 |
| Horatiu Malaele |
“Tehomirul meu cald si nostalgic, cu oameni saraci, dar gospodari, gulalivi si betivi, oltenii adevarati dintre dealurile ce despart Gorjul de Mehedinti, oltenii mandri ai fratelui Minulescu…
Cu mosu’ Lica, tata lu’ tata, cel care ne spunea povesti caragioase, numai de el stiute, rupte din noaptea care-i furase prematur vederea, iar noi ne tavaleam de ras printre porcii lui colorati care mergeau pe biciclete, si dovlecii lui uriasi plini de broaste ce cantau la muzicuta ca Vasilica – chioru’ din capu’ satului…
Cu mama Domnica, mama lu’ tata, cea care ne spala in copaie cu lesie ca pe camasi, si care il luase pe mosu’ pentru ca intr-o noapte, pe cand era si ea tanara, frumoasa si de maritat, ii aparuse in vis, in cojoc oieresc, insusi Dumnezeu, care i-a zis “du-te dupa Lica al lu’ Malaele”…Si ea s-a dus…
