 |
| Oana Pellea |
Peron de gara. Am 22-23 de ani, sunt in Spania cu Gigi Dinica si Andrei Blaier. Invitati la un festival de film cu "Radeti ca-n viata" al lui Andrei. Noapte. Toata lumea doarme. Trenul oprit in gara. Deschid geamul si ma reazem de el cu coatele. Pe peron, vreo trei persoane. Ochii imi raman fixati in ochii unui baiat de varsta mea. Stam absolut nemiscati si, timp de cateva minute, cinci-sase, traim probabil cea mai mare indragostire din viata noastra. Trenul pleaca incet, nu schitam nici un gest. Ne uitam unul la altul pana nu ne mai zarim. Stim ca nu ne vom mai vedea niciodata. Inchid ochii, barem sa-i pastrez imaginea pe retina.
Nu-mi mai aduc aminte decat de intamplare si mai ales de fularul lui gri. Ochii i-am pierdut.
Habar n-am de ce am scris asta acum. Doar ca, dintr-o-data, mi-a aparut imaginea in fata ochilor. Peronul de gara si baiatul cu fular. Sau fularul cu baiat.
Oana Pellea - Jurnal
No comments: