 |
| Florian Pittis |
Intr-un interviu, in exclusivitate, pus la dispozitie de Casa de productie TVR si realizat de Ada-Maria Ichim, Mariana Mihut, actrita alaturi de care a urcat pe scena in spectacole celebre, precum „Valentin si Valentina”, „Furtuna”, „Lungul drum al zilei catre noapte”, povesteste despre Florian Pittis.
AMI: In ce spectacole ati jucat alaturi de Motu Pittis?
MM: „Mincinosul”, „A 12-a Noapte”, regie colectiva; „Valentin si Valentina”; „Lungul drum al zilei catre noapte”; „Buna seara, domnule Wilde”, musical la Teatrul Nottara, facut de Alexandru Bocanet, „Poezia muzicii tinere”, „Cum se numeau cei patru Beatles-i”, regie si traducere Motu. La televiziune „Nebunia lui Pantalone”, facut de Tatos; imens de mult. Nici nu stiu daca sunt toate. A tradus multe piese, unele si pentru mine, vreo doua-trei.
AMI: Cum l-ati cunoscut?
MM: Ne-am cunoscut in timpul studentiei. Era coleg cu Andrei Serban. A intrat cu un an mai tarziu la facultate. Dupa aceea ne-am intalnit la televiziune. Colabora cu televiziunea. Si eu colaboram. De studenta aveam o emisiune saptamanala permanenta, si in cadrul acelei emisiuni care se chema „Joia Tineretului”, si pe care o prezentam cu Valentin Platareanu, am cunoscut foarte multi tineri poeti, Blandiana, Paunescu, Marin Sorescu, care tocmai debutase. Motu si colegii lui veneau sa recite. Faceam teatru, pe viu, in studioul din strada in Moliere. In hambarul acela imens faceam de toate, si teatru, si dans. Atunci l-am cunoscut. Am jucat impreuna in tot soiul de scenete, studenti fiind.
AMI: Cum era ca partener de scena?
MM: A fost unul dintre partenerii mei de scena preferati pentru ca era la fel de pasionat si de nebun ca mine. Daca nu chiar mai tare. Foarte concentrat, foarte profesionist, perfectionist. Si era o bucurie sa joci cu el. Era o foarte, foarte mare bucurie pentru ca in acelasi timp era si spontan. Si gusta o gluma buna in timpul unui spectacol, si gusta faptul ca te adaptai la situatia creata. Am jucat in atatea turnee si conditiile erau mereu altele si am avut atatea sute si sute de spectacole impreuna incat deja cred ca ne simteam foarte bine pe scena. Ne simteam unul pe celalalt pe scena. Era un partener minunat.
AMI: Am impresia ca pentru el teatrul era viata.
MM: Da, si muzica. Dar in prima parte a vietii lui, el era total dedicat teatrului. In anul in care nu a intrat la institut, el a stat la electrica si a lucrat la lumini, de dimineata pana noaptea si de noaptea pana dimineata. Cunostea teatrul cu adevarat. Teatrul Bulandra. Era indragostit de Teatrul Bulandra si era total delicat acestui teatru. Dupa aceea lucrurile s-au mai schimbat. Cu vremea, cu vremurile. Muzica a avut la un moment dat acelasi regim ca si teatrul si dupa aceea muzica a fost pe primul plan. Dar pacat, pentru ca teatrul a pierdut un actor foarte mare.
AMI: Cum a influentat muzica lui o generatie?
MM: La inceput chiar ma speriam pentru ca aveam turnee prin tara si veneau grupuri de tineri sa il astepte inainte si dupa spectacol. Uneori, aveau mutre mai ciudate si mie mi-era frica, ii spuneam „Motu, nu te duce pentru ca ai sa mananci bataie.” Discutau despre muzica. El facea rost, nu stiu cum, de ultimele noutati. Si el era la curent cu absolut tot ce se intampla in lume in materie de muzica rock, mai ales. Asta ii atragea pe tineri, faptul ca avea noutati. Dupa aceea a facut spectacolele acelea extraordinare, muzica si poezie. Erau neincapatoare salile de la Gradina Icoanei cand avea Motu spectacol, unde avea tot soiul de invitati – poeti, muzicieni, actori care recitau langa el, recita si el si apoi le punea muzica buna.
AMI: PMT era intr-un fel, coincidea cu o forma de manifestare hippie. Ce a insemnat ca gen de muzica, ce alegea?
MM: Alegea de toate, dar de cea mai buna calitate. Augustin Doinas. Sorescu… Cred ca prin serile acestea dedicate tineretului, i-a ajutat foarte mult. Cred ca ar fi bine sa se gaseasca si tinerii din ziua de azi un Motu Pittis care sa le ofere asemenea lectii de cultura, de poezie, de literatura si de muzica buna. De aceea ii si simtim lipsa.
AMI: Era un actor total?
MM: Da. Motu dansa extraordinar, recita, mima. El a jucat in „Lungul drum al zilei catre noapte” un rol absolut remarcabil (Edmund – Lungul drum al zilei catre noapte, de Eugene O’Neill, regia Liviu Ciulei, 1976). Era formidabil de profund si de tragic, pentru ca asa era rolul. Era si Ariel (Ariel – Furtuna, de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei, 1978), era si un dansator extraordinar in „Buna seara, domnule Wilde”, spectacolul pe care l-am facut noi in premiera mondiala, la Teatrul Nottara, in regia lui Bocanet. Am atatea amintiri din atatea sute si sute, poate chiar mii de spectacole pe care le-am jucat impreuna.
AMI: Avea vreun ritual inainte de a intra in scena?
MM: Da. Poate se ruga, dar era un lucru foarte intim. Asa cum fiecare dintre noi are momentul lui de intimitate inainte de a intra in scena si nu o faci cu altcineva de fata, esti numai tu si cu Dumnezeu. Cred ca facea lucrul acesta. Dar isi facea si exercitii de dictie, exercitii de suflu. Atunci cand jucam „Furtuna”, si juca Ariel, stiu foarte bine ca se pregatea doua zile. Nu manca anumite lucruri si avea un soi de, realmente, de inaltare. In momentul in care intra in scena, ni se parea noua, si eu cred ca si era, usor nepamantean. Se concentra foarte bine. Avea aceasta calitate de a fi un … spirit, pana la urma. Era o bucurie sa te uiti la el. De altfel, Irina Petrescu spunea, dupa ce Motu ne-a parasit, ca el este Ariel-ul Teatrului Bulandra.
Era un om care era foarte, foarte iubit. Tinerii il adorau. Nu stiu daca si colegii in aceeasi masura, dar admiratia si respectul pentru seriozitatea si profesionalismul lui au ramas in unii dintre noi, care am jucat cu el.
ANI: Ce rol ati avut in PMT?
MM: Eram invitata printre altii sa recit poezie. Motu era moderatorul si la un moment dat, cand simtea el, punea muzica, recitam. Spectacolele nu semanau unul cu celalalt, erau nepregatite. Erai pe scena, spectatorii, copiii, tinerii, erau de jur imprejur. Se stabilea o comunicare.
AMI: Era o forma de fronda?
MM: Nu neaparat si nu intotdeauna. Era bucuria de a impartasi impreuna frumosul. Erau si momente de fronda. Aveam pe ce ne supara. Aveam pentru ce protesta. Dar nu era numai aceasta, era peste.
Iubea foarte mult oamenii talentati. Era atat de fericit cand descoperea un talent. De exemplu era absolut fascinat de Emilia Popescu. Atunci debuta. Au jucat impreuna in „Cainele gradinarului”, cred. Spunea: „S-a nascut o stea, este absolut formidabila.” Si era fericit cand intalnea talente.
AMI: Cand ii simtiti cel mai tare lipsa?
MM: La repetitii. Nu intalnesti intotdeauna un partener atat de receptiv si deschis cum era Motu. Dar aceasta este o foarte mica parte din cat am putea spune. Ii facea mare placere sa impartaseasca celorlalti din noutatile pe care le aflase. Am fost in 79 in turneu in America si Rod Stewart tocmai lansase un disc si avea concert. Biletele erau foarte scumpe, erau diurna pe cateva zile. Nu s-au gasit prea multi amatori sa mearga cu el la concert., dar eu am vrut sa-l vad pe Rod Stewart si am fost impreuna cu Motu, in 79, la concert la Rod Stewart. Si intr-adevar m-a marcat pe viata pentru ca a fost un eveniment in care am fost mai vie ca niciodata. O amintire de la Motu.
Era un om foarte bun. Un prieten bun si un om care facea bine celor din jur. Imi amintesc un turneu foarte lung cu „Valentin si Valentina”, prin Moldova . Mama lui din spectacol, actrita Gina Petrini, care trecea printr-un moment mai greu, si suferea si s-a gandit Motu cum sa o inveselim nitel, era tare trista si nefericita. Intr-o librarie, dintr-unul din orasele strabatute, am gasit niste broaste de tinichea, cu arc si care aveau smoala intr-un punct, cu o clapa. Noi am cumparat toate broastele din librarie si le-am facut sa sara prin autobuz si i-am smuls un zambet Ginei Petrini, si tuturor de altfel. Era placut sa traiesti langa el in turnee, in repetitii, in spectacole. De multe ori ne si certam dupa, mai ales dupa „Cum se numeau cei patru Beatles-i” unde el era si traducator, si regizor, si interpret. Tot cauta perfectiunea si eu nu mai intelegeam ce vrea de la mine. Pana la urma ne impacam.
AMI: Motu este parte din istoria noastra sociala, cumva.
MM: A fost un om al Renasterii printre noi, o foarte scurta bucata de timp. Era viu, si adevarat, si de aceea imi e atat de dor. Atunci cand mi-e dor de prieteni, mi-e dor de Motu. Este unul dintre oamenii care m-au marcat si cu cat trece timpul, cu atat imi dau seama mai mult de lucrul acesta. Si multumesc ca vorbiti despre el.
(a consemnat, din partea Casei de productie TVR, Ada-Maria Ichim)
Sursa:
No comments: