Picture Background

Friday, September 18, 2015

Stefan, un copil blagoslovit de Dumnezeu


"Fanel in etate de 11 luni" - marturie peste timp regasita pe spatele fotografiei.

Stefan Iordache la 2 ani
La 3 februarie 1941, intr-o zi de duminica, in familia Iordache a venit pe lume… Stefan, un copil blagoslovit de Dumnezeu.
Era alintat “nazdravanul mamii” inca dinainte de a vedea lumina zilei pentru ca lovea cat putea de tare in pantecele mamei sale. S-a nascut acasa, in cartierul Rahova, mosit de o batrana, intr-o casuta dintr-o fundatura unde intorceau tramvaiele 7 si 15, a treia statie de la Sebastian. “Durerile m-au apucat noaptea si, a doua zi, spre seara, pe la ora 7:00, intr-o zi de duminica, a venit pe lume… Fanica. (…)”, marturisea doamna Elena Iordache, mama maestrului. Tatal sau si-a deschis in Capitala un atelier de croitorie de lux, aflat la mare cautare. Calafatul, orasul natal al parintilor sai, i-a ramas insa in suflet si-n gand. Acolo isi petrecea vacantele. Dorul de meleagurile oltenesti era spulberat ca prin minune in verile petrecute la bunici, pe vremea in care mama-mare, Nastasia, se intorcea franta de oboseala de la camp. Se oprea insa in ogeac, unde se apuca imediat de trebaluit, sa pregateasca mancarea, pentru ca avea de ingrijit patru nepoti: Fanica, sora sa, Ileana, si ceilalti doi nepoti, Tantica si Cristinel. De altfel, mama-mare, Nastasia, a fost cea care a anticipat inclinatia nepotului sau, Fanica, spre actorie, dupa cum avea sa-i marturiseasca maestrul Iordache Ludmilei Patlanjoglu, in volumul “Regele scamator” care ni-l dezvaluie pa marele actor. “Mama-mare era in ogeac, facea mancare. Se amurgise si eu, infasurat intr-un cearseaf alb, m-am furisat pana acolo, la sopron, si am inceput sa vorbesc pitigaiat, si ma prefaceam ca fur pepeni. Si atunci, mama-mare a iesit cu facaletul – facea mamaliga – si-a cazut pe scari, saraca… Cand am vazut asta, m-am speriat si eu si am strigat: “Mam’mare, eu sunt!”. Nu m-a blestemat, nici macar nu m-a certat, mi-a zis doar atat: “Bre, muica, tu scamatoriu o sa te faci!”. Scamatoriu, pentru ea, probabil, insemna artist”.


Jurnalul National
Editie de colectie
10 noiembrie 2008


No comments: