 |
| Margareta Pogonat |
Ma pasioneaza sa descopar exact acele lucruri, pe care oamenii nu reusesc sa le recunoasca nici fata de ei insisi, dintr-un fel de spaima de ei si de cei din jurul lor, sau poate dintr-un coplex de posibila inferioritate. Pentru ca oamenii sufera tot felul de complexe de inferioritate. De natura fizica, intelectuala, sociala chiar - si poate ca acest complex e cel mai dramatic. Obisnuim adesea sa ne comparam conditia sociala, dintr-un moment sau altul, cu a altcuiva, si asta la tot felul de revolte interioare - care, de cele mai multe ori, nici nu au o baza reala - duce la nemultumiri inutile, pentru ca sunt gratuite. Firesc ar fi sa ne judecam in functie de noi insine, de ceea ce putem face si, mai ales, sa ne uitam bine daca nu cumva noua, si numai noua, ni se datoreaza o nereusita, o nerealizare. Nu trebuie, nu-i bine sa ne mintim pe noi insine, sa ne spunem povesti. Nu foloseste. Dupa cum nu foloseste nici imbratisarea unor mode sufletesti - caci exista si asemenea mode. In secolul nostru, de pilda, "se poarta" tot felul de tipuri umane: tipul lipsit de sensibilitate - sensibilitatea e desueta, nu? - tipul original cu orice pret, tipul rece, cinic chiar si, uneori, oamenii, pentru a fi in pas cu moda, imbraca asemenea haine straine lor. Incep sa-si spuna, si spun si altora, ca ei asa sunt, se "autoeduca" chiar in acest sens - si ce sens prost! - pana ce vine un moment de "palma" a vietii, care in loc sa-i gaseasca intr-un echilibru sufletesc - ce nu poate veni decat dintr-o buna cunoastere de sine - ii prinde descoperiti, intr-un fals total. Iar sensibilitatea aceea de care s-au lepadat iese la iveala intr-o manifestare de disperare deplorabila... Iar daca "travesti-"ul a reusit, daca acea autoeducare s-a desavarsit, e si mai grav: uscaciunea sufleteasca se instaleaza definitiv, atat de definitiv incat chiar si ei - mai ales la o varsta matura - isi dau seama de existenta ei. Si atunci ar da orice numai sa-si mai simta o clipa sufletul plin de vise, numai sa mai poata trai cu adevarat, cu toate riscurile suferintei si ale momentelor grele. Ar da orice numai sa scape de aceasta masca straina lor. Pentru ca e o masca... Mi-as dori foarte tare ca personajele mele sa le arate oamenilor adevarata lor fata. Poate ca vreau prea mult, dar vreau sa-i fac sa se elibereze de complexe, de tot ce-i determina sa actioneze impotriva lor insile... Am cautat intotdeauna, ca om si ca artist, sa-mi pastrez niste date initiale de puritate, de sensibilitate sufleteasca, de intelegere fata de oameni si fata de fenomenele din jur. Si asta pentru a reusi sa imbatranesc frumos in viata, si pentru a-mi pastra o anume avere din care sa inzestrez personajele pe care le joc.
Margareta Pogonat
Almanahul Flacara 1976
No comments: