorii Patriei. Ce vremuri, ce boema! Am prins si eu cinematografele cu program de revista, unde dansau si cantau actori ca Sandi Husi - viitorul Alexandru Giugaru, Titi Mihailescu si altii. Se petrecea pe atunci frumos, cu lautari si arareori degenerau lucrurile. De la tata am invatat sa ma ridic de la masa cand trebuie. Cred ca daca as avea azi restaurantul meu, as fi o gazda buna, care ar sti sa imprime si veselie, dar si aerul necesar de decenta.

 - Cu ce se ocupa tata?

- Era angajat la Fabrica de pantofi "Mociornita" si antrenor al echipei de dansuri populare din aceeasi Intreprindere. Patronul trimitea de fiecare Pasti si de Craciun pantofi si ghetute copiilor de salariati. Pe mine ma favoriza pentru ca ma chema ca pe el, Dumitru. Dumitru, desi m-am nascut de Sfantul Andrei, dar tata m-a botezat asa, din respect pentru nasul care l-a cununat.

- Si spre teatru cine v-a "ademenit"?

- Mama mea iubea opereta si ma lua cu ea cand primea invitatii. La doi pasi de casa noastra statea o vecina - o splendoare de fata, de care ma indragostisem si eu, copil fiind. Era balerina la opereta si ne dadea bilete de favoare. Cand s-a casatorit cu actorul Nicolae Gardescu, eu m-am imprietenit cu el si datorita lui am intrat sa fac figuratie la Teatrul Armatei. Trei ani am fost angajat in "corp ansamblu", asa se numea. Nicolae Gardescu a ramas in tara, iar sotia lui si cele doua fete - una era Irina Gardescu, cunoscuta actrita - au plecat in Statele Unite. Nu mai stiu nimic de ele, le-am pierdut urma. Teatru mai jucasem eu inca de la scoala si din liceu. Liceul meu, chiar industrial, avea si trupa lui de amatori. Pe atunci miscarea de amatori era serios sustinuta. Asa mi-am facut eu ucenicia in cadrul formatiilor de amatori de la Adesgo si Casa Scanteii. Cum tata era instructor de dansuri populare, ma lua pe langa el, unde se montau si scenete de tot felul. Jucam mult si orice rol. De atunci am invatat sa nu refuz nimic si sa muncesc cu ravna la orice personaj.

- Probabil ca parintii v-au sprijinit hotararea de a da examen la Institutul de Teatru.- Nu m-au sprijinit, dar nici nu m-au impiedicat. M-au inteles, chiar daca a trebuit sa dau de cateva ori examen pana sa reusesc. Tin minte ca dupa ce am ajuns la Piatra-Neamt actor cunoscut si se scria frumos despre mine, tata mi-a spus cu oarecare mandrie: "Fiule, ma bucur ca ai succes. Dar de o meserie cand te apuci?". Inteleg abia azi ca avea dreptate: in conditiile de acum, era bine sa fi avut o meserie bratara de aur, nu de tinichea, ca a noastra.

- Dar ce actori de aur ati intalnit dvs. la Teatrul Armatei si mai tarziu la Teatrul Mic...

- La Teatrul Armatei exista o trupa extraordinara, cu Vraca in frunte. Erau acolo Maximilian, Nineta Gusti, Ramadan, regizorul Sahighian. Sahighian m-a indemnat sa dau examen la Teatru, pana voi reusi. Mai tarziu, la teatrul din Piatra Neamt, am jucat 26 de roluri care mai de care mai minunate. Iar la Teatrul Mic, am venit printr-o intamplare fericita. M-a recomandat Petrica Gheorghiu sa-l inlocuiesc pe fratele lui, tot actor, Vasile, care pleca in America. Asta a fost sansa mea. El a ramas acolo, iar eu joc la Teatrul Mic. Alta mare sansa s-a numit Leopoldina Balanuta, alaturi de care am jucat Matca, de Marin Sorescu, spectacol de mare succes, prezentat si la Varsovia. In spectacol eram logodnicul, iar in viata am devenit sotul lui Poldi. Si daca Dumnezeu nu mi-o lua acum 7 ani, am fi sarbatorit 25 de ani de casatorie. Nunta de argint. Dar n-a fost sa fie. N-ai cum schimba destinul.


Sursa text:
Formula AS, nr. 666, 2005
Interviu, Alice Manoiu

No comments: