Petrica Ionescu

Petrica Ionescu

"Cum a fost reintalnirea cu el, in 1975, cand ai fost in turneu cu “Hamlet”?

O bucurie. Cu vesnica lui mustata, cu ochii vii si plini de haz – o persoana tumultoasa si desteapta, cu spirit de aventura nu numai in viata, ci si in teatru. Ma iubea foarte mult si-a venit imediat sa ma vada. Parca-l aud si acum: „ Nu mi-a placut “Hamlet”, domnule. Cernescu mi-a furat ideile”. Cand era student, Petrica facuse si el un “Hamlet” in institut, tulburand apele. Epuizase toata comisia, purtand-o dupa el pe scari, pe unde se desfasura actiunea. Dupa spectacolul de la Paris, ne-a dus la “Coupole”, un loc de intalnire al artistilor, sa bem o bere. Si acolo l-am vazut pe Belmondo, cu vreo patru gorile dupa el, crezand ca o sa napadeasca lumea sa-I ceara autografe. Dar n-a sarit nimeni. Probabil ca asa era protocolul, ca sa impresioneze.

Petrica m-a invitat si acasa la el. Statea in Place Pigalle, cu un pictor surdomut, intr-un pitoresc extraordinar. Mi-a povestit un spectacol pe care tocmai il montase la Londra, la care publicul intra pe burta in sala, fiind obligat sa faca inainte pipi intr-o olita. Englezilor le-a placut grozav, a avut succes, cronicile au fost la superlativ. Dupa aceea, am tinut legatura prin George Rafael, care se ducea mai des in Franta. O data, mesterul s-a intors cu un caiet program de la Opera din Paris, unde Petrica semnase regia unui moment coregrafic. Mi-a povestit cum, la spectacolul la care a fost invitat, un balerin si-a rupt piciorul, si-atunci Petrica – el, care se misca la fel ca un tractor ce merge pe ciment, nu pe pamant – a intrat in scena. A facut si nebunia asta. Avea o deschidere fantastica spre arta. O are si acum. Vede lumea altfel decat in mod obisnuit, mi-e tare drag. A facut multe lucruri importante, a semnat regia la mari reprezentatii, printre altele un “Othello” cu Placido Domingo, a creat spectacolul “Disneyland-ului din Paris. De-a lungul timpului, a ramas acelasi om minunat. Cand I s-a nascut un copil, s-a mai inteleptit nitel.

Dupa ’89 v-ati regasit. Tot intr-un Caragiale care nu a ajuns la public. Ati inceput sa lucrati “”O scrisoare pierduta” la Nationalul bucurestean.

Mi-a cerut sa-l joc pe Tipatescu, desi eu am vrut sa-l interpretez pe Catavencu. Am inceput repetitiile si mi-am dat seama ca nu pot sa fac acest rol in doua luni, cat aveam la dispozitie. M-am retras, neavand curajul sa merg mai departe. Nu stiu ce s-a intamplat, ca a doua zi a plecat si el. Viziunea era fabuloasa. Tipatescu, intr-un birou – acolo incepea actiunea -, vorbea la telefon in toate limbile pamantului: rusa, franceza, engleza, chineza. Actiunea piesei era plasata in anul doua mii si ceva. La un moment dat, aparea Arafat, care isi lua le revedere de la Tipatescu. Decorul era un fundal de sticla prin care se vedea elicopterul cu care pleca Arafat. Esti nebun! Ce rost are chestia asta? – l-am intrebat. Mi-a raspuns: “Cand am plecat din tara, Arafat era in vizita. Acum, cand am venit sa pun piesa, l-am gasit pe Arafat tot la voi”. Petrica ramasese, ca artist, acelasi nebun frumos.

Iti plac nebunii frumosi?

Imi plac. Sunt necesari. Ma duc ca albina la miere catre ei."

Stefan Iordache in dialog cu Ludmila Patlanjoglu

Sursa: Ludmila Patlanjoglu – Regele Scamator Stefan Iordache