 |
| Irina Petrescu |
Acadele pentru furia galbena
Pe la inceputul anilor ’90 memoria mea haotica si deseori confuza retine o imagine decolorata starnita de un comentariu critic legat de reforma invatamantului…
…In 1947 eram eleva in clasa intai a Colegiului “Notre-Dame”. Dupa cateva luni de scoala bine ingrijite de maicute blajine, dar tot atat de bine supravegheate de privirile lor ascutite, la adapostul unor serbari catolice indulcite cu zambete dantelate si acadele Sucre d’Or…- al caror gust n-am sa-l uit niciodata -, a venit o dimineata neguroasa in care maicutele ne-au cerut sa aducem pe rand, la catedra, cartea de citire din care aveau sa rupa in fata intregii clase de fetite nauce si naive prima pagina, pe care era tiparit portretul regelui Mihai.
Nu intelegeam prea bine ce inseamna gestul acela, dar cosul de gunoi in care se ingramadea chipul sfasiat si mototolit al Regelui se asocia neverosimil cu cosurile de pai pline cu bastonase Sucre d’Or…In mintea mea de copil nedumerit incepeau sa se nasca intrebarile. Maicutele, care aveau raspuns la orice intrebare, n-au stiut sau s-au temut si n-au putut deslusi pe intelesul unor copii insemnatatea gestului pe care-l faceau automat, cu brutalitate chiar, fara sa aiba curajul de a ne starni discernamantul si o subtila demnitate.
Atat imi pot aminti azi ca le pot reprosa: acea carte – Abecedar – devenita brusc emblema amputarii pe care aveam s-o inteleg mult mai tarziu si s-o port apoi indelung – fara sa stiu – ca pe o uniforma, ponosita si stramta – dar vag ocrotitoare.
Au urmat apoi Eminescu, cu doar Imparat si proletar, Epigonii, Luceafarul si Scrisoarea III, Arghezi cu doar Cantare omului, Cosbuc, Noi vrem pamant, Sadoveanu, Mitrea Cocor, Camil Petrescu, Balcescu, Rebreanu, Rascoala…si iaca printre Beniuci, Breslasi, Banuse si Porumbace cu Tanara garda cu tot – nevoia de raspunsuri a adolescentului care se cabreaza si se indreapta – refuzand tot ce I se recomanda – catre aproape tot ce e interzis si ocultat, mi s-a parut singura orientare posibila. Am trecut prin asta si – urand scoala – mi s-a intiparit o furie galbena impotriva a tot ce poate fi impus si obligatoriu si de nevoie acceptat.
Imi este aproape imposibil sa recomand azi sau sa ofer sugestii pentru ca – presupun – majoritatea tinerilor sufera ca si mine de mania contrazicerii.
Le-am descoperit tarziu pe Virginia Woolf, pe Marina Tvetaeva, pe Yourcenar, pe Hortensia Papadat-Bengescu, Francoise Giroud si acum, de curand, pe Hannah Arendt. Ce sa fi facut cu ele la 16, 20 sau chiar 30 de ani? Sau ce sa mai faci azi cu raspunsurile intransigente si feminin arogante care condamna apolitismul intr-un circ asumat public al unei proaspat laureate cu Nobel…
…sau cu tiradele liricoide mai mult sau mai putin acoperite ale unor disfunctii hormonale…
…ce sa recomanzi…
…ce sa povestesti…
…ce sa comentezi pentru a vinde mai repede si burdusi biblioteca tinerilor care si asa nu prea mai au timp si chef sa citeasca sau sa asculte un audio-book – Caragiale in lectura lui Andrei Plesu… le-as recomanda poate doar pentru un ragaz intre o dimineata mahmura si o seara fara perspective sa-l ia tocmai pe Caragiale de mana sau de rever. Asta ca sa imi timbrez conditia de Paiata Ganditoare…
Ca raspuns la o intrebare de almanah: “Ce carte ati lua pe o insula pustie?”, azi, mereu si oricand: teatrul lui Beckett, Caietele lui Cioran si basmele lui Creanga. Dar daca naufragiul n-ar mai avea loc deloc,
Cartea milionarului
Marina Tvetaeva
Ionescu
Usa interzisa si Scrisorile lui Gabriel Liiceanu
Kawabeta
Cvartetul Alexandria
Borges
Jurnalul de la Paltinis
Chaucer
Inteligenta materiei
si iar basmele lui Creanga…
Irina Petresu
No comments: