Pentru a o lua de la inceput, sa ne intoarcem la primul pas care m-a condus in cabinetul directorului Teatrului National, in anul 1898.
N-am fost atrasa in teatru de focul sacru, de care aproape toti actorii spun ca sunt stapaniti; de altfel, nu mai eram la primii mei pasi in lupta pentru viata, pentru asigurarea existentei si independentei mele sociale – si nici nu aveam varsta cand entuziasmele tineretii explica avantarea in necunoscut, in mrejele imbatatoare ale unei fantezii pline de fagaduinti. Nu: aveam douazeci si cinci de ani in 1898. Terminasem Facultatea de litere si filozofie si incercasem – nu o data, dar zadarnic – sa capat un loc in invatamant pentru a-mi asigura o viata independenta.
Motivele de ordin social care mi-au stat in cale si care m-au abatut de la scopul initial nu incap in cadrul acestor spicuiri desprinse din viata mea de teatru. Le mentionez totusi, in treacat, fiindca acele oprelisti familiale au determinat situatia in care ma gasesc astazi. Caci, intr-adevar, ma zbateam in cautarea posibilitatii de a-mi asigura existenta printr-o activitate care sa-mi creeze o situatie independenta, in ciuda opozitiei familiei, imbacsite de principii meschine carora nu puteam sa ma inchin acceptandu-le. Trebuia deci sa ma bizui exclusiv pe puterea mea de munca si sa incerc sa gasesc un teren unde sa-mi pot pune in valoare calitatile innascute si slefuite apoi prin studiu si educatie.
Dupa numeroase incercari nereusite, in urma unor informatiuni capatate intamplator, mi s-a parut ca teatrul ar putea sa-mi ofere prilejul unei munci intelectuale rasplatite, eventual, si din punct de vedere material. Fara a sta prea mult pe ganduri, m-am prezentat directorului Teatrului National, pe atunci, Petre Gradisteanu. El m-a angajat ca actrita nu pe baza pregatirii artistice, care-mi lipsea, ci, pentru ca – dupa cum mi-a spus – a intrevazut in mine viitoare posibilitati de afirmare spre folosul meu si al teatrului. Poate ca-l amuzase si indrazneala demersului meu, lipsit de justificarea unei pregatiri artistice, profesionale.
Si iata-ma in teatru, cazuta ca din cer. Dupa viata monotona, ingusta si apasatoare in sanul familiei si dupa mediul studios universitar, ma aflam deodata in valtoarea unei lumi cu un specific nebanuit de mine. Si totusi m-am avantat cu multa indrazneala in noua mea cariera.
Debutul? Dupa cum era de asteptat: un dezastru.
Am debutat cu o piesa intr-un act, Primul bal de Pailleron. Aducandu-mi aminte de acest debut, raman uneori uimita, iar alteori pufnesc in ras, la gandul inconstientei mele de atunci. Dar nu numai a mea, ci si a celor ce mi-au incredintat interpretarea unui npersonaj pentru care nu prezentam nici o calitate. Era vorba de o domnisoara naiva si rasfatata, pasind cu ingenuitate si feciorelnica cochetarie la primul ei bal. repet, nimic nu ma desemna pentru interpretarea acestui rol: nici statura, deoarece inca pe atunci nu eram prea firava, si nici glasul meu, de o sonoritate cu totul opusa timbrului cristalin corespunzator unei tinere debutante mondene. Mai mult: nu cunosteam nici cele mai elementare principii ale artei noastre actoricesti: dictiune, respiratie, valoarea gestului s.a.m.d.
Am inteles curand ca o cultura generala, ca aceea pe care mi-o formasem pe bancile univesrsitatii, nu poate inlocui studiile de specialitate; ca nu era de ajuns sa cunosti mai multe limbi straine, sa fi studiat logica, psihologia si filozofia, sa fi analizat teoriile lui Kant, Schopenhauer, Hegel etc. mi-am dat seama ca o asemenea cultura poate doar sa-mi fie de folos ca sa rectific, cat mai curand, marea mea deficienta: lipsa unor studii relative la arta scenei. De aceea, cu pasiune, m-am apucat sa invat.
Am urmat cursurile de la Conservator ale marei artiste Aristizza Romanescu; am citit cu aviditate tot ce era in legatura cu arta dramatica. Si, mai ales, am urmarit cu incordare jocul tuturor actorilor mari si mici, buni si rai, compatrioti si straini. Din activitatea lor scenica, din jocul lor am deprins, in mod analitic, cerintele cele mai imperioase ale artei actorului si am patruns justetea sau falsitatea interpretarilor, ale intonatiilor, ale procedeelor.
Am inteles ca atat cultura fara talent cat si talentul fara cultura nu pot fauri un actor desavarsit. Cunosc insa exemple de actori talentati dar lipsiti de o cultura temeinica, care au avut mari succese: Maria Ciucurescu, Ion Petrescu etc. acesti rara avis au fost sustinuti de o admirabila intuitie, care i-a ajutat sa-si apropie cu uimitoare indemanare starile sufletesti ale personajelor interpretate, fie ca le avusesera ca modele in viata de toate zilele – si deci le erau familiare – fie ca prin aceeasi intuitie ei desluseau in textele autorilor, cu claritate, posibilitati de a se identifica cu eroii ce-I interpretau. Dar o repet: acestia sunt exceptii si numarul marilor lor interpretari este limitat.
In general, insa, imbinarea acestor doua mari deziderate – cultura si talentul – este absolut imperioasa pentru a ingadui actorului sa exprime cu adevarata traire pornirile sufletesti izvorate din viata de fiecare zi. Fara aceasta contopire a darurilor mai sus mentionate, artistul va fi incapabil sa oglindeasca indeosebi caracterul contradictoriu al multiplelor evenimente in functie de diverse popoare, epoci si straturi sociale. Si fiindca am pomenit de studiul pe viu prilejuit de audierea diferitilor actori pe care i-am vazut jucand, trebuie sa citez numele artistilor care m-au impresionat mai mult prin jocul lor si de la care am luat intr-adevar pretioase indrumari, atat de folositoare carierei mele.
Dintre acestia, amintesc pe Aristizza Romanescu, Eleonora Duse, Novelli, Nottara, Agatha Birsescu…
Din volumul “Amintiri…Amintiri…” de Lucia Sturdza Bulandra, Editura De Stat Pentru Literatura Si Arta, 1956.
No comments: