Poate ca soarta a vrut sa-si rada de mine punandu-ma fata in fata cu atatea figuri mari ale teatrului romanesc si universal, dar eu am sfarsit prin a ma considera bogat, realmente bogat, caci nu este de ici, de colo sa fi dat mana, sa fi stat de vorba si chiar sa fiu prietenul atator oameni ilustri. (...)
Praful scenei nu are asemanare, caci este cel mai perfid drog cu putinta, pentru ca da dependenta si asigura una din cele mai stralucitoare morti posibile.
Am umblat si umblu inca prin teatru cu un fel de regrat de care nu am cum sa scap, ca un fel de cocoasa din nastere, ca o boala cronica pe care te-ai obisnuit s-o duci pe picioare, care face chiar parte din viata mea de zi cu zi: am jucat aiurea, toata cariera mea este anapoda, fara semne clare, fara logica sau, daca exista vreuna, eu nu am dibuit-o. (...)
Ma fericesc cu amintirile mele si cu sansa, intr-adevar uluitoare, de a fi intalnit oameni fantastici, pentru ca in prezenta lor m-am simtit extraordinar, am trait clipele astrale ale existentei mele de actor, de om de teatru, de om, la urma urmei.
Mihai Malaimare
"Sansa"
No comments: