 |
| Nicu Șvaico |
Cat o sa mai intru in teatrul acesta o sa am mereu o strangere de inima in fata a doua usi: aceea a biroului Domnului Crisan si aceea pe care candva scria Foto Șvaico. Ce mandri eram ca la Nottara aveam fotograful nostru. Si ce fotograf. De fapt nu era doar un profesionist de exceptie ( fotografiile lui sunt si astazi cele mai bune pe care le-am avut vreodata). Era si altceva. Pentru ca el facea fotografiile cu sufletul. Ne cunostea pe toti foarte bine, ne iubea. Petrecea ore-n sir cu noi, sau noi cu el in atelierul de la mansarda. Ore minunate de sueta. De aceea fotografiile lui erau adevarate radiografii. Si cel mai bine se vedea in ele nu personajul, nu actorul, ci inima.
N-a supravietuit despartirii de teatru. In afara teatrului era foarte singur. Cand a fost pensionat inima lui n-a vrut sa accepte. N-a inteles ca ar putea trai si altfel, adica in afara programului pe care-l avea acolo. La 9 fix era in atelier si ii astepta cu cafeaua facuta pe primii sositi.
Lui Șvaico, unii dintre noi avem a-i multumi in mod special. Pentru prietenia care ne-a aratat-o. Cu un devotament rar.
Pentru toti actorii, Șvaico a insemnat un mod de a invinge uitarea. Nu doar pentru ca a fotografiat inegalabil spectacolele noastre, ci si pentru ca ne-a imbogatit cu amintirile unor clipe de neuitat. Fotografiile lui au aproape toate o poveste. Povestea noastra a celor care pentru un timp am trait la Nottara ca intr-o familie.
Anda Caropol
Eram foarte uniti, respiram aceeasi preocupare. Usor, usor lucrurile s-au degradat. Lumea are acum alte probleme. S-a pierdut din bucuria enorma de a ne aduna, de a vorbi, de a ne confrunta. Era epoca nenorocita a lui Ceausescu, dar ne regaseam uniti in jurul teatrului. Multi isi amintesc probabil de atmosfera din atelierul lui Nicu Șvaico, fotograful teatrului, care nu mai este nici el, care m-a crescut, i-a crescut si pe Dichiseanu, si pe Cristea Avram. Omul care aici a trait, aici a murit...Parfumul acelor ani il regret.
Sică Rusescu
No comments: