 |
| Florin "cel mare" si mamica sa adorata, Vera |
Va spun adevarat: o mare placere a mea este sa stau la soare, pe plaja Mediteranei din Tara Sfanta, sa inot, sa ma bucur de mare... De altfel, va marturisesc ca una din marile mele dorinte a fost sa-mi pot trimite parintii la Mormantul Sfant. Am din acea calatorie a lor o amintire amuzanta si foarte draga mie, cand mama a intrat, impreuna cu tatal meu, intr-un magazin unde se vindeau stofe de tot felul. Dorind sa-mi ia un material de camasa, vanzatorul a intrebat-o pe mama cat sa-i taie, la care ea a raspuns ca nu stie, ca baiatul ei e foarte mare. "Ei, cat poate sa fie de mare?! Ca doar n-o fi cat Florin Piersic!”, a zis omul. "Pai, eu sunt mama lui Florin Piersic”... "Rachela, vino repede, e mama lui Florin aici! Doamna, ne-a facut baiatul asta si sa radem, si sa plangem...! Va dau cate materiale vreti!”.
(...)
- Dar ce valori cultivati, maestre? De unde obtineti echilibrul vietii de zi cu zi? Mizati pe familie, pe copii, pe prieteni...? Sunteti un om credincios?
- Am fost si eu de cateva ori la DNA, pentru a raspunde la aceste intrebari. Vorbesc despre Dragostea Nesfarsita pentru Arta, caci acesta este DNA-ul unde ma duc eu sa raspund la intrebari care contin raspunsul in sine. Cariera unui artist depinde, in procente diferite, de pasiune, talent, pregatire, sanatate, si de acel altceva, care inseamna sansa, norocul, recunoasterea, momentul... Nu exista o reteta anume sau un manual prin care sa ti se ofere ajutor in realizarea ta ca artist si ca om. Fiecare isi scrie aceasta "carte” pentru sine si lasa loc liber pentru completarile ivite din cauza pasiunii, a talentului, a pregatirii si - repet - a norocului. Apoi... orice calator, mai ales artist fiind, dupa drumuri lungi, se intoarce intotdeauna acasa, la familie. Bineinteles, daca acolo il asteapta cineva care stie sa asculte. Si tot acolo, zic eu, se gasesc si amintirile! Iar viitorul... si el locuieste in aceeasi casa. Fiecare clipa inseamna mai putina energie in baterii si un rid in plus. E cat se poate de clar, de normal, ca pentru fiecare vine ziua in care il pui la zid pe fabricantul de oglinzi sau preferi sa iesi la plimbare numai seara sau chiar noaptea (era si o piesa: "Noaptea e un sfetnic bun”...). Ceea ce este important e ca atunci, la sosirea acelei clipe, langa tine sa paseasca o femeie pe care sa-ti fie drag sa o tii de mana... Apoi... Ce sa va spun? Baietii mei, Florin jr. si Daniel, sunt motivele mele de mandrie, alaturi standu-le cei trei dragalasi nepoti ai mei! In ceea ce priveste prietenii... nu pot sa ma plang! Am langa mine vreo cativa, care seamana si uneori chiar se confunda cu vorbele celui care mi-a marcat poezia sufletului, prietenul unic, "printul” Nichita Stanescu, care spunea: "Un prieten adevarat e mai pretios ca un inger”... Credinta? Credinta, intr-un fel foarte intim, ca si iubirea, este in fiecare din noi. Nu-mi place sa ma dedau la excese publice pe tema asta. Am acolo, in suflet, o manastire slujita de un calugar, care-mi seamana si, foarte des, ma opresc si stau de vorba cu mine insumi, cu glas tare, ca sa fiu auzit de Dumnezeu, caruia insa nu mai indraznesc sa-i cer nimic, pentru ca am primit deja din belsug. Vedeti, legatura mea cu Cerul este veche, de cand exista neamul piersicanilor. Mama mea, fiica preotului Pascanu, din Valea Moldovei, intr-o duminica, dupa slujba, a plecat singura pe ulita satului. Avea cinci anisori. Luase de acasa o batistuta in care avea un botulet de mamaliga. Bunicul meu a intrebat: "Unde e Veruta?”. I s-a raspuns: "A luat-o-ncolo, Parinte”. Atunci el a fugit, a ajuns-o din urma si a intrebat-o: "Unde te duci, fetita tatii?”. La care mama mea a raspuns: "La Ierusalim!”. Acum intelegeti de ce mi-am dorit asa de tare sa-i trimit pe ea si pe tata la Locurile Sfinte?...
Sursa: http://www.formula-as.ro/
Tot articolul AICI
No comments: