 |
| Ion Besoiu |
Desi eram un pusti, am inceput sa frecventez asiduu conferintele de la Universitate, sa citesc cu nesat remarcabila revista a cenaclului literar si sa il ascult vorbind pe insusi Lucian Blaga, fara sa inteleg - recunosc - mare lucru. Tot de la admiratia mea fara margini pentru acest mare poet avea sa prinda contur o noua ipostaza a vietii mele artistice - aceea de prezentator TV, meserie din cupa careia am gustat ceva timp. Pe la inceputul anilor '60, am fost invitat sa particip la o emisiune dedicata tinerilor actori, alaturi de Stefan Iordache, Gina Patrichi si Sebastian Papaiani. Fiecare dintre noi trebuia sa sustina un moment artistic, iar eu i-am facut pe toti cei care se aflau in platoul de filmare sa amuteasca atunci cand le-am spus ca voi recita "Izvorul noptii", o poezie de Lucian Blaga. Dupa aceea, lui Octavian Paler, director adjunct pe atunci al RTV, ardelean si el, pesemne ca i-am placut din moment ce i-a spus redactorului: "Pe domnul acesta, va rog sa-l aduceti cat mai des pe aici". Asa am devenit amfitrionul "Albumului duminical", al emisiunii "Dialog la distanta" si al altor doua emisiuni televizate.
Sa ne intoarcem la Sibiul anilor '50 in care un tanar absolvent de liceu hotara sa se dedice teatrului...
Directorul de atunci al teatrului, Constantin Sincu si bunul meu prieten Radu Stanca m-au poftit sa joc in piesa "Cetatea de foc" a lui Mihail Davidoglu. Decorurile ii apartineau noului-venit in teatru, Liviu Ciulei, cel care avea sa devina idolul meu. Se pare ca mi-a retinut jocul scenic... Aveam sa ne intalnim multi ani mai tarziu, la studiourile din Buftea, unde el facea versiunea scurta a filmului "Padurea spanzuratilor" cu care obtinuse premiul pentru regie la Cannes. Atunci m-a invitat la premiera spectacolului "Clipe de viata", pentru care facuse regia, decorurile si... in care detinea rolul principal. Am fost mirat si miscat de acest gest al sau, deoarece tocmai aparuse in "Tribuna" o cronica nu tocmai favorabila, semnata de mine la "Azilul de noapte", piesa montata de el tot pe scena Teatrului "Bulandra". "Ti-am citit articolul si mi s-a parut interesant - m-a abordat el. Fa-ti, te rog, timp deseara si vino sa vezi premiera!" Trebuie sa spun ca la vremea aceea, nu eram inca hotarat sa parasesc Sibiul, mai ales ca facean deja doua-trei filme pe an, care reuseau sa ma mentina in atentia publicului. Treceam prin Bucuresti doar cand plecam spre mare sau eram solicitat pentru filmari. Dupa terminarea spectacolului, m-am dus in culise sa il felicit - imi placuse mult. Si, desi Clody Bertola si Lucian Pintilie venisera sa il invite la Capsa, Ciulei i-a refuzat. Ploua marunt si amandoi am pornit pe strazi sub o umbrela. Atunci mi-a dat o lectie asemenea unui mare om de teatru: "Nu sunt incantat de jocul meu din seara asta; m-am ocupat mai mult de regie si adevar e ca, abia dupa ce l-am vazut jucand pe George Constantin (pe atunci era un foarte tanar actor - n.r.) in "Acest animal ciudat", mi-am pus la punct rolul". Si tot atunci mi-a propus sa vin la "Bulandra".
Totusi, in cele din urma, v-ati desprins de teatrul din Sibiu...
Am regretat mult Sibiul si scena teatrului sau pe care interpretasem o multime de personaje, desi ma cuprinsese de mult gandul de a veni in Bucuresti. Cu toate ca doream sa ma duc la Teatrul de Comedie unde juca bunul meu prieten Amza Pellea, am debutat la Teatrul "Bulandra" in piesa "Luceafarul" a lui B. Stefanescu-Delavrancea, pusa in scena de Ion Cojar. El a fost cel dintai care mi-a atras atentia asupra dictiei - vorbeam ca si astazi, cu gura stramba si dintii stransi. M-am atasat greu de acest teatru, dar am primit lectii teribile de la Ciubotarasu, Clody Bertola, Fory Eterle. Ajunsese sa-mi placa atat de mult sa joc, incat cu fiecare spectacol de seara, parca ceva se ducea din mine. Astfel de momente au fost cu piesa "Livada de visini" de Cehov, regizata de Lucian Pintilie. Aveam sa realizez insa, cat de mult iubesc Teatrul "Bulandra" abia in anul 1972 cand, in urma scandalului cu piesa "Revizorul" de Gogol, care a fost interzisa, cand am fost numit director. Atunci, Liviu Ciulei a fost demis din functie, ca si Toma Caragiu, si amandoi m-au rugat sa accept acest post pentru ca eram "de-al teatrului". Au foat ani teribili. Pentru piesa "Dimineata pierduta" pusa in scena de regizoarea Catalina Buzoianu, a trebuit sa accept o alta, anosta, scrisa de... prietena doamnei de la minister care aproba repertoriul. Ca sa nu mai vorbesc de zbuciumul tuturor pentru a juca "Tartuffe" si "Cabala bigotilor", un spectacol coupe regizat de Alexandru Tocilescu ce se juca doua zile la rand sau de cei trei ani in care s-a repetat "Hamlet"... Era ingrozitor de frig, Tamara Buciuceanu si Gina Patrichi aveau mainile invinetite, apa din pahar ingheta dupa cateva zeci de minute, iar aplauzele spectatorilor rasunau infundat din cauza manusilor. Octavian Cotescu, tot din cauza frigului a facut primul preinfarct - dupa "Tartuffe", a fost dus cu Salvarea la spital. Si lumea venea cu interes, iar Teatrul rezista. Asa este in vremuri grele. La ultimele spectacole cu "Mizantropul" de Moliere, care se mai jucau in timp ce eram director, sala - arhiplina - realmente, exploda; ieseam impreuna cu Irina Petrescu si Virgil Ogasanu la rampa, iar aplauzele nu mai conteneau. Acesta a fost singurul spectacol reluat dupa Revolutie... Nu a mai venit nimeni. Oamenii se puteau manifesta oricum si oriunde, liberi, in strada. Abia acum teatrul incepe sa-si revina.
septembrie 1995
Fragment din "Surasul si lacrima scenei"
de
Oana Georgescu
No comments: