Magda Stief - Ce zile frumoase

Winnie in "Ce zile frumoase" de Beckett

Cand am primit propunerea sa joc Winnie si am citit piesa, am aruncat-o pe jos. Am spus: Eu nu fac asa ceva! Textul e foarte greu pentru ca se repeta aceleasi fraze si adoarme publicul. Trebuie mereu inventat ceva! Am vrut sa refuz rolul si Helmuth Sturmer mi-a spus: Draga, daca nu joci acum rolul asta, cand il mai joci? Parca as fi auzit vocea lui Vlad, m-am gandit inca o data si am acceptat. Atunci a inceput munca normala pentru un actor: documentatia, am citit tot ce s-a scris despre Beckett, despre piesa.

M-a ajutat foarte mult o intamplare din teatru, la Landshut. Intr-o dimineata, dupa repetitii, l-am intalnit pe fiul femeii de serviciu din teatru, un baiat de sapte ani. Copilul vazuse repetitia si l-am intrebat daca a inteles ceva. Da - mi-a spus. Sa nu dai niciodata inapoi. Replica asta m-a ajutat. Mi-a dat forta interioara, care o reprezinta de fapt pe Winnie. Noi actorii, avem imaginea noastra despre rol si e taina noastra ce gandim, ce vedem. Eu am filmul meu interior si cateodata am si un personaj model. Acum e un actor rus pe care l-am vazut intr-un film si imaginea lui m-a ajutat sa nu fiu in fiecare rol aceeasi. Sa nu te arati, sa te ascunzi cumva in personaj. Asta e foarte important pentru un actor, dar nu ajunge. Trebuie sa intri in detalii... Se spune ca Diavolul se ascunde in amanunte. Daca lipsesc amanuntele, nu reusesti sa faci un rol nuantat.

Oana Cristea Grigorescu, un interviu cu Magda Stief (fragment)

Preluat din Ziarul de duminica, februarie 2008, via Atelier LiterNet