 |
| Leopoldina Balanuta |
Fara exagerare si fara patetism, copilaria mea pot spune ca a fost un Rai. Pe atunci, asa imi inchipuiam eu ca trebuie sa fie in Rai; tot ceea ce insemna tinutul Vrancei - natura, oameni, flori, iarba, copaci, animale, vai adanci si ape cutgatoare - era intr-o armonie perfecta, din care faceam si eu parte. Asa credeam si asa simteam. Fermecata si vrajita de acele privelisti de neasemuit, nici nu ma gandeam ca le voi parasi vreodata. De aceea, cand a trebuit sa merg la scoala, la Focsani, am suferit cumplit. Chiar si acum resimt acel dor sfasietor dupa locurile natale. Poate ca acolo a incoltit dragostea mea pentru frumos, pentru arta... Tata era preot, deci mereu legat de oameni, iar eu, la numai trei ani, stand in bratele bunicii, rosteam Crezul in biserica. Apoi, la superbul teatru Focsani, am trait bucuria de a-i vedea jucand, in repetate randuri, pe doamna Aura Buzescu sau pe actorii George Vraca, Ion Manolescu si multi altii. Si toate astea la o varsta foarte frageda. Asa cred eu ca am ajuns sa ma imbolnavesc de... teatru!
Leopoldina Balanuta
iulie 1996
Sursa:
Oana Georgescu - "Surasul si lacrima scenei"
No comments: