„Cand cobora pe Calea Victoriei (asta era drumul ei zilnic catre teatru), holdele de pietoni se despicau, iar ea inainta printre lanuri scanteind. Trecea, lasand in urma, valatuci de Arpege.
Cucoane simandicoase povestesc, si azi, ce culoare avea floarea de la butoniera taiorului ei cambrat si cate barete aveau sandalele ei cumparate, nici vorba, de la Nelu Mihailescu.
Cel mai frumos spectacol al ei a fost, intotdeauna, ea.
... Am avut privilegiul sa-i ascult confidentele. N-a vrut sa vorbim de “opera” ei. “Haide sa vorbim de sentimente. Nu-mi place sa pomenesc de ele decat foarte rar. Interlocutorul, mi-l aleg eu”.
Am fost mandra ca m-a ales. Imi parea bine ca, desi directorul Nationalului, Zaharia Stancu, o pensionase inainte de vreme ( a scos-o de pe stat ca pe ultima garderobiera – dar la fel a facut si cu Tanti Cocea, si cu Mimi Botta). Imi parea bine ca nu-si facea inima rea. Stia pe ce lume traieste.
Fusese cea mai frumoasa femeie din Romania dodoloata, dupa cealalta Elvira, care plecase la Paris. Ea a ramas la Caracal, pe mana doamnei Puricescu, doctor la Sorbona, care vorbea curent greaca si latina, dar la ce-i folosea?
“Nici mie nu-mi prea folosea, dar eu vroiam sa fac teatru. Am intrat la Compania lui Fotino, dar m-am indragostit de Miti Gerota, fiul savantului, si el doctor, dar doctor in Drept la Paris. In plus, avea o diploma de atlet complet (cu trup lucrat la ANEF). Invatase inotul la Venetia cu Weismuller, pe care l-au cumparat americanii ca sa joace rolul lui Tarzan.
Lui Miti nu-i placea teatrul. Nu venise niciodata la nici o premiera, dar ma intreba din ce in ce mai des: cand o sa termini?
Aveam o casa mare, boiereasca, valeti, jupanese, peron, subsol, hoch-parter, etaj, doua garaje, mosie la Saftica. Doamna Gerota era tot timpul la spital, instruia infirmierele. Dar el, profesorul, incepuse sa ma iubeasca, mai ales dupa ce Marioara Zimniceanu mi-a dat un rol, un rol mic – o fata care venea la bar – dar , pentru ciosvarta asta de rol, trebuia sa cant la castaniete. Am luat, o luna, lectii de castaniete, dar dupa atatea trepidatii am simtit dureri, aici, in dreapta. Am cazut. M-au dus la spital. M-a operat chiar profesorul.
Doamna Gerota ii spusese: “Ia-o, dar sa n-o vad pe scena!” Miti era preocupat doar de magistratura si de sport. Pentru ca, ce-i drept, e drept: datorita lui am invatat sa inot, sa calaresc. Faceam gimnastica in fiecare zi, la paralele.
Miti Gerota mi-a pus in mana volanul. Intr-o zi, mi-a spus: Hai sa conduci si avionul.! N-am vrut sa ma urc in avion, pentru ca n-am putut uita ziua cand a trebuit sa trec Dealul Mare. Am oprit masina si i-am spus: - Pe-aici nu pot sa conduc. Avea in mana o nuia si cu nuiaua asta a inceput sa ma plesneasca peste degete. – Cum sa nu poti? Poti! Poti! Striga poti si ma altoia.
O data, la Ateneu, tocmai ieseam din sala si ma suisem intr-o birja cu un muscal… A sarit in trasura si tipa ca din gura de sarpe: ori vii acasa, ori te dezbrac pe strada. Toata lumea se uita la noi. Muscalul s-a speriat si n-a mai vrut sa se urneasca.
Era inspaimantator de gelos. Mergeam seara la Enescu, pe Sfantul Ionica. Era un local elegant, cu loji. Canta Grigoras Dinicu, dar eu n-aveam voie sa ma uit nici la Dinicu. Daca indrazneam sa ridic ochii, incepea sa strige: - Acum te omor!
Am fost la mare, la Eforie, (atunci nu exista Eforie Nord). Aveam o barcuta splendida facuta la Oradea, dintr-un lemn special. N-aveam voie sa pun piciorul pe nisip. Daca voiam sa scot piciorul din barcuta, trebuia sa inot bras sau craul. Imi dadea voie sa dau la rame, dar atat.
Ce sa fac? Eram timida, eram stangace. Ma imprietenisem cu Marietta Deculescu. Despre ea se spunea ca vorbeste ca un tiganus care cere de pomana, iar despre mine, Carandino scrisese: “E prea frumoasa pentru National. Sa se duca la Tanase. Sa joace goala!”
Nu m-am dus la revista. M-am dat pe mana lui Soare, care m-a distribuit intr-o piesa pe care tocmai o adusese de la Londra. Tin minte ca trebuia sa-mi iau ramas bun de la Vraca. Totul se petrecea intr-un clasic interior englez. Eu aveam un splendid taior mov, bordat cu hermina, un imens manson tot de hermina, cu un buchetel de violete de Parma. El era in picioare, eu ramasesem in usa. Am stat cateva clipe uitandu-ne unul la altul. Sala a izbucnit in aplauze si a tinut-o asa pana cand Soare, exasperat, a strigat la masinisti: Jos cortina, ca frumosii astia ne strica spectacolul!
Dar sa revin la Gerota. Intr-o zi – era o zi de vara – ne-am certat, cum ne certam de obicei, dar, de data asta eu eram mai calita si mai furioasa. Am zis ca plec. Fara sa-mi iau o bocceluta, am plecat pe stada Cantacuzino. Cand am dat coltul spre Piata Rosetti, am auzit pe langa ureche suierand un glont. Apoi, imediat, alt glont.
Eram in fata unei mici croitorii. Am dat buzna in pravalie. Croitorul era si el speriat. Si el auzise… M-a scos pe usa din dos, care dadea in alta strada.
… Si, uite-asa, s-a terminat prima mea dragoste.
Vraca spunea ca nu poate sa traiasca fara mine. Marita-te cu mine, imi spunea de mai multe ori pe zi. I-am spus: Gicule, te ador ca actor, dar, ca sot, lasa-ma sa ma gandesc. Dar eu nu eram extravaganta ca tiza mea care jucase “La cousine de Varsovie”. Ea cheltuia un milion in doua zile. Isi comanda, dintr-odata, 50 de palarii, 50 de perechi de pantofi si de 10.000 de lei flori.
Pe vremea aia, Vraca era idolul femeilor de la orase si de la sate, dar pe mine nu ma impresiona. Printre altele, pentru ca era surd de o ureche. Pe scena, se-aranja asa ca sa fie cu urechea buna spre sufleur. In plus, ii placeau cartile – o nu, nu cartile de citit! Cartile dupa care murea si Tanase, dar si madam Tanase se tinea de el si-i lua banii.
Era o toamna trista. Ma uitam la el, la idolul femeilor: avea exact mina frunzelor care cadeau. Ce-i cu tine, Gicule? – Nu ma simt bine. – De ce nu vrei sa te ingrijesti? – Am o femeie care ma ingrijeste, dar vrea s-o iau de nevasta.
Foarte curios! Era frumos, era cel mai frumos barbat din Romania, dar n-avea simtul frumosului. Trecea pe langa un tablou frumos, dar nu-l remarca. Eu, ca sa fiu sincera, nici nu-mi dadeam seama ca Gicu e frumos. Pe atunci, tot Bucurestiul era plin de baieti frumosi. La un moment dat, a lipsit. Apoi ma trezesc cu el la usa. – Unde-ai fost, Gicule? – Am fost undeva unde am stat doua saptamani inchis intr-o odaie. Cred ca odaia aia era la Paris (il rapise o bogatasa si il ferecase intr-un hotel).
Sedea zile intregi pe balconul meu. Era frig, era noapte. Trebuia sa-i telefonez lui Soare sa vina sa-l ia.
Ca sa nu ma marit cu el, l-am insurat. – Du-te Gicule si cere-o!
- Asa zici tu? - Da. Tu nu vezi ca esti vesnic nemancat?
… Dupa doua luni, merg la Louis, la coafor, si apare nevasta lui Bumbesti care mi-o prezinta pe nevasta lui Vraca (propunera mea). Tipa la coafeza: Sa casti ochii bine, pentru ca, daca nu-i casti, dai de dracu’! Vorbea pe nas si spunea: “Gicule, tine-mi dracu’ baltonul!””
Ecaterina Oproiu “Jurnal 1”
Editura SemnE, Bucuresti 2013
No comments: