 |
| Mircea Septilici la varsta de cinci ani |
- Cine sunteti, de unde sunteti ?
- Iata o intrebare pe care mi-am pus-o si eu de foarte multe ori si in ciuda anilor – multi – care au trecut de cand ma stiu si a intamplarilor, uneori dureroase, pe care le-am trait, mi-am spus ca am ramas…un copil. Un copil care, incercand sa priveasca mereu viata cu ochii foarte deschisi, a izbutit, rareori, sa priceapa cate ceva si, de cele mai multe ori, sa nu inteleaga nimic, tocmai cand credea ca vazuse tot. Primele aduceri aminte sunt dintr-un Bucuresti pe care n-am incetat sa-l iubesc, asa cum isi iubeste oricine “satul” in care s-a nascut – un Bucuresti care primea noaptea “vizita” Zepelinului, in timpul primului razboi mondial. Copilul de pe atunci nu intelegea de ce trebuie sa se ascunda in pivnita impreuna cu alte mame si alti copii din cartier, cand afara cerul se lumina atat de neasteptat cu reflectoare si explozii pline de fum si culori. A urmat ocupatia germana, noi nu ne mai scundeam in pivnita, in schimb mama mare ascundea vasele de arama, pentru ca nemtii umblau din casa in casa dupa arama pentru gloante…
Si oricat ar parea de ciudat, imaginile si ecourile razboiului s-au amestecat in memoria mea cu primele imagini si ecouri de teatru. Eram de cativa ani cand am patruns in culisele “Teatrului Liric”, unde formasera o companie de opereta N. Leonard si V. Maximilian. O cariera scurta, dar stralucitoare, a facut in acel timp si “primadona” Zilly Rosianu, sora mai mica a mamei mele, al caror tata fusese actorul, compozitorul si traducatorul Dimitrie Stefan Rosianu, contemporan si coleg cu Gr. Manolescu, C. Nottara etc. si bursier al statului, la Paris, figurand in multe distributii ale Teatrului National din Bucuresti si murind foarte tanar. In fine, ca sa punem lucrurile la punct, “microbul teatrului” era in sange, probabil.
Revista TEATRUL
No comments: