Despre Cazimir Belcot (1885–1917), inegalabil artizan al rolurilor de mica intindere, episodice, Al. Critico spunea: „Rapus in primavara lui 1917 de tifos exantematic, la virsta de 32 de ani, cand cei mai multi de-abia incep sa devina actori, el era actor. Si actor cu atata personalitate incat crease scoala: «Maniera Belcot».
«Maniera Belcot» exista si astazi, fara acel colorit patrunzator, fara acea adincime in traire, exista prin forma.” Fara predecesori, nici continuatori, acesta si-a inscris prezenta pe scena romaneasca intr-un moment in care Teatrul National dispunea de o trupa de actori de comedie demna de scenele europene. Camil Petrescu ii mentioneaza numele intr-o succesiune care ii cuprindea pe Iancu Petrescu, I. Brezeanu, Maria Ciucurescu, Petre Liciu.
Ioan Massoff precizeaza in monografia consacrata lui Petre Liciu faptul ca, inainte de a deveni student, Cazimir Belcot s-a pregatit si initiat in arta scenica cu Petre Liciu, alaturi de Gh. Hagi Stoica (G. Storin), Ion Iancovescu, Eliza Popescu, Tina Barbu. Premiat la Consevator la clasa lui Constantin Nottara, Belcot studiaza cu mult interes arta scenica, compune versuri, deseneaza, tine jurnal, canta si improvizeaza la flaut si la piculina, este pasionat de calatorii; de la o scena la alta, de la o tara la alta, compara diferitele stiluri interpretative pe care le intalneste. In jurnalul sau consemneaza impresiile lasate de spectacolele lui Max Reinhardt la Deutsches Theater: „Pe scena vedeam oameni care vorbeau omeneste in piese de costum si cari se miscau omeneste. Nu erau personagii de carton cari sa ia cutare poza, cari sa tie capul asa si dincolo piciorul asa”. Declamatorismul, poza si emfaza care continuau sa existe pe scena romaneasca ii erau straine si le considera nenaturale. Admirator al lui Novelli si al trupei sale, Belcot s-a interesat in egala masura si de arta marilor artisti ai filmului mut. Nottara, care aprecia cultura ca pe un mod de dezvoltare si implinire a unei cariere artistice, pretuia seriozitatea tanarului student ale carui aspiratii nu se confundau cu boema artistica a timpului sau: „De statura inalta, subtire, chiar foarte subtire, putin adus de spate, cu o figura smeada, ascutita, nasul lung, barbatesc si ochi patrunzatori, care tradau studiul oamenilor. Tacut ca fire, trecea drept om inchis, fara prieteni, intr-o vreme cand actorii arborau acel «m-as tu vu ?» dupa fiecare rol jucat indiferent cum, cand palaria cu boruri largi si lavaliera de matase mai dainuiau, cand nu erai artist daca nu pierdeai zilnic cateva ceasuri la terasa Otetelesanu in fata traditionalului svart cu rom flambant. La Belcot nimic din toate astea. Daca nu stiai ca e actor, nici nu-ti atragea atentia, il pierdeai printre miile de trecatori”.(...)
Un partener de scena, Petre Sturdza, a surprins in memoriile sale impactul pe care talentul lui Belcot il exercita asupra publicului: „Tanar inteligent, cultivat, avea un talent nepretuit pentru compozitii. A creat tipuri care ar putea ramane modele in istoria teatrului romanesc. Nu era facut pentru roluri mari dar in tipurile episodice era minunat. Le marca pe toate cu pecetea talentului sau plin de fantezie. Belcot, tacut si modest de obicei, prin sinceritatea si naturalul jocului sau captiva numaidecat atentia publicului cu hazul sau firesc si darul sau de observatie in care realiza pe scena tipuri pe care publicul le accepta imediat. Iesind de la teatru ii auzeai aruncandu-si unul altuia cate o exclamatie a lui Cazimir Belcot, cum de la opereta vezi iesind deseori publicul fredonand motivul muzical care i-a ramas mai usor in ureche si il persecuta neincetat”.(...)
Sursa:
Iolanda Berzuc
Cazimir Belcot - Portretul unui artist
No comments: