Carmen Galin

Carmen Galin

Nu vom putea niciodata verifica (noi pentru noi) cat timp si pentru cat timp vom ramane in memoria spectatorilor. Primim insa, in anumite momente, mai mult sau mai putin festive, mai dese sau mai putin dese, mai personale sau mai de grup, dovezile lor, ale spectatorilor, ca ne stiu, ca ne iubesc, ca le suntem necesari. Nu exista pentru noi rasplata mai intreaga. Si gesturile lor de aplauze, sau de flori, sau de scrisori, si incantarea de pe fetele lor, sunt hrana noastra, recunoasterea valorii si a muncii noastre. Imi vine in minte o seara cand o spectatoare m-a asteptat la iesirea din teatru si mi-a spus ca imi multumeste pentru ceea ce-i dadusem eu pe scena si ca simte nevoia sa faca ceva pentru mine. I-am spus ca gestul ei de a ma astepta era suficient, ca tot ce mi-a spus m-a bucurat si ca ii multumesc. "Dar vreau sa-ti fac ceva, sa-ti dau ceva", mi-a spus. "Ce ti-ai dori?" - "Un brad! Maine ar trebui sa-l impodobesc si nu-l am. Daca l-as fi avut, te-as fi rugat sa ma ajuti sa-l impodobesc." A doua zi, cineva ma cauta la poarta. Era o fata frumoasa, bruneta, foarte tanara, spectatoarea mea din ajun, care acum tinea in brate un brad adevarat! Era mai mare decat bradul visat de mine, mai mare, poate, decat crezusem eu ca pot sa-l «fac» cu un spectacol!

Carmen Galin


Sursa foto: Cinemagia
Sursa text: Eugenia Voda - "Scurte intalniri"