“Al 4-lea anotimp” a fost ultimul rol pe care Natasa Alexandra, dintotdeauna artista a Nationalului, l-a jucat pe scena unde, impreuna cu George Vraca, fusese angajata sub unul dintre directoratele lui Victoradmis niciodata batranetea, uitandu-si varsta si plina de haz pretinzand ca buletinul de populatie, gaurit de atatea stersaturi la capitolul an de nastere, Eftimiu, nu ca
tineri talentati, ci ca tineri frumosi. Nu stiu anii cand a fost
angajata, pentru ca secretul anilor si varstei este marele secret al
Natasei…
Amestec
de sarboaica si nemtoaica, impletire reusita de rase, de educatie
germana, Natasa Alexandra a fost una din marile fanteziste pe care le-a
avut Nationalul… Impresionanta ca aspect fizic in tinerete, cat si in
plinatatea varstei (Natasa nu a
l-ar fi pierdut la o filmare in lacul de la Buftea), cu niste ochi imensi, aducand, ca intensitate a albastrului, cu farfuriile din Meissen, cu maini de rasa dar cu o gestica oarecum exagerata, cu un debit verbal uneori usor labartat ca vocale, dar, paradoxal, destul de alert, suculenta, cu umor gras si mimica plina de expresivitate, Natasa Alexandra, actrita mai mult de numar decat de ansamblu, intotdeauna vesela si plina de umor nativ, n-a fost niciodata ceea ce se numeste o actrita usor de manevrat de catre cei care erau sortiti sa o dirijeze. Avand un stil de joc foarte personal, se plia mai cu dificultate caracterului fiecarui rol, preferand adesea sa se autopastiseze, cu atat mai mult cu cat publicul o iubea si o sarbatorea dintotdeauna, asa cum era… Intonatiile, gesturile, suculenta exploziilor ei de temperament cucerisera publicul romanesc, generatii dupa generatii, inca de la sfarsitul primului razboi mondial… Asta nu inseamna insa ca Natasa nu era capabila cand trebuia si cand accepta sa o faca, de diversitate… jucase ca nimeni pe Fraulein din “Gaitele”, dar jucase impreuna cu George Vraca, un mare succes, pe Regina din “Hamlet”… Impreuna cu o stralucita garnitura de comici ai Nationalului, din care facuse parte si alt fantezist, Ion Manu, Natasa apartinuse “echipei de aur” a lui Soare Z. Soare, ani si ani de zile. Povestitoare unica, in viata particulara, spirituala si cu unul dintre cele mai colorate limbaje, Natasa Alexandra era dintotdeauna un om civilizat si dincolo de neseriosul pe care in mod deliberat il aborda in conventia obisnuita, era un om profund serios… O viata intreaga petrecuta langa atat de talentatul ei sot, Traian Cornescu, zeci si zeci de ani decorator sef al Nationalului, nepot al merelui pictor Stefan Luchian, el insusi pictor de sevalet de real prestigiu, plin de admirabile amintiri despre teatru si despre lumea picturii romanesti, pariziene si muncheneze, de la inceputul secolului, povesti pe care, impreuna cu Anca, le ascultam fermecati, in frumosul lor apartament din strada Matei Millo…
Natasa a parasit Teatrul National dupa ce a terminat seria “Al 4-lea anotimp”, retragandu-se la pensie, impreuna cu multi din actorii din generatia ei… Personalitatea ei actoriceasca va ramane cu siguranta in amintirea atat de fidela a spectatorilor care au vazut-o de-a lungul lungii ei cariere, pe scena sau pe ecrane, si a prietenilor care s-au lasat subjugati de farmecul ei personal atat de neobisnuit…
l-ar fi pierdut la o filmare in lacul de la Buftea), cu niste ochi imensi, aducand, ca intensitate a albastrului, cu farfuriile din Meissen, cu maini de rasa dar cu o gestica oarecum exagerata, cu un debit verbal uneori usor labartat ca vocale, dar, paradoxal, destul de alert, suculenta, cu umor gras si mimica plina de expresivitate, Natasa Alexandra, actrita mai mult de numar decat de ansamblu, intotdeauna vesela si plina de umor nativ, n-a fost niciodata ceea ce se numeste o actrita usor de manevrat de catre cei care erau sortiti sa o dirijeze. Avand un stil de joc foarte personal, se plia mai cu dificultate caracterului fiecarui rol, preferand adesea sa se autopastiseze, cu atat mai mult cu cat publicul o iubea si o sarbatorea dintotdeauna, asa cum era… Intonatiile, gesturile, suculenta exploziilor ei de temperament cucerisera publicul romanesc, generatii dupa generatii, inca de la sfarsitul primului razboi mondial… Asta nu inseamna insa ca Natasa nu era capabila cand trebuia si cand accepta sa o faca, de diversitate… jucase ca nimeni pe Fraulein din “Gaitele”, dar jucase impreuna cu George Vraca, un mare succes, pe Regina din “Hamlet”… Impreuna cu o stralucita garnitura de comici ai Nationalului, din care facuse parte si alt fantezist, Ion Manu, Natasa apartinuse “echipei de aur” a lui Soare Z. Soare, ani si ani de zile. Povestitoare unica, in viata particulara, spirituala si cu unul dintre cele mai colorate limbaje, Natasa Alexandra era dintotdeauna un om civilizat si dincolo de neseriosul pe care in mod deliberat il aborda in conventia obisnuita, era un om profund serios… O viata intreaga petrecuta langa atat de talentatul ei sot, Traian Cornescu, zeci si zeci de ani decorator sef al Nationalului, nepot al merelui pictor Stefan Luchian, el insusi pictor de sevalet de real prestigiu, plin de admirabile amintiri despre teatru si despre lumea picturii romanesti, pariziene si muncheneze, de la inceputul secolului, povesti pe care, impreuna cu Anca, le ascultam fermecati, in frumosul lor apartament din strada Matei Millo…
Natasa a parasit Teatrul National dupa ce a terminat seria “Al 4-lea anotimp”, retragandu-se la pensie, impreuna cu multi din actorii din generatia ei… Personalitatea ei actoriceasca va ramane cu siguranta in amintirea atat de fidela a spectatorilor care au vazut-o de-a lungul lungii ei cariere, pe scena sau pe ecrane, si a prietenilor care s-au lasat subjugati de farmecul ei personal atat de neobisnuit…
Mihai Berechet
“9 caiete albastre”
“9 caiete albastre”
No comments: