 |
| Florin Piersic |
- Cum suporti dragostea asta, aproape violenta, cu care te intampina toata lumea? Nu e greu sa fii "idol national"?
- O sa-ti raspund cu o banalitate: nu exista o rasplata mai mare pentru un actor ca mine decat aceasta dragoste cu care ma inconjoara publicul pentru tot ce am facut in film sau pe scena. Si-apoi, eu sunt invatat cu afectiunea. Am fost "scaldat" in dragoste inca de mic. M-au iubit teribil parintii mei, pe care i-am iubit si eu la fel de mult, m-au iubit profesorii - pentru care am avut un cult, m-au iubit regizorii, Alexandru Finti, Dinu Cernescu, Sica Alexandrescu, Mony Ghelerter si altii. Ca sa intelegi care era ritmul meu de viata in acel timp... un timp halucinant pentru mine, ca sa intelegi in cate feluri de roluri m-au distribuit cei ce m-au pretuit, o sa citez din memorie un fragment dintr-un articol scris de Marin Preda, in revista "Teatrul": "Am un actor pe care-l iubesc foarte tare. Il admir. L-am vazut marti in "Oameni si soareci", miercuri in "Din jale se intrupeaza Electra", joi l-am vazut in "Orfeu in infern", si vineri in "Dulcea pasare a tineretii". Baiatul asta are paleta", spunea el. "Are, adica, multe culori. Pentru mine e o surpriza mare sa-l vad in fiecare seara in alt rol. Si altfel." Ei bine, vorbele astea, incurajarile astea mi-au dat mult elan. Simteam dragostea care pulsa in ele. Sa stii ca acum cateva zile, maestrul Beligan mi-a pus cam aceeasi intrebare pe care mi-ai pus-o tu acum, aici: "Mai Florinele, mai baiete, cum suporti, ma, atata iubire?". Pai, repet a mia oara...
Iubirea asta ne tine indiferent de varsta. Asta e drogul nostru. Dragostea publicului, care doreste sa te aiba aproape. Asta este elixirul tineretii noastre. Cu conditia sa dam si noi dragoste. Hai sa-ti spun o intamplare pe care am mai povestit-o de curand, intr-o seara, la televizor... Fii atenta: intr-o zi, pe cand eu veneam cu masina din Bucovina, de la Campulung, m-am oprit la o bariera. Deodata, ma pomenesc ca in dreptul meu opreste - facand un zgomot infernal - si un tren. Un tren electric. Am crezut ca e vorba de o statie. Stateam in picioare, fumam, asteptand cuminte sa treaca trenul. Dintr-odata, vad ca ala, conductorul, scoate capul pe fereastra si zice: "Sunteti Florin Piersic?". Zic: "Da". "Nu se poate!". Eu zic: "Ba se poate". Si-l vad pe ala cum sare din locomotiva, vine la mine si ma pupa. Eu zic: "De ce-ai oprit? Ai statie aici?". "N-am nici o statie", raspunde omul, "am oprit trenu' ca vreau si eu sa pun o data mana pe dumneavoastra". "Ma, zic, esti nebun!". "A, nici o problema... Ce, suntem in Japonia?". Nu, nu suntem in Japonia. Suntem, din fericire, in Romania, si la noi, deocamdata, nu se face economie la Dragoste!
Formula As, nr. 855, 2009
Interviu, Silvia Kerim
No comments: