Casandra – amintiri din studentie cu Horatiu Malaele

 De fiecare data cand sunt pus in situatia de a privi in viata mea, un sentiment straniu, nedeslusit, de inchidere, de inventar, de bilant, de “gata” pune stapanire pe mine.
Si totusi, parca nimic nu a fost mai fantastic, mai nepereche, mai “zi, sa-i zic!” decat aceasta perioada gestanta din istoria Academiei de Teatru si Film, cand eu si Condurache, Danila, Cambos evreica, Popeasca trasfuga, si Ploae, Romica Pop si Radu Gheorghe americanu’, si Chelaru, si Narcisa nemtoaica, si Vaida suedezu’, si Mircea-mic, Oliviu Liviu din Moldova si cati-or-mai-fi-fiind, gainari cu ifose de vedete internationale, marii nenescuti, eram hraniti ombilical de toti Marinestii, Tobosarii, Ceausii, Cucii si Bandacii institutului, hraniti bine pentru ca “vaca sa fie puternica si viteii sanatosi”. Si ne-am nascut…

Nu la noua luni, ci, la dracu’, la patru ani. Moasa ne-a fost domnul Cotescu asistat de Sumi-neamtu’.
Si am vazut lumina reflectoarelor in primavara lui ’75 intr-un loc numit Casandra. Casandra bucuriilor noastre tulburatoare si unice. Casandra patimirii noastre.
Atunci, la Casandra, in primavara ploioasa a lui ’75, aveam sa-mi dau seama ca nimic din ceea ce fusese nu avea sa se mai intample.
Atunci, la Casandra, i-am vazut, mai vii ca niciodata, asa cum erau, pe Tavi Cotescu, Amza Pellea, Constantin Rautchi, Gina Patrichi, Toma Caragiu si George Constantin.
Atunci mi-am dat seama ca suntem carne muritoare, iar Spectacolul de Teatru, aceasta imensa efemerida, este, de fapt, unitatea ce ne masoara Viata.
Ma intorc spre Casandra, din cand in cand, pentru a ma reintalni cu locul revelatiei mele din primavara ploioasa a anului 1975.

Horatiu Malaele in “Horatiu despre Malaele”