Picture Background

Wednesday, October 15, 2014

“Meserie grea nea Fane…” Stefan Iordache si George Constantin

George Constantin (Porfiri) si Stefan Iordache (Roskolnikov) in "Crima si pedeapsa"
“Treceam cu un coleg de facultate, Didi Panait, pe sub pomii care, acum 36 de ani, erau plini de vrabiute, prin dreptul Universitatii. Era seara, toamna. A aparut in fata noastra un domn blond, inalt, cu mainile la spate, cu un mers de lord. “Uite-l pe George Constantin”, mi-a zis colegul. Am ramas cu ochii pironiti pe cel care ne-a depasit si s-a dus in ale lui. Atunci l-am vazut pentru prima oara… mi-a ramas intiparita in memorie clipa aceea. Ceva m-a fascinat, nu stiam ce, aveam sa aflu…

Dupa un an, am devenit colegi la Teatrul “Nottara”. Am avut fericirea, norocul, nu stiu cum sa-i spun, sa calc pe aceeasi scandura cu el. Sa cresc, langa el. “Ce faci, ma, nea Fane” asa ma intampina mereu, desi era cu 10 ani mai mare decat mine. “Ce sa fac, nea Georgica, uite – pe aici si eu…”
Sub aparenta lui de monument rece, se ascundea o inima de foc, care, pur si simplu, te incendia. Si in viata, si pe scena. Te atragea ca un magnet.
Cand jucai langa el, in acelasi spectacol, nu puteai sa nu joci bine. Ceva din geniul lui se revarsa si asupra noastra. Partener desavarsit, generos pana la Dumnezeu, pentru ca tot timpul spunea: "Nu ma intereseaza sa joc intr-un spectacol unde numai eu sa fiu bine, ala nu mai e spectacol. Daca nu suntem extraordinari, mai bine stam acasa".
Am jucat mult cu el ca partener, am invatat mult, este unul dintre dascalii mei.
Nu-mi iesea o scena din “Crima si pedeapsa” a lui Dostoievski  - si anume intalnirea cu Sonia. A stat cu mine nopti intregi, cu o rabdare de inger, mi-a aratat, mi-a jucat scena, mi-a spus o mie de povesti similare cu momentul respectiv si nu s-a lasat, pana in cele din urma m-a pupat si mi-a zis: “Asta e!”
Nu pot sa-i uit ochii. Ceva acolo – numai de Dumnezeu stiut – te facea, pe scena, sa-i cauti privirea, si, de acolo, sa iei exact ce-ti trebuie pentru a-ti completa ceea ce-ti lipsea, pentru a-ti desavarsi relatia.
Limpezimea privirii lui care n-a trisat niciodata ma limpezea si pe mine. Era ca o bataie de lumina. Iradia. Dumnezeu l-a inzestrat si cu o voce care te lasa, daca pot spune asa, fara grai!...
Nu pot sa uit cand a venit la mine, la tara, sa vada “ce-ai facut, ma, nea Fane, acolo?”. Se lasase de fumat, s-a uitat la curte, la gradina, i-a placut, a zis “asa da, dar te rog nu mai fuma, e pacat de glasul tau, mai copile!”.  Mi s-au inmuiat picioarele de fericire. Era primul compliment major facut de cea mai minunata voce pe care am avut sansa s-o aud in cariera mea.
Nea Georgica, te rog sa ma ierti, n-am putut sa ma las, viata e mai grea acum, poate tigara o mai alina, dar tare mi-e dor de matale, ne lipsesti mult, si-ai avut dreptate cand m-ai gasit trist, pe bancuta, la intrarea actorilor si mi-ai spus – “meserie grea nea Fane…”
Sa stii ca din ziua aia, cand te-am vazut pe sub pomii cu vrabiute, de cate ori ies sa ma plimb, ala e drumul meu de taina, prima oara marturisit. Nu stiu de ce, dar locul unde te-am vazut prima data, cred, eu, imi poarta noroc…”

Stefan Iordache (1998)
Din cartea “George Constantin si comedia sa umana” de Florica Ichim

No comments: