Tineretea este o stare de spirit. Nu imbatranim pentru ca am trait un numar de ani, imbatranim pentru ca ne-am parasit idealurile. Tot ce-am gandit si n-am realizat, tot ce am visat si n-am implinit, toate gandurile frumoase lasate deoparte, toate tronurile infatuarii mele parasite stau stinghere, singuratice, pline de praful asteptarii. Toata copilaria mea maturizata de batranicioasa mea neputinta. Albinele comunica prin limbajul dansului informatii concrete in legatura cu sursa de hrana. Oamenii au descoperit cuvantul. Si cuvantul nu circula gol, dezbracat, uscat. El este imbracat emotional.
Nu stim sa denumim notional emotionalul. Poate ca vedem efectul fara sa descoperim cauza. Asa cum vedem efectul electricitatii, al magnetismului, al gravitatiei, fara sa stim cu adevarat ce sunt acestea. Nici nu stim. O clasa de actorie e ca o camera cu jocuri. Cu ajutorul unor cuvinte magice – “ ce-ar fi daca am fi” – putem deveni orice: imparat, cersetor, iepure, copac, o picatura de apa intr-un ocean, carte, iarba, bani, vrabie, maner, cosmonaut, calau, bec si tot ce ne poate dori inima. Aceste jocuri dezvolta fantezia si transforma imaginarul in concret. Ma rog, un concret nu chiar concret, doar atat cat sa-i simti adierea. Ca sa joci acest joc nu e de ajuns o imaginatie bogata, ci mai trebuie sa ai si cunostinte, cel putin elementare, de istorie, fizica, chimie, astronomie, geografie, sociologie, psihologie. Aceasta cerinta iti dezvolta gustul pentru lectura, care mai devreme sau mai tarziu devine viciu. Pentru anumite roluri nu e necesar numai sa aduni cunostinte. Trebuie sa si uiti multe dintre ele. Pentru a juca un personaj din Evul Mediu trebuie sa uit ca exista electricitate, radio, elicopter, cosmonauti, laser si bombe atomice, sa uit ca stiu ce inseamna OZN, OPC, ONU, macromolecula, virusi, fuga spre rosu a galaxiilor, fizica cuantica si particulele inteligente. In acest caz, munca, exercitiul, cercetarea si modul de a fi mereu in miezul problemei creeaza inspiratia si vocatia. Nu e greu sa creezi; e greu sa te pui in starea de a crea. Daca Newton nu ar fi fost preocupat de problema gravitatiei puteai sa-i torni o lada de mere in cap, si tot degeaba.
Marin Moraru – Suntem ce sunt amintirile noastre
No comments: