 |
| Silvia Kerim |
Pe Liviu Ciulei aveam sa-l cunosc ceva mai tarziu, in anii '50, la un "ceai" in casa unui mare doctor. "Casa Ghitescu" se afla undeva in "coasta" gradinii Cismigiu, era in buna parte "rechizitionata", dar, oricum, avand demisol si parter la dispozitia familiei, Andrei, mezinul, tot organiza astfel de "ceaiuri". Ele insemnau, de fapt, prilej - fara alcool! - de a dansa "in draci", pe muzici "izvorate" din pick-up-uri ori de la cate un magnetofon (in vremea aceea, mari cat o valiza mica).
 |
| Clody Berola si Liviu Ciulei |
Andrei ne mai oferea si o alta, mare atractie: Ghitestii aveau aparat de proiectie si filme cu Charlie Chaplin. Distractia (la maxim si prosteasca, desigur!) era ca ni le proiecta incepand cu... sfarsitul. Asa ca noi ne prapadeam de ras, de cate ori vedeam, de exemplu, inghetata tasnind din decolteul generos al unei doamne grase, in varsta, repezindu-se inapoi, in sus, in cupa aflata pe masa de la balconul de deasupra, unde se aflau doi tineri care tocmai terminau o... imbratisare. Cu un astfel de prilej l-am cunoscut pe Liviu...
Stiam ca vine si el la ceai, insotind o domnisoara mai mare ca noi, mezina unei celebre familii boieresti...
Si chiar a venit, aureolat de legenda care incepuse sa se teasa in jurul lui. In seara aceea, am dansat ceva mai potoliti... Prezenta lui Ciulei printre noi, pustii amatori de teatru si cu ceva bagaj cultural, ne intimidase rau de tot... Era si el ceva mai mare ca noi, era extrem de elegant, in stilul clasic-sport, mai fascinant decat toti baietandrii cu care ne zbantuiam noi in ritm de "rock around the clock". Si nu avea ochi decat pentru domnisoara cu care venise, cu care n-a prea dansat si cu care a si plecat - spre marea noastra dezamagire - inca inainte de ora 9. Destul de devreme, asadar, intrucat, in vremea aceea, party-urile (ca sa le zic asa, pompos), incepeau pe la 7 si se terminau obligatoriu pe la 11, sambata seara, cu voia parintilor.
...Aveam sa-l cunosc personal pe Liviu Ciulei dupa cativa ani buni, pe cand, studenta fiind la Filologie, imi incepusem ucenicia in gazetarie. Scriam "note" ori mici cronici literare ori teatrale ori cinematografice pe la "Informatia Bucurestiului", pe la "Contemporanul", pe la "Romania Libera"... In aceasta "calitate" am primit intr-o zi de la Ciulei permisiunea - era de fapt un privilegiu! - sa asist, ascunsa, undeva in intuneric, pe dupa un stalp, in sala "Izvor" a Teatrului Bulandra, la o mare lectie de teatru. La un mare "moment" de teatru, as zice. Si anume: in randul intai, pe doua fotolii de pe care fusesera indepartate husele albe, stateau... doamna Lucia Sturdza Bulandra si Clody Berthola (marea actrita a Bulandrei, sotie, cred, inca din acel timp si pentru inca multi ani, a lui Ciulei.
Muza lui din tinerete, actrita dotata cu o ciudata putere de seductie asupra barbatilor, pentru care Ciulei a nutrit un "cult", niciodata stins!). In fata lor, pe scena pustie, luminata doar de un "spot" puternic, Liviu Ciulei. Era imbracat cu un pulovar negru, de lana fina, "pe gat", cu pantaloni negri, din catifea reiata. Era slab, tras ca prin inel, palid. Ochii lui nefiresc de negri pareau aprinsi ca de o ciudata febra. Liviu repeta sub indrumarea atenta a celor doua doamne rolul principal din piesa "Passacaglia"... Cu modestia lui neverosimila, cu acel aer de student eminent, dar sfios si stangaci, care nu l-a parasit nici dupa ce critica internationala l-a consacrat drept "unul dintre cei mai importanti oameni de teatru din epoca noastra", cu acea buna cuviinta cu care a intampinat dintotdeauna viata si oamenii, Liviu asculta cu evlavie recomandarile celor doua mari "profesoare", care-i urmareau evolutia, cu dragoste, desigur, dar si cu exigenta aspra cu care observi inzestrarea si aplicatia unui viitor mare... coleg!
Si chiar a venit, aureolat de legenda care incepuse sa se teasa in jurul lui. In seara aceea, am dansat ceva mai potoliti... Prezenta lui Ciulei printre noi, pustii amatori de teatru si cu ceva bagaj cultural, ne intimidase rau de tot... Era si el ceva mai mare ca noi, era extrem de elegant, in stilul clasic-sport, mai fascinant decat toti baietandrii cu care ne zbantuiam noi in ritm de "rock around the clock". Si nu avea ochi decat pentru domnisoara cu care venise, cu care n-a prea dansat si cu care a si plecat - spre marea noastra dezamagire - inca inainte de ora 9. Destul de devreme, asadar, intrucat, in vremea aceea, party-urile (ca sa le zic asa, pompos), incepeau pe la 7 si se terminau obligatoriu pe la 11, sambata seara, cu voia parintilor.
...Aveam sa-l cunosc personal pe Liviu Ciulei dupa cativa ani buni, pe cand, studenta fiind la Filologie, imi incepusem ucenicia in gazetarie. Scriam "note" ori mici cronici literare ori teatrale ori cinematografice pe la "Informatia Bucurestiului", pe la "Contemporanul", pe la "Romania Libera"... In aceasta "calitate" am primit intr-o zi de la Ciulei permisiunea - era de fapt un privilegiu! - sa asist, ascunsa, undeva in intuneric, pe dupa un stalp, in sala "Izvor" a Teatrului Bulandra, la o mare lectie de teatru. La un mare "moment" de teatru, as zice. Si anume: in randul intai, pe doua fotolii de pe care fusesera indepartate husele albe, stateau... doamna Lucia Sturdza Bulandra si Clody Berthola (marea actrita a Bulandrei, sotie, cred, inca din acel timp si pentru inca multi ani, a lui Ciulei.
Muza lui din tinerete, actrita dotata cu o ciudata putere de seductie asupra barbatilor, pentru care Ciulei a nutrit un "cult", niciodata stins!). In fata lor, pe scena pustie, luminata doar de un "spot" puternic, Liviu Ciulei. Era imbracat cu un pulovar negru, de lana fina, "pe gat", cu pantaloni negri, din catifea reiata. Era slab, tras ca prin inel, palid. Ochii lui nefiresc de negri pareau aprinsi ca de o ciudata febra. Liviu repeta sub indrumarea atenta a celor doua doamne rolul principal din piesa "Passacaglia"... Cu modestia lui neverosimila, cu acel aer de student eminent, dar sfios si stangaci, care nu l-a parasit nici dupa ce critica internationala l-a consacrat drept "unul dintre cei mai importanti oameni de teatru din epoca noastra", cu acea buna cuviinta cu care a intampinat dintotdeauna viata si oamenii, Liviu asculta cu evlavie recomandarile celor doua mari "profesoare", care-i urmareau evolutia, cu dragoste, desigur, dar si cu exigenta aspra cu care observi inzestrarea si aplicatia unui viitor mare... coleg!
Silvia Kerim
Tot articolul: aici
Sursa foto: Formula As
No comments: