"... era un minunat sfarsit de mai."

Cu Simona Bondoc in "Romulus cel Mare" (arhiva TNB)

Ma intorsesem in Bacau, orasul copilariei mele, nu mai tin minte cu ce prilej. Tin minte doar ca era un minunat sfarsit de mai. Ca era seara si ma indreptam impreuna cu  directorul Teatrului Bacovia si incantatoarea lui sotie spre “Salonul international” (!) al hotelului-restaurant Decebal.
Chiar la intrarea in local, am fost agresat de o tanara femeie care tinea sa-si manifeste simpatia intr-un chip prea original. Destul de socat, am intrat in restaurant si m-am asezat la o masa.
Dupa putin timp, un domn distins se apropie ceremonios de mine si imi spune ca doamna Durrenmatt ar dori  sa-mi vorbeasca.

Charlotte si Friedrich Durrenmatt

“Care doamna Durrenmatt?” intreb eu, la o mie de leghe departare de gandul ca ar putea fi chiar…

“Vaduva lui Friedrich Durrenmatt” imi replica prompt interlocutorul meu. “A venit din Elvetia…”
Am fost convins ca sunt victima unei a doua glume, intr-atat mi se parea de incredibila povestea.
Si totusi, era adevarat.
Charlotte Durrenmatt, vaduva celebrului dramaturg elvetian, mort cu doi ani in urma, statea inaintea mea, in toata splendoarea ei autumnale, cu distinctia si rafinamentul vestimentar al unei regine.
“Am venit cu un grup de compatrioti sa vizitam manastirile din nordul Bucovinei si, facand un popas aici, mi s-a spus ca la o masa se afla… Romulus cel Mare!”
Stia tot despre succesul piesei sotului ei pe scena Nationalului, citise toate cronicile pe care zelosul nostru secretariat literar le trimisese (in traducere) autorului, vazuse fotografiile…
Citise chiar si acel delicios catren pe care un spectator entuziast, pe nume Mircea Ionescu Quintus, il scrisese la reprezentatia din 4 februarie 1981, catren pe care regretatul Florian Nicolau il tradusese impecabil.
Comedia, o splendoare,
Interpretul, un titan;
Nici nu stii care-i mai mare
Romulus sau Beligan?
Am vorbit indelung despre ultimele scrieri ale lui Durrenmatt inca inedite si mi-a dat pe loc autorizatia de a face o varianta pentru televiziune a lui “Romulus cel Mare”.
“Limbajul libertatii in epoca noastra este umorul, chiar daca este un umor negru, spunea Friedrich cu putin inainte de moarte”, ne destainuie Charlotte.
Intrebat odata de un ziarist care ar fi definitia pe care ar da-o teatrului, el a raspuns, dupa o clipa de gandire: “Cortina se ridica si vedem doi barbati la o masa, cu doua cesti de cafea in fata lor. Ii privim cu indiferenta. In momentul in care aflam insa ca intr-una din cesti a fost pusa otrava, incepe interesul nostru, incepe teatrul.”
Discutia despre marele helvet a continuat tarziu in noapte, sub vraja pe care o crease prezenta imprevizibila a Charlottei Durrenmatt.
In acea seara de primavara tarzie, ea a trecut meteoric prin Bacau si prin viata noastra, precum Mona din “Steaua fara nume”.
Numai ca ea era o stea cu nume. Si inca ce nume!

Radu Beligan
“Intre acte”