Valer Dellakeza - "Ma intristez de fiecare data cand vad pe scena actori multi si artisti putini."

Valer Dellakeza

Cum era lumea teatrului in copilarie, cand ati urcat prima data pe scena?

Trebuie sa stiti ca am intrat in Nationalul craiovean in pantaloni scurti si am iesit din el in baston, la pensie. Sunt istoria vie a acestui teatru. In 2014 se implinesc 60 de ani de cand acest minunat lacas de cultura, ambasador al Romaniei pe meridianele lumii, punct cardinal timp de 12 ani in lumea teatrului mondial, se sprijina si pe umerii mei. Intr-o discutie cu minunatul Tudor Gheorghe, ne-am amintit, nu fara emotie, de actorii craioveni pe care i-am gasit in teatru la reintoarcere dupa terminarea studiilor. Trei generatii de actori absolut fabulosi! Trei generatii de actori care ne-au marcat cariera. Daca numai amintirea despre ei mi-ar ramane din viata de actor, ar fi de ajuns! Acum, ca si atunci, ma bucur de colegi excelenti, de la care am mai furat cate ceva, ca sa completez ce au furat ei de la mine. Suntem un colectiv serios, sensibil egali ca talent, cu exceptia mea, care sunt mai talentat.

Daca v-as ruga sa-mi rezumati in cateva cuvinte viata actorului roman in comunism, ce mi-ati spune?

Dintr-o diurna puteai sa mananci seara, dupa spectacol pana se incarca masina cu decor, o friptura, sa bei un litru de vin si sa cumperi si un pachet cu tigari! Azi, diurna o pierzi prin buzunar. Atunci actorul era venerat, adulat! Imi aduc aminte ca prin anii ’56, parul Silviei Popovici, al Sandei Toma si al Eugeniei Nedelcu, il cumparau liceenii de la „Coafura Lapusneanu” si il purtau in legitimatia de elev, iar fetele de la ’Medie 3 mai-mai sa cada in cap de la ferestre cand treceau prin fata liceului, Amza, Rucareanu, Bohoreanu, Sassu.

Spectacolele facute de Vlad Mugur, Radu Penciulescu, Dinu Cernescu la Craiova, au avut efect de cutremur in lumea teatrala. Niciun teatru din Bucuresti nu ne mai oferea sala sa jucam. Asa se face ca „Hamlet”-ul lui Vlad Mugur, cu Gh. Cozirici si Silvia Popovici, a trebuit sa-l jucam pe Lipscani, in sala C.C.S (Teatru de cantece si dansuri populare), sala total impropie unui asemenea spectacol. Ce vremuri!

Ce i-a adus actorului roman libertatea postdecembrista? Ce schimbari majore a generat ea?

Pe atunci, un gest, o grimasa, o pauza in rostire la mijlocul propozitiei, starneau ropote de aplauze, iti asigurau succesul. Pe atunci exista cenzura. Am avut spectacole care au fost usor schimbate, as putea spune mutilate, tocmai din cauza amestecului factorilor politici. Acum insa se exagereaza cand cei implicati in acele spectacole fac pe eroii, pe revolutionarii. De unde sa fi avut atata curaj, ca tremurau pantalonii pe noi de frica?!

Dupa revolutie a trebuit sa reinventam teatrul. „Soparlita” nu mai avea cautare. Teatrul pe care il promovam acum, cel cu vulgaritati, cu scene obscene, se petrece pe strada, in societate, oriunde, asa incat spectatorul alege spectacolul strazii, care e si gratuit, si de mai buna calitate. Azi suntem atat de multi actori, ca putem trece unii pe langa altii fara sa ne cunoastem. De aceea, cred, talentul fiind disipat in atatea caractere, nu-l mai sesizezi. Si vinovati sunt cei care au aprobat atatea scoli de teatru, sistemul de invatamant.

Tot articolul aici