- Ati jucat 45 de ani la Teatrul National din Craiova, sub bagheta unor mari regizori, ale caror spectacole au facut inconjurul lumii. Care sunt cele mai fierbinti amintiri pe care le aveti? O clipa anume, care sa se fi depus in sufletul dvs. sub forma de lumina si bucurie.
- In perioada cat am jucat Fedra, am avut momente impresionante. Este un rol cu care am umblat sapte ani numai in strainatate. Insasi premiera a avut loc la Viena, in 8 iunie 1993, cu o luna inainte de premiera de la Craiova. A urmat o serie de turnee prin lume, de spectacole la sediu si de festivaluri in tara, care i-au adus premii si faima. In 1999, presa consemna 100 de spectacole in strainatate. Pana astazi, Fedra a ramas o performanta neegalata. Este spectacolul romanesc cu cea mai indelungata si impresionanta cariera internationala. Ultima data s-a jucat in 2001 si a insumat un numar-record de reprezentatii, 172, pe care mi le amintesc ca si cand ar fi fost ieri.
In Ungaria, de exemplu, m-am imbolnavit groaznic la cap. Spectacolul se juca intr-o biserica dezafectata, erau minus 10 grade afara, lumea statea cu cojoace si cu caciuli de blana, batea un vant naprasnic. Si eu, in rochia subtire a Fedrei, transfigurata de suferinta, cu parul plans... Am facut turturi in cap, pana la sfarsitul spectacolului. Pentru ca eu am fost o actrita care n-a facut rabat de la meserie. Nici cand jucam in caminele culturale inghetate de pe vremea lui Ceausescu nu schimonoseam personajul. Daca personajul avea rochie de vara, asa stateam, nu puneam pe mine un puloveras.
La Marsilia, Fedra s-a jucat intr-o gradina de vara si sufla vantul acela cumplit, mistralul... Mai sa rupa decorurile la repetitii. Scenografa, Stefania Cenean, care era cu noi, a schimbat repede panzele cu panouri. In spectacol, eu jucam foarte mult pe un pat, in picioare. Si ma batea vantul ala... parul era in zbor, rochia era la un metru, flutura, iar gatul mi se uscase cumplit. Conditiile puteau sa ma deconcentreze, dar nu, a inceput sa-mi placa. Se auzea marea cum se zbuciuma, valurile cand se izbeau de mal stropeau si-n gradina, eu ma luptam si cu mistralul, si cu personajele, deja ma imaginam pe stancile albe ale Greciei, pe furtuna, infruntand zeii si destinul. Adevarata tragedie antica. Si-am primit la aplauze... o senzatie coplesitoare.
In Brazilia, Teatrul Opera de Arame, care a gazduit spectacolul, are o sala imensa, de 2000 de locuri. E construit numai din sticla si metal. Si spectacolul de pe scena se reflecta in geamurile laterale. La un moment dat, s-a pus iarasi pe o furtuna, de nu pot sa spun. Si deasupra, plafonul era tot din sticla. Auzeam ploaia... Si exact in momentele dramatice ale spectacolului, trasnea si fulgera si se lumina scena, de jurai ca e banda sonora pusa la spectacol.
Numai la Bucuresti, la Festivalul Caragiale, am fost primiti foarte rece. Beligan, care era presedintele juriului, vocifera... "Ne-am saturat de purcarismele astea", iar o cronicareasa a spus ca in loc de Leni Pintea, Purcarete putea sa puna o statuie, ca era tot una. Am iesit din teatru zguduita. A doua zi plecam in turneu, nici nu mai stiam sa-mi fac bagajele, voiam sa ma intorc acasa... Noroc ca sunt credincioasa si Dumnezeu m-a ajutat sa-mi vindec ranile sufletesti, si am fost, pe deasupra, si rasplatita. Peste tot am avut parte de public numeros si de cronici bune.
Sursa text: http://www.formula-as.ro/2013/1081
Sursa video:
No comments: