Picture Background

Monday, June 29, 2015

Valentin Uritescu - Amintiri


Feciorii din satul Vinerea, intr-un exercitiu de comedie. Valentin Uritescu este primul din stanga, jos.

Eu numai in Vinerea am avut sentimentul sigurantei. Libertatea, holdele, plugul, cerul, Puiu (n.r. - calul sau din copilarie) si vantul. Acolo simteam dimensiunea, vraja. Cand am plecat la liceu, cu trenul, aveam impresia ca merii plantati de-a lungul liniei ferate fug inapoi si ma intrebam de ce eu trebuie sa merg inainte, cand ma trage satul meu.

Cum erau jocurile copilariei?

Langa satul meu, la Cugir, era fabrica de armament. La un moment dat, a explodat depozitul. Pana la Deva si pana mai departe, la Alba Iulia s-au auzit bubuiturile. Au sarit toate tiglele de pe case! S-au imprastiat o sumedenie de schije, franturi. Erau unele care aveau niste macaroane galbene pe care noi le scoteam, le dadeam foc si pocneau, ca artificiile. Le luau si feciorii la nunti. Dupa ce a explodat depozitul, s-a facut acolo o groapa imensa! Noi ne jucam de-a Columb si Magellan cu ce mai ramasese. Ne mai jucam si ascunselea... La noi erau WC-urile in curte, cum sunt in Ardeal. Erau curate, varuite, cu tron. Ne bagam cu capul sa ne ascundem in WC. Acolo erau pistoale si cutii de cartuse. Nu numai la mine. La toata lumea din comuna aia!

Ramasesera armele din razboi?

N-au ramas mult, ca s-a dat ordin si a inceput sa vina Nita, unul din Primul Razboi Mondial, schiop. Batea toba si spunea: „Prrm, prrm! Se aduce la cunostinta, toti aceia care n-au predat darile sa le predea! Ba, predati-le ca va ia mama dracu'! De luni incepe si predarea armamentului". Pai au venit oamenii de dimineata pana seara cu carutele pline cu pusti, cu roabe pline cu grenade, cu focoase, cu bombe! Traian al lu' Sapunaru avea in curte o bomba mare, sparta, din care beau animalele apa. Spunea Nita: „Traiene, vezi ce faci cu bomba aia!". Pana si un tun au predat. Ma, la un moment dat, s-a auzit pe strada satului un zgomot, o duduiala, fugeau cainii cu lanturile dupa ei de frica! A aparut un Panzer pe ulita...

Ce s-a intamplat?

Cand s-au retras nemtii pe soseaua nationala care leaga Ardealul de Curtici, cand au ajuns la drumul spre Cugir, au fost bombardati de americani si un tanc a fost lovit in senila, care s-a rupt. A „deraiat" de pe sosea direct pe fanetul lui Bura Ion, de la noi din sat. S-a tot invartit acolo pana s-a gatat motorina. Bura Ion, cand a auzit el minunatia asta, le-a spus celor patru fii ai sai sa incarce un car cu fan si sa mearga acolo. Au acoperit tancul cu fan si a stat acolo asa, camuflat, pana a trebuit sa predea armele.

Cum a reusit sa-l repare?

Vasilica, baiatul mai mare al lui Bura Ion, care era geniul satului si facuse prima bicicleta cu motor, se pricepea, deci, la motoare. E, a reusit sa faca senila la loc, cu feciorii lui. Astia de la judet cand au vazut ca vine un tanc au ramas tampiti! Eu eram in ulita si ma uitam. Vasilica a venit cu tancul, a ridicat turela, a iesit catranit si i-a intrebat pe oamenii de la judet ce sa faca. „Baga-l aci, in Primarie, dar sa-l fartoiesti (n.r. - sa-l manevrezi), sa nu palesti zidul!" L-au intrebat aia apoi: „Ba, dumneata esti un om nebun? Ce-ai vrut sa faci cu tancul asta?" „Ba, tovarasi, eu cu tancul n-am avut nimic, dar motorul..!" Pai, cu motorul acelui tanc, 50 de ani a mers moara de la Balomir.

Erau o multime de personaje pitoresti...

Si asta nu e tot! La fabrica din Cugir era un tablou mare, de zece metri lungime si patru latime. De cate ori mergeam cu bunicul meu in caruta, oprea calul si zice „Ma, Iosife, ma, Savule (n.r. - diminutiv al prenumelui dictatorului, Iosif), pai tu ma-nveti pe mine cum sa ar? Pai la noi nu e pamantul ca la voi, in stepa!". Dar nu numai el statea de vorba cu Stalin, toti narozii satului. Era unul care avea vreo 40 de chei pe un lant si se ducea in fata tabloului si striga „Na, uite, eu am chei, tu n-ai". Pai voi nici nu mai stiti cine-a fost Stalin, ma!

Trebuia, totusi, sa va ingrijiti si de muncile zilnice din gospodarie...

Aceasta povestire e emblematica. Eram in clasa a treia. Unchiul Remus avea doua scroafe mari si una din ele a facut 18 purcei! Numai ca unul nu mai avea loc la tata, n-avea de unde sa manance. Spuneau c-o sa moara, ca e pacat, ca era cel mai sprinten. E, atunci i-am zis unchiului Remus sa-mi dea mie purcelusul si m-am dus cu el la „nana Nica", femeia care-i facea lui curat. Avea femeia asta niste tate cat cratitele, ma, ca avea copil mic. Eugen Americanul, taran de-al nostru din sat, ii adusese o pompa de lapte si biberon din Statele Unite. E, asa am crescut eu purcelul asta. Cu lapte de la „nana Nica" si cu biberoane din America. Dormeam cu el in pat! A crescut pana a facut 80 de kilograme.

Nu l-ati sacrificat de Ignat?

Ba da, dupa insistentele indelungi ale tatei. Asa se facea, dar mi-a parut asa de rau, ca 20 de ani n-am mai putut sa mananc carne de porc. Eu am iubit foarte mult animalele. Stateam si ma opream sa vad cum zboara paienjenii prin aer, urmaream soimii cum vaneaza porumbei. Si sa nu spun de Reza, Germana si Puiu - caii mei din copilarie -, pe care ii calaream fara capastru sau sa. Pur si simplu.

Satul a fost cea dintai si, poate, cea mai utila educatie. Ce n-a reusit sa va invete?

Am vazut cum calca cocosul gainile, am dus purcica la vier (la Ghita, vierul cel mai bun din sat), am fost cu vaca la taur. Ehe, cum era Joiana mea priponita si eu intrebam „De ce-o leaga, mosule?" „Ca sa stea cum trebuie." Ba, stii cum rade taurul dupa ce miroase sub coada? Rade, ma, rade de ce-l asteapta. Eu intrebam: „Cum e la oameni?". „La oameni e ca la turturele", imi raspundeau. Nu-ti spunea niciodata nimeni cum sa o faci cu o femeie! Ma, era o puritate si o prostie si o frica de a spune lucrurilor pe nume si o lipsa de iod! Dar si noi, atat de gusati si de narozi!

Cum ati aflat?

Trebuie sa-ti spun atunci de Zenobia! Era suie, cu tatele mari si parul ca spicul graului, cu ochii de un verde intens, fata urzicata de-un zambet parsiv, in rochia in care se veseleau mii de floricele. Era o vara incinsa, nauca si eu abia implinisem 15 ani. Puiu, armasarul meu negru, ramasese pasiunea mea. Pe valea bisericii, in sat la mine, ­curgea un parau pe malurile caruia crestea o iarba ca-n rai. Il duceam pe Puiu acolo. Chiar in gura vaii, era salasul unor tigani corturari. N-am mai vazut tigani ca ei decat in Danemarca, numai ca acolo le zice vikingi. Ba, nu erau astia pe care-i stim noi, erau superbi! Inalti, cu pielea alba si parul blond, carliontat. Barbatii cautau tot timpul proiectile si bombe. Toata lumea era innebunita dupa alama, aluminiu si cupru, metale care se gaseau in proiectile. Explodau alea, mureau pe capete si tot nu se opreau. Eu cu fratele meu am facut bani grei adunand schijele pe care le vindeam la fier vechi.

Cum ati intalnit-o pe Zenobia?

In vara aceea arzanda, cand am facut noi caramida pentru casa noua, am vazut-o prima oara, cu rochia suflecata, framantand pamantul. Gambele fine, pulpele lucioase ma dor si-acuma-n furca pieptului. Treceam cu Puiu pe langa cortul lor, in fata caruia era mereu foc, si nu ma opream decat la cascada, in fundul vaii. Acolo ii placea lui Puiu sa pasca, in vreme ce eu stateam intr-un barlog, intre cracile unui gutui, si citeam. Intr-una din zile, Puiu a inceput sa necheze intr-un fel anume. Aproape imediat s-a auzit un alt nechezat, mai subtire, scurt, gafait. Stiam ce se intampla. Cum am ajuns la marginea lastariciului, primul lucru pe care l-am vazut a fost Zenobia iesind din bulboana (n.r. - adancitura in apa unui rau), cu rochia lipita de trup. Intoarsa cu spatele la mine, isi storcea parul galben privind magnificul spectacol de pe pajiste. Intre Puiu si Miti, iapa tiganilor, se consuma rascolitorul act al imperecherii. Vai, murmurul iepei, loviturile gaturilor. Ai vazut vreodata cum face dragoste un armasar? Teribila treaba! Il lovea pe Puiu cu copitele in piept, il musca, necheza. Dupa ce Puiul, vibrand vlaguit, s-a culcat cu capul pe pulpa iepei, involburat de tot ce vazusem m-am apropiat tiptil si am imbratisat-o strans. Asa a fost, bai, imi aduc aminte si acum si ma cutremur.

Care a fost reactia ei?

A tipat speriata si eu - parca-mi pierdusem mintile - cu bratele inclestate peste mijlocul ei, o trageam spre tufisuri. A inceput sa rada. „Ce e, ba, ce vrei? S-a copt samanta-n tine? Ia uite-te la el, ce ochi are. Ce ma proptesti asa? Sezi bland, ca vin singura!" „Lasa-ma, te rog, ca n-am mai facut-o niciodata." „Bine, mergem acasa la tine, dar nu o facem degeaba: imi dai rochia cu floricele a maica-tii, o bucata de sapun, una de slanina si vreo doua kile de faina." Ai mei erau plecati la Cugir. In dormitor mirosea a busuioc, era racoare si semiintuneric. Saltelele paturilor erau umflate cu paie noi. Langa straita Zenobiei, umpluta cu faina, era o halca mare de slanina invelita in „Scanteia", plina de pete de sange de la degetul mare al mainii stangi.

Ce se intamplase?

Am tinut de slanina si, cand am taiat cu cutitul, m-am taiat la deget. Uite, si acum am cicatrice. „Leaga-te, ca uite cat sange curge." Am rupt o bucata din „Scanteia" si mi-am invelit degetul. Ea m-a legat strans, mi-a dat chilotii jos si mi-a spus: „Frumosule". Dupa care s-a lasat usor pe spate si si-a desfacut picioarele, omorandu-ma! M-am aplecat hipnotizat cand, deodata, m-a prins de cea mai tare parte a trupului si-a spus: „Rochia!" „Ce rochie?" „Rochia cu floricele, cand mi-o dai?" Am deschis repede usa dulapului si ­i-am zis sa ia ce vrea. „Frumosule", imi spunea. Am prins-o in brate si am patruns ­intr-un univers rascolitor, in care miscarea ma ridica pe culmile unei stari divine. In clipa care se apropia de o descatusare suprema, mama cu tata apar in cadrul usii cu ochii cascati de ce vedeau. Moment paralizant! Zenobia, dezinvolta, lasa sa-i cada rochia si ii spune tatei „Nea Niculae, pacat ca n-ai intarziat olecuta, ca baietul sa inteleaga bine cum vine treaba."

Cum au reactionat parintii?

Am luat o bataie de la tata atunci si nu intelegeam ce se intampla. „Cu tigana asta?", tipa mama. „La mine in casa, pe patul meu, ma?" Plangea mama, stergea cu carpa pana si clanta usii, spatarele patului, podelele - a fost nebuna cu microbii. Eu eram socat! Eram intr-o confuzie plina de revolta, amestecata cu spaima. Eram tulburat! Toata dupa-amiaza am stat in nucul meu. Spre seara, am trecut la rau, sa iau armasarul pe care-l lasasem acolo. Parca ma boscorodea si calul meu. Il prindeam de fudulii pe Puiu si-i spuneam: „Ce i-ai facut tu lui Miti, ma, de ce n-am eu tot ce-ai tu?"

V-ati intors acasa?

M-am dus la bunica mea, in comuna Cioara. I-am povestit toata treaba asta si am ramas acolo vreo trei zile. Ma, dupa vreo trei zile, dimineata a inceput sa ma usture. Am plecat imediat la Cugir, la medic. In momentul cand am trecut prin fata tabloului lui Stalin am oprit calul si am zis „Tovarase Stalin, cred ca am sculament". M-am dus la doctor, care mi-a spus ca „am contactat o superbissima blenoragie". M-am tratat o saptamana cu penicilina si apoi am mers la corturi sa-i dau Zenobiei rochia cu flori si sa-i duc si medicamente. In mijlocul drumului, si-a dat rochia ei jos si a probat-o pe-a mamei. Rochia a luat-o, dar medicamentele nu le-a vrut. Vezi, intr-un interviu nu poti s-aduni toata nebunia...

„Asa cum sunt de-adevaratelea"

 „Eu scriu aceste randuri fara sa fac pe scriitorul, fara sa arat cat sunt de cult si de destept... Nu! Eu vreau sa vedeti cat sunt de prost, adica asa cum sunt de-adevaratelea. De aceea nu schimb nimic, nu ascund nimic, nu infrumusetez nimic...", scrie Valentin Uritescu pe coperta primei sale carti, „Asa sunt eu, prost".


Tot interviul: aici

No comments: