Oana Pellea, Carmen Trocan, Adrian Paduraru, Mioara Ifrim in "Buna seara, domnule Wilde!", regia Sanda Manu, IATC Bucuresti, 1984 (foto revista Teatrul Nr. 5, 1984)
"O feerica aventura de teatru muzical – iata ce au realizat Eugen Mirea si Henri Malineanu cu “Buna seara, domnule Wilde!”...” (George Sbarcea)
Premiera a avut loc pe 28 noiembrie 1971, la Teatrul Nottara din Bucuresti, in regia lui
Alexandru Bocanet si coregrafia lui Cornel Patrichi, cu o distributie de exceptie: Stefan Iordache (John Worthing), Emil Hossu / Florian Pittis (Algernon Montcrieff), Carmen Stanescu (Lady Bracknell), Melania Cirje / Mariana Mihut (Cecily), Anda Caropol (Gwendolen), Stefan Radoff (Dr. Chasuble), Migry Avram Nicolau (Miss Prism), Alexandru Repan (Oscar Wilde). De-a lungul anilor, musicalul a cunoscut nenumarate montari pe scenele romanesti si a fost preferatul variilor generatii de studenti ai facultatilor de teatru din tara.
Alegerea pare intemeiata, caci comedia lui Mirea si Malineanu reface cu haz si nerv, in termenii teatrului muzical modern, textul lui Oscar Wilde, oferind partituri generoase pentru fiecare interpret. Iar tinerii actori distribuiti au astfel posibilitatea de a se prezenta la public curoluri convingatoare, prin care sa isievidentieze personalitatea artistica. Asa s-a intamplat si la prima montare a musicalului la Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica “I.L. Caragiale” din Bucuresti, in anul 1984, la clasa prof. asoc. Sanda Manu, lect. univ. Geta Angheluta.
Considerat “un exemplar studiu profesional condus de profesoara si regizoarea Sanda Manu” (Aurel Badescu), spectacolul si-a atras o multime de cronici admirative si, mai ales, optimiste in ceea ce priveste viitorul artei actorului in Romania. Aceasta in conditiile in care e nevoie de mult profesionalism pentru a construi aparenta superficialitate ce tine de esenta musicalului si de multa inventivitate, pentru a stabili in cadrul sau relatii posibile, evolutii verosimile. “Spectacolul incanta prin aceasta rigoare stilistica, transformand ceea ce ar fi putut fi un exercitiu pe tema data intr-o compozitie libera a fanteziei si a bucuriei de a juca. Bucuria si fantezia inlocuiesc marea montare si fastul – cartea de vizita a genului – bucuria si fantezia sunt liantul unei echipe care-si etaleaza stralucirea colectiva printr-o subtila focalizare a atentiei asupra partiturilor individuale.” (Magdalena Boiangiu)
Cronicarii vremii au apreciat in unanimitate ca spectacolul a creat acea mult ravnita senzatie de bucurie, de buna dispozitie, atat prin prospetimea si talentul tinerilor absolventi, cat si prin fantezia debordanta a profesorilor coordonatori, care au dirijat cu har si tact pedagogic acest “examen” la public al unei generatii de actori ce se dovedea promitatoare. “Studentii anului IV Actorie debuteaza in viata artistica a capitalei printr-un cert succes [...] Regizorul si pedagogul Sanda Manu a urmarit atent ca fiecare personaj sa fie caracterizat in profunzimea gestului, a amanuntului semnificativ. Echipa canta, danseaza, deruleaza incantatoare momente comice, fiecare scena surprinzand prin solutiile de miscare, prin nuantele replicii, prin rezolvarea ingenioasa. Sanda Manu, prin acest spectacol, se dovedeste a fi in buna “mana” regizorala.” (Ileana Lucaciu)
Ca de obicei, profesoara isi ajuta studentii nu oferindu-le solutii de teatralitate exterioara, ci plasandu-i pe un fundal care sa-i puna in valoare: cateva elemente de recuzita, fragmente dintr-un posibil decor – simplu si cochet, manevrat cu haz de actori, costume elegante ce tin de conventia genului, purtate cu gratie. In schimb, le solicita la maximum disponibiltatile de expresivitate, recompune, stilizeaza si fixeaza in rama spectacolului spontaneitatea si farmecul interpretilor. “Partile muzicale nu suna ca la Hollywood; in unele scene se simte efortul de a urma indicatia ca pe o porunca; uneori, cineva isi trage rasuflarea cu cativa metri inainte de finalul cursei; alteori se vad imbinarile intre bucati care ar trebui sa para material compact. Dar dincolo de aceste cusururi, ce tin poate de emotia unei seri sau de relaxarea unui matineu, spectacolul dovedeste marea ambitie a unui pedagog de teatru de a-si confrunta elevii cu rigorile superioare ale maiestriei.” (Magdalena Boiangiu)
Acestia se conformeaza cu bucurie. “Profesoara pare ca “i-a dresat” pana la a deveni opt docile instrumente in mana ei puternica.” (Simelia Bron) “ Stiu sa se miste cu gratie si sa se organizeze in grupuri omogene, sa poarte nonsalant fracuri cenusii si rochii cu dantele usoare si sa fie simpatici in maniera parodistica.” (Valentin Silvestru) Chiar daca ironia lui Oscar Wilde la adresa convenientelor se volatilizeaza, ramane zeflemeaua actorilor la adresa eroilor, comentand actiunea piesei in pas de dans, parasindu-si in scurte secvente personajele. Din nou, criticii anului 1984 par a judeca la unison: “Patru fete si patru baieti fac cu adevarat minuni pe scena Casandrei; ei anunta o noua promotie de actori de mare interes pentru teatrul nostru.” (I.L.)
In rolurile principale masculine, Adrian Paduraru (John Worthing) si Razvan Popa (Algernon Montcrieff) “se dovedesc doi actori de mare utilitate pentru scenele noastre, pentru repertoriile ce impun si necesitatea unor tineri capabili sa abordeze si partiturile “Fetilor- Frumosi”. (I.L.) Primul “are o postura placuta, facuta din zambet deschis si dezinvoltura” (V.S.), al doilea “e zburlit, nostim, cu privirea lui albastra, vesnic mirata.” (V.S.)
Dintre fete se evidentiaza Oana Pellea (Gwendolen) ca “actrita complexa, originala in expresie, cu un temperament scenic deosebit”. (I.L.) Ea “compune meritoriu o tanara nauca si ambitioasa; compozitia e complexa si rafinata, integrand iscusit corporalitatea, vocea, pana si ochelarii, inclusiv privirea mioapa de sub ei si un suras tuguiat, irezistibil”. (V.S.) Ironizand tipologia personajului, “devine brusc clarvazatoare si eficienta cand presimte amanarea sfarsitului fericit. Iar credinta in acest sfarsit fericit nu i-o va putea rapi nimeni”. (M.B.) Partenera ei, Mioara Ifrim (Cecily), “doteaza gratia incremenita a papusii de portelan in haine rustice cu o siretenie vitala; candoarea ei nu se tine decat intr-un fir subtire si deabia asteapta pretextul pentru a-l rupe”. (M.B.) Actrita “se evidentiaza printr-o gentilete copilareasca, in care e si o unda potrivita de incapatanare” (V.S.), “efuziunile sentimentale sunt cu fina ironie marcate, nuantele sunt nota pregnanta in jocul [ei] subtil”. (I.L.)
In rolul unei incantatoare lady (Bracknell), mereu distrata, Carmen Trocan “e cat se poate de spirituala, in replici iuti si atitudini diverse, vadind siguranta in joc, precizie”. (V.S.) “Cu temperament scenic exceptional joaca detasat detasarea personajului, alterneaza cu haz ticurile reale cu cele mimate, e stupida cu inteligenta si rasfatat autoritara, intrerupe, cu efecte bine calculate, seria reflexelor conditionate, printr-o surprinzatoare tresarire a vietii”. (M.B.)
In dubla distributie, pe trei roluri (valetii Merriman si Lane, dar si Oscar Wilde), Claudiu Istodor si Stelian Nistor (inca student in anul III) schimba cu usurinta mastile, demonstrand “o rara capacitate de caracterizare in esenta a personajelor, o mobilitate aparte in expresie”. (I.L.) In fine, ultimul cuplu de “indragostiti”, Miss Prism si Dr. Chasuble, este construit de Cristian Rotaru, cu “haz personal” (V.S.), intr-un bun rol de compozitie, si Luminita Stoianovici, “foarte vesela, conceputa divers, atragator”.(V.S.)
Peste numai cativa ani, in 1987: o noua montare a musicalului “Buna seara, domnule Wilde!”, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamt, in regia lui Nae Caranfil (pe atunci inca dedicat scenei). Demn de mentionat este faptul ca parte dintre actorii distributiei aveau deja experienta spectacolului din studentie, regizat de Sanda Manu. Ii regasim, astfel, pe Oana Pellea – de data aceasta in rolul lui Cecily, si pe Claudiu Istodor – acum John Worthing. Ca parteneri, li se alatura Maia Morgenstern (Gwendolen) si Bogdan Gheorghiu (Algernon Montcrieff).
Sursa:
Caietele Bibliotecii UNATC – vol. 10/nr. 2/2012/ Sanda Manu
No comments: