Octavian Cotescu vazut de Lucian Pintilie

   

       Actor destul de sters, inzestrat cu un soi de realism elementar si cuviincios, cu un farmec moale si indecis, putina tristete, putin umor intr-un amestec putin incolor, o promisiune oricum — dar cine nu promite la inceput — cam asa arata Cotescu anilor de debut. Imi amintesc cu extrema simpatie de acest actor cenusiu, cenusiu din timiditate, lene si tactica.
     Marturisesc ca n-am avut niciodata incredere in aceasta infatisare mimata a lui; foarte inteligent, detestand prin structura inteligentei sale carierele fulgeratoare, isi organizeaza inceputul meseriei ca o asteptare, o panda; nu o panda de roluri pentru ca e vulgar si ineficace asa ceva si pentru ca inteligenta lui este eficace si selectiva, si vicleana, si supla, ci ca o panda a propriei sale transformari.
     Niciodata un actor stralucit, pentru ca, sa ne intelegem, azi e un actor stralucit, iar pentru mine, hai sa facem si aceasta marturisire sentimentala, actorul preferat, nu a mimat mai desavarsit cenusiul.
    

In niciun actor ca la Octavian Cotescu nu am vazut (dar vazut interior, radiografic, cu tot sistemul de radacini nevazute) o demonstratie a ceea ce eu consider fundamental in cariera unui artist; puterea de evolutie. Pentru Cotescu, evolutia nu a insemnat evolutie de mijloace tehnice, sau daca vreti, nu in primul rand asta, ci evolutie interioara, cunoastere, viata epuizata, adica concret strabatut, «trait» si stors de semnificatii.
     Este extraordinar cum asimileaza acest actor viata si cum o supune unui sistem interior de stoarcere de semnificatii, cum stoarce el dintr-o prietenie chiar, tot ce alimenteaza evolutia; si cum tehnica sa oglindeste riguros propria-i imbogatire lenta cu semnificatii.
     Este actorul — intr-o zona fundamentala de patetism comic — care cel mai perfect la ora actuala aduce pe scena ceea ce numesc eu o idee traita, posibilitatea de a reprezenta un fapt de viata de o concretete seducatoare dar la capat luminat precis de o semnificatie. Aceasta forta de a elabora «viata concreta» in perspectiva unor semnificatii de extrema subtilitate, sau invers daca vreti, forta de a incarna idei in reprezentari de o uluitoare concretete reprezinta pentru mine chestiunea numarul 1 de constiinta artistica la ora actuala.
     Respectul meu pentru Cotescu, dincolo de respectul cuvenit vicleniei cu care a mimat cenusiul, este acela ca el actioneaza in spiritul acestui deziderat. In acest fel el devine o constiinta artistica, una din rarele constiinte din meseria mea, cu care se poate crea ceea ce mai de mult numeam o solidaritate a constiintelor.
 
Cinema nr. 1, ianuarie 1968
Via aarc.ro